0.4 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSportMarius Vizer, reales președinte al Federației Internaționale de Judo

Marius Vizer, reales președinte al Federației Internaționale de Judo

Vizer se află în funcţie din 2007, iar acum va începe ”dezvoltarea unui nou ciclu care să propulseze judo către noi culmi”, potrivit site-ului forului mondial.

”Împreună, în următorii patru ani, vom face lucrurile mai bine şi vom susţine şi mai puternic federaţiile naţionale şi continentale”, a subliniat Vizer.

”Cred că prin unitate, încredere şi solidaritate putem ridica judoul la nivelul următor. Asta vom face începând de azi”, a întărit Vizer, care a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte.

În şedinţa Comitetului Executiv de miercuri, Vizer a propus numirea lui Vlad Marinescu în funcţia de director general al IJF, iar nominalizarea a fost ratificată prin aclamaţii. Marinescu, aflat în cadrul IJF din 2003, este din 2020 preşedintele Federaţiei Internaţionale Esports (a sporturilor electronice). El este fiul lui sensei Florentin Marinescu, preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, cel care fost preparatorul fizic al Stelei în 1986, când cucerea Cupa Campionilor Europeni la fotbal.

Cele mai citite

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...

Zelenski afirmă că Ucraina a luat prizonieri doi soldați nord-coreeni din regiunea rusă Kursk

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că trupele sale au capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, care au fost transferaţi la...

Daniel Funeriu exclude retragerea din cursa prezidențială. Cu cine se vrea în turul al doilea

Daniel Funeriu, care a anunțat că va candida independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a exclus sâmbătă posibilitatea de a se retrage din...
Ultima oră
Pe aceeași temă