1.6 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSportMacovei vrea ridicarea imunităţii parlamentarilor în 48 de ore, fără studierea probelor

Macovei vrea ridicarea imunităţii parlamentarilor în 48 de ore, fără studierea probelor

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei propune ca ridicarea imunităţii parlamentarilor să se facă în termen de 48 de ore de la primirea cererii, prin vot la vedere şi fără studierea probelor aflate la dosar, deoarece „Parlamentul nu judecă, deci nu trebuie să cântărească probele”, relatează Mediafax.

Macovei şi-a prezentat propunerea pe blog, precizând că aceasta ar putea fi inclusă în Strategia Naţională Anticorupţie 2011-2014, aflată în prezent în dezbatere publică.

Astfel, Monica Macovei propune modificarea Regulamentelor Camerei Deputaţilor şi Senatului, astfel încât decizia de ridicare a imunităţii „să se ia de plenul Camerei în maximum 48 ore de la primirea cererii de ridicare a imunităţii”.

Macovei propune ca „votul să fie obligatoriu la vedere, pentru ca electoratul să vadă cum votează aleşii şi pentru a evita ascunderea răspunderii în spatele votului secret, aşa cum este acum”.

De asemenea, ea vrea ca „decizia de ridicare a imunităţii să se ia fără analiza probelor din dosar, căci Parlamentul nu judecă, deci nu trebuie să cântărească probele aşa cum a făcut până acum”.
Fostul ministru al Justiţiei precizează că există deja un astfel de proiect de lege pe rolul Camerei Deputaţilor, iniţiat de Sulfina Barbu, Sever Voinescu şi Raluca Turcan şi la care a contribuit şi ea.

„Acum trebuie numai făcute eforturi pentru a fi adoptat şi apoi promovat la Senat. Acest proiect aduce normele procedurale româneşti în acord cu cele mai bune practici din state UE. Consider că aceasta trebuie să fie propunerea MJ în noua sa strategie, asta dacă îşi ia răspunderea”, mai scrie Macovei.

Cele mai citite

Administrația Prezidențială: Klaus Iohannis nu a primit informații despre ingerințe externe în alegeri

Iohannis spune că Serviciile nu l-au informat că promovarea candidatului Călin Georgescu, ar fi un pericol pe Tik Tok Președintele Klaus Iohannis nu a fost...

Nicolae Ciucă și-a dat demisia din fruntea PNL

Nicolae Ciucă: Am învățat lecția pe care ne-a transmis-o electoratul și vom respecta decizia românilor Candidatul PNL în alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, şi-a anunţat, luni,...

Horoscop 26 noiembrie 2024. Balanțele trebuie să rămână calme și receptive

Ziua de 26 noiembrie 2024 aduce energii astrale intense, pregătite să influențeze fiecare zodie în mod unic. Descoperă ce rezervă această zi pentru zodia ta...
Ultima oră
Pe aceeași temă