3.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSportMinisterul Justiţiei: Prin abrogarea OUG 13 s-a revenit la textele legale anterioare

Ministerul Justiţiei: Prin abrogarea OUG 13 s-a revenit la textele legale anterioare

Prin abrogarea ordonanței de urgență care aducea modificări Codului penal și Codului de procedură penală s-a revenit la prevederile legale anterioare, se arată într-o precizare transmisă duminică de Ministerul Justiției (MJ).

Prin Ordonanța de urgență emisă de Guvernul României și publicata în Monitorul Oficial — astăzi 5  februarie 2017, a fost abrogată în totalitate Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 13/2017. Prin acest demers s-a revenit la textele legale anterioare, respectiv prevederile Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedura penala", reiese din precizarea MJ.

Conform aceleiași surse, ordonanța de urgență emisă duminică "nu modifică prevederile legale anterioare, asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat în cursul anului 2016.

Cele mai citite

Forțele nord-coreene din Kursk ar putea fi anihilate complet până în aprilie

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a avertizat că întregul contingent nord-coreean desfășurat în regiunea Kursk din Rusia ar putea fi distrus până la mijlocul...

Piața asigurărilor Casco: Creștere de 11% în primele 9 luni ale anului trecut

În primele nouă luni ale anului 2024, piața asigurărilor Casco a înregistrat prime brute subscrise de peste 2,9 miliarde de lei, marcând o creștere...

Moment istoric: Sute de soldați suedezi s-au alăturat unei brigăzi NATO în Letonia

Sâmbătă, sute de soldați suedezi au ajuns în Letonia pentru a se alătura unei brigăzi multinaționale conduse de Canada, amplasată de-a lungul flancului estic...
Ultima oră
Pe aceeași temă