11 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSportMacovei: Modificarea sistemului electoral este o prioritate pentru PDL

Macovei: Modificarea sistemului electoral este o prioritate pentru PDL

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, luni, că modificarea sistemului electoral pentru alegerile parlamentare reprezintă o prioritate pentru PDL, apreciind că „este inadmisibil” să devină parlamentari cei care au ieşit pe locul doi sau trei la vot, aşa cum s-a întâmplat în 2008.

„Este important ca voturile să se reflecte în rezultate, deci, cine a ieşit primul să câştige şi mandatul. Este inadmisibil să câştigi de pe locul doi sau trei, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul lui 2008”, a spus Monica Macovei înaintea şedinţei BPN al PDL, potrivit Mediafax.

În legătură cu alegerile parţiale din Maramureş şi Neamţ, Monica Macovei a arătat că trebuie felicitaţi cei care au câştigat şi toată lumea care a votat. Ea a mai spus, referindu-se la acuzaţiile de fraude a votului, că „trebuie cercetate toate şi trimis în judecată indiferent din ce partid vin”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Sulina, că pentru anul 2012 ar trebui trecut la votul uninominal necompensat, într-un tur sau două, şeful statului precizând că a redeschis acest subiect în coaliţie.

Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, luni, că sistemul electoral actual poate fi modificat, „însă numai după discuţii cu argumente şi cu analiza realistă a situaţiei politice actuale”, ea apreciind însă că nu trebuie să mai fie posibil ca în Parlament să intre candidaţi de pe locul trei.

Cele mai citite

Barometru economic: Majoritatea firmelor din România își îngheață investițiile în 2025

Multe firme din România vor îngheța investițiile în 2025, potrivit unui barometru realizat de Frames pentru Sierra Quadrant. Principalele cauze sunt incertitudinile economice, inflația...

Controalele ITM în 2025: domenii vizate și ce trebuie să știe companiile

Inspecția Muncii va avea o agendă complexă în 2025, concentrându-se pe respectarea legislației muncii și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Printre principalele obiective se numără identificarea...

Donald Trump, condamnat penal

Donald Trump a devenit primul președinte american condamnat penal, fiind găsit vinovat de 34 de infracțiuni legate de falsificarea documentelor contabile și utilizarea ilegală...
Ultima oră
Pe aceeași temă