5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSportLIVE TEXT Victor Ponta: Decizia CCR este NEDREAPTĂ. TRAIAN BĂSESCU a APUS

LIVE TEXT Victor Ponta: Decizia CCR este NEDREAPTĂ. TRAIAN BĂSESCU a APUS

Premierul Victor Ponta face o declaraţie de presă astăzi, la ora 16.00, la Palatul Victoria.

România liberă prezintă, în format LIVE TEXT, cele mai importante declaraţii ale premierului Victor Ponta:

– Aş dori să exprim pozitţa Guvernului şi a mea, decizie care cred şi sper să pună capăt razboiului din România.

– Vreau sa dau un mesaj de încredere şi de stabilitate.

– Referendumul a fost legitim, voinţa poporului român e legitimă, voinţa CCR trebuie respectată.

– Dar decizia este una NEDREAPTĂ, este împotriva majorităţii absolute a cetăţenilor români care au votat pentru o schimbare de regim politic.

– E foarte clar că domnul Băsescu va fi, odată cu 29 iulie, un preşedinte ilegitim, un preşedinte al Curţii Constituţionale.

– Guvernul trebuie să fie un Guvern al cetăţenilor români, şi nu un guvern al jocurilor de culise.

– Ne-am făcut datoria ca Guvern, nu doar în organizarea referendumului. Am făcut ceea ce Curtea ne cerea, prin trei adrese.

– Astăzi am realizat că nu s-a dorit să se ştie câţi români cu drept de vot exită în România.

– Avem obligaţia, împreună, să construim mecanisme constituţionale.

– Guvern pe care îl conduc va continua, în perioad următoare, să-i apere pe români de regimul Traian Băsescu.

– Ne vom prezenta la alegerile parlamentare ca o Uniune Liberală, ca un Guvern de uniune liberală.

–  Învăţămintele pe care le trag: în România nu funcţionează regulile democratice.

– Vom continua să ne facem datoria faţă de oameni de ceea ce de astăzi, s-a transformat intr-un regim al lui TRaian Băsescu.

– Asta vom face noi, ca Guvern, şi asta voi face eu, ca prim-ministru.

– Din păcate, CCR nu ne-a dat voie astăzi sa ne exercităm drepturile democratice.

– Nu am învăţat tot din lecţia 1989, sper să învăţăm tot din lecţia 2012.

– Voi propune o amplă reformă constituţională astfel încât noua lege fundamentală să prevadă atribuţii mai clare ale instituţiilor, precum şi un sistem de control între puteri şi mijloace astfel încât să fie evitate pe viitor tragedii precum regimul Băsescu.

Prim-ministrul Ponta răspunde la întrebări

– Guvernul USL nu are niciun fel de datorie faţă de Traian Băsescu. Avem datorie doar faţă de romani.

– Nu voi accepta ca Traian Băsescu să fie şi şef al statului, şi şef al Guvernului, şi şef al judecătorilor.

Sunt convins că mă va ataca, că îmi va scoate dosare penale. Asta înţelege domnul Băsescu prin dialog. E cam târziu să se mai schimbe.

– Îmi menţin părerea că domnul Băsescu este incapabil de dialog, iar eu n-o să fiu niciodată sclavul domnului Băsescu. Nu sunt nici domul Blaga, nici domnul Ungureanu. Dacă vrea sclav, să-şi caute sclav.

– Traian Băsescu a supravieţuit pentru că şi-a pus oameni cheie în poziţii cheie.

– Dacă voiam, îi schimbăm pe Kovesi şi pe Morar în calitate de ministru interimar al Justiţie.

– Domnul Duşa va fi pregătit în caz că vor exista incidente sociale, dar nu cred că vor fi.

Situaţia e ridicolă. CCR spune când e zi, când e vară.

Când eşti de bună-credinţă cu un hoţ, rămâi fără portofel.

– Către românii care au votat la referendum: nu vor avea parte de opresiuni de către instituţiile statului. Traian Băsescu a apus.

CITEŞTE ŞI:

REFERENDUMUL, INVALIDAT. Traian Băsescu se ÎNTOARCE la COTROCENI

LIVE TEXT Crin Antonescu: NU MĂ RETRAG din POLITICĂ. FĂRĂ DOAR ŞI POATE ne putem GÂNDI la o NOUĂ SUSPENDARE a lui BĂSESCU

_ _ _

Curtea Constituţională a României (CCR) a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că procedura de organizare a referendumului a fost respectată, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă