7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportLiderii USL: Vom contesta la CCR o eventuală alegere la preşedinţia Senatului...

Liderii USL: Vom contesta la CCR o eventuală alegere la preşedinţia Senatului a unui reprezentant al coaliţiei de guvernare

Liderii Uniunii Social Liberale (USL) Victor Ponta şi Crin Antonescu au declarat luni, după şedinţa USL, că în privinţa alegerii noului preşedinte al Senatului Opoziţia pleacă de la ideea că trebuie respectată decizia 601 a Curţii Constituţionale a României (CCR), potrivit căreia numai grupul senatorial al PSD are dreptul să propună un candidat pentru conducerea Senatului, iar în cazul în care aceasta nu va fi respectată, se va face contestaţie la CCR, relatează Agerpres.

„Sunt nişte lucruri foarte simple. Noi avem două lucruri de făcut. La capitolul procedural, indiferent că au candidat comun sau nu au candidat, să le spunem că în interpretarea noastră şi de altfel, nu e vorba de mare interpretare, că scrie negru pe alb, singurul care are dreptul să facă propuneri este grupul senatorial al PSD. Dincolo de asta, orice turnură vor lua dezbaterile şi în orice formă se va ajunge la vot, toţi senatorii PSD, PNL şi PC îi vor acorda votul domnului senator Titus Corlăţean. Numărăm şi vedem. Punct”, a spus preşedintele PNL, Crin Antonescu.

De asemenea, liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că dacă va fi cazul, se va face cu siguranţă o contestaţie la Curtea Constituţională a României (CCR) cu privire la nerespectarea de către formaţiunile coaliţiei de guvernare a procedurii privind schimbarea preşedintelui Senatului. „Noi nu plecăm de la ideea că o decizie a CCR nu se va respecta. Dacă se va întâmpla, vom discuta în limite constituţionale (…) Din fericire, Curtea s-a pronunţat deja. Eventual, dacă facem un nou demers, va fi doar pentru a reitera ceea ce au spus, pentru că spre deosebire de domnul preşedinte Traian Băsescu, eu nu cred că cei de la Curtea Constituţională sunt nişte penibili, cum i-a numit Băsescu. O să le fie aproape imposibil să scrie invers decât au scris în decizia 601, care este foarte clară, se spune negru pe alb: nu poate fi revocat decât şi poate fi înlocuit cu cineva din acelaşi grup”, a afirmat Ponta.

Totodată, el a afirmat că este mai grav faptul că a devenit un lucru normal şi obişnuit, la care nimeni nu mai consideră necesar să reacţioneze, faptul că o lege şi o decizie a Curţii Constituţionale nu este respectată de cei de la putere. „Întrebarea este: de ce mai respectă restul de 20 de milioane de români legile? Noi suntem 20 de milioane de fraieri, iar ei sunt câteva zeci sau câteva sute de deştepţi cărora nu li se aplică legile şi deciziile Curţii Constituţionale? Cred că aceasta-i întrebarea”, a spus Ponta.

Acesta a subliniat că obiectivul USL nu este de a obţine funcţia de preşedinte al Senatului, ci de „a schimba regimul Băsescu”. „Vreau să mai spun încă o dată: obiectivul USL nu este să obţină funcţia de preşedinte al Senatului, noi vrem să schimbăm regimul Băsescu, adică vrem să îi schimbăm pe Traian Băsescu, pe Emil Boc, pe toţi cei care spun că ‘da, scrie Curtea Constituţională că nu avem voie, dar pe noi nu ne interesează’. Altfel, ne-am strâns aici trei partide ca să ţinem de un scaun?! Nu cred că acesta era scopul nostru”, a afirmat liderul PSD.

Întrebat în legătură cu contestaţia depusă la Curtea Constituţională de Mircea Geoană cu privire la modul în care a pierdut funcţia de preşedinte al Senatului, Crin Antonescu a arătat că USL nu va amâna eventuala depunere a contestaţiei la CCR în funcţie de decizia cu privire la acţiunea depusă de fostul preşedinte al Senatului.

Liderii USL au mai spus că nu s-a luat decizia unei mobilizări extraordinare pentru votul de luni după-amiază de la Senat, bazându-se pe voturile a 65 de senatori, după ce a fost pierdut cel al lui Mircea Geoană.

Coaliţia de guvernare va avea un singur candidat la şefia Senatului, a anunţat luni, înaintea şedinţei Biroului Permanent Naţional (BPN), preşedintele PDL, premierul Emil Boc.

El a completat spunând că preşedinţia Senatului va reveni candidatului propus de coaliţie.

Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...

FIFA modifică regulile transferurilor după cazul Lassana Diarra. Noi reglementări provizorii anunțate

FIFA a adoptat un set de reguli temporare pentru transferurile jucătorilor, în urma unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene legate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă