De fapt, ce vrea Ion Iliescu? Sa inventeze o matriosca politica, cu PSD ascuns in papusile mici, iar el, balsoi-papusar, sa inghita partidul cu Geoana cu tot. In treacat fie spus, ar fi mai intesanta strategia de aparare a potentialului inculpat Iliescu in dosarul mineriadei decat fentele sale hopa-mitica. Cu adevarat palpitant ar fi traseul dosarului sau penal, in care este pus oficial sub acuzare pentru subminarea puterii de stat si crime impotriva umanitatii, si mai putin viitoarea sa traiectorie publica. De acum ar trebui sa conteze exclusiv ce se intampla cu dosarul sau de la Parchetul Militar, pentru ca dosarul sau de cadre a luat-o deja spre arhivele partidului.
Nici fibrilatiile cardiace, nici branciul primit la congresul PSD, nici pustietatea din jurul sau n-au reusit sa-l convinga ca si-a consumat combustibilul politic. Ca este deja omul unei epoci apuse. Cui i se mai adreseaza Iliescu? Cine sa-l asculte si, mai ales, cine sa-l urmeze? Cine naiba mai are chef de „consensul” iliescian, o prostie si o gogorita de doi lei. Intr-o democratie, progresul se naste din conflict politic si nu din lancezeala si complicitate comunistoida.
Incercati sa intocmiti o lista cu mari personalitati dispuse sa urce la „tribuna” lui Iliescu? In afara de Razvan Theodorescu, cu ale sale graseieri despre „intelectualii de stanga”, cine s-ar mai mai repezi la microfonul iliescian? Frustratul si logoreicul Petre Roman? Multumesc, a expirat demult. Cateva umbre mai roiesc din sentimentalism in jurul sau: Iorgovan, Cretu, Opaschi si alti oameni prea mici pentru un proiect atat de ambitios. „Sunt oameni care nu se simt reprezentati de PSD si nu vor o constructie neaparat sub umbrela PSD”, a declarat marti Iliescu, insa nimeni nu l-a intrebat cine sunt ei. Cum ii cheama. N-ar fi fost in stare sa dea un singur exemplu.
Chemarea sa la lupta social-democrata are ceva aproape comic. Nu-si gaseste „adrisantul”. Mai detine, ce-i drept, o bruma de capital politic. Dar ea isi are izvorul in acea Romanie aiurita de saracie, in lumea oamenilor fara speranta, dispusa oricand sa plece urechea tribulatiilor populiste, fie ca vin dinspre Iliescu, fie ca emana dinspre Vadim Tudor. Dar asta n-are nici o legatura cu stanga europeana sau cu vreun proiect politic, ci mai degraba cu manipulatorii de vorbe. Cu inselatoria politica, in care el si fostul sau partid s-au specializat. Sub Iliescu s-au desavarsit doar mutatii politice, nu constructii institutionale. Sub el s-au nascut, au crescut si s-au inmultit baronii mici si mari, sub el a ajuns coruptia politica de stat si tot sub s-a consacrat sintagma „statul mafiot”. Asa ca atunci cand aud ca are initiative ma cam ia cu frisoane.
Dar, de data asta, lui Iliescu s-ar putea sa nu-i iasa. Este atat de stridenta dorinta de razbunare pe liderii PSD care l-au mazilit incat demersurile sale nu pot fi luate chiar de bune. Simplificand, Iliescu propune „ceva”, nu e foarte clar ce, care sa inghita PSD si putem banui ca seful acestui nou „ceva” va trebui sa fie, musai, Iliescu. Si astfel se va face dreptate in social-democratie. „Ticalosii” vor fi pedepsiti, iar „victimele puciului” vor cersi mila noului stapan.
Nu cred ca Iliescu va apuca sa-si vada vreodata implinite visele de razbunare. Egocentricii, in politica, nu prea au sanse. Este aproape infantila incercarea lui Iliescu de a reveni in prim-plan printr-o pacaleala, printr-un truc rusesc de tip „matriosca”, cata vreme stie ca asta e un bluf. Poti face jocuri politice numai daca ai ceva de oferit: functii, feude, afaceri, protectie. Or, butoanele puterii sunt acum la Geoana. Lui i-au ramas doar utopiile. Si inca ceva, care deocamdata ii scapa din vedere: un dosar la Parchetul Militar.
