13.5 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSportMănescu: Becali are înclinaţii liberale, e vorba despre coagularea unor forţe împotriva...

Mănescu: Becali are înclinaţii liberale, e vorba despre coagularea unor forţe împotriva lui Băsescu

Vicepreşedintele PNL Rareş Mănescu a declarat, luni dimineaţă, că europarlamentarul George Becali are „înclinaţii liberale” şi cooptarea acestuia în PNL face parte din coagularea unor „forţe care luptă împotriva lui Traian Băsescu”, potrivit Mediafax.

„În şedinţa de astăzi a BPC vom vedea exact ce discuţii au mai avut loc între domnia sa şi conducerea sa. (…) În funcţie de ceea ce au stabilit la nivelul conducerii USL şi anume de susţinere, de colaborare, dacă va fi cazul vom stabili şi cum va proceda în continuare domnnul Becali”, a spus Mănescu.

„Nu este vorba aici de intrarea domnului Becali în PNL, e vorba despre coagularea unor forţe care luptă împotriva acualului regim Băsescu, nu vorbim strict de a intra o persoană în partid sau nu, vorbim de o luptă politică”, a mai susţinut Mănescu.

Citeşte şi:

Fenechiu: Cât timp Dan Diaconescu candidează, Becali este un candidat redutabil pentru liberali

Ponta: Este o idee foarte bună ca Becali să candideze din partea USL

Cristian Preda: Ziua în care Becali anunţă că este liberal este una TRISTĂ

El a fost întrebat ce ar putea aduce George Becalu nou PNL. „Lupta împotriva regimului Băsescu, e alături de noi în această luptă. Eu nu am avut nişte discuţii cu domnul Becali, cu cei din conducerea USL, din fericire toţi cei din conducerea USL sunt stelişti.(…) Există şi varianta să se acorde derogări, nu doar pentru domnia sa, mai sunt şi alţi potenţiali candidaţi care vor trebui să obţină derogare”, a mai afirmat Mănescu.

În plus, după ce a fost întrebat dacă Becali ar putea fi un liberal autentic, Mănescu a susţinut că acesta „are inclinaţii liberale”.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că George Becali va candida din partea USL într-un colegiu din Sectorul 6, acelaşi în care va candida şi Dan Diaconescu, aliatul PDL, el afirmând că Becali va câştiga.

„Am discutat cu domnul Antonescu – şi săptămâna trecută, am discutat şi azi – şi cred că este o idee foarte bună ca domnul Becali să candideze din partea noastră, exact în colegiul în care va candida domnul Dan Diaconescu, care e aliatul PDL”, a spus Ponta.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă