Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Marco Cecchinato, felicitat de AC Milan pentru succesul cu Djokovic

Marco Cecchinato, marea surpriză a actualei ediţii a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, a fost felicitat de clubul italian de fotbal AC Milan pentru victoria sa în "derby-ul rossonero" cu sârbul Novak Djokovic.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 06.06.2018 - 13:05

Tenismanul italian Marco Cecchinato, marea surpriză a actualei ediţii a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, a fost felicitat de clubul italian de fotbal AC Milan pentru victoria sa în "derby-ul rossonero" cu sârbul Novak Djokovic, fostul număr unu mondial, informează calciomercato.com.

"Astăzi, Marco #Cecchinato şi-a câştigat locul în istoria tenisului italian, învingându-l pe @DjokerNole într-un derby rossonero special, ajungând în semifinale la @RolandGarros. Grande Ceck, impresie extraordinară în 'Derby rossonero' împotriva lui Nole! #ForzaMilan", a scris gruparea milaneză într-o postare pe Twitter. Ambii jucători sunt fani ai echipei AC Milan.

Marco Cecchinato (25 ani) s-a calificat marţi în semifinalele turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, învingându-l pe sârbul Novak Djokovic în patru seturi: 6-3, 7-6 (7/4), 1-6, 7-6 (13/11). Italianul, numărul 72 mondial, s-a impus după trei ore şi jumătate în faţa lui Djokovic, ajuns acum pe locul 22 ATP.

Sicilianul este jucătorul cel mai slab clasat care atinge semifinalele la Roland Garros din 1999, când ucraineanul Andrei Medvedev (100 WTA) a ajuns în finală, unde a fost învins de americanul Andre Agassi.

Adversarul lui Cecchinato în semifinale va fi austriacul Dominic Thiem (8 ATP), care a trecut în sferturi de germanul Alexander Zverev (3 ATP), cu 6-4, 6-2, 6-1.

Comentarii

loading...