PNL nu susține proiectul de modificare a modului de funcționare al Societății Române de Televiziune și Radiodifuziune, a precizat, sâmbătă, șefa liberalilor, Alina Gorghiu, citată de Agerpres.
Susţinând că "este un demers făcut în Parlament fără nicio colaborare cu alte partide, fără nicio consultare cu experţi în domeniu", Alina Gorghiu a precizat că "PNL nu susţine această iniţiativă care serveşte exclusiv interesele PSD şi nu pe cele ale Televiziunii publice sau postului de Radio public".
"În loc să ne jucăm de-a proiectele de lege, ar trebui să ne gândim cum rezolvăm, pragmatic, problema celor 700 de milioane de lei datorie ale Televiziunii Române. Cum ar trebui Guvernul să vină în întâmpinarea eşalonării acestor datorii, cum să rezolvăm problema angajaţilor. Sunt lucruri de bun-simţ şi urgente care trebuie discutate", a arătat Gorghiu.
Ea a spus că "de mai bine de şase luni Liviu Dragnea (preşedintele PSD – n.r.) refuză să discute prelungirea mandatului Consiliului de Administraţie de către Parlament".
"Ar fi o primă măsură rezonabilă de a ieşi din actuala situaţie în care se găseşte Televiziunea publică", a mai spus Alina Gorghiu.
Ea a precizat că despre o eventuală modalitate de reacţie la "iniţiativa absolut de neînţeles a PSD" privind modificări în legislaţia SRTV şi SRR se va discuta luni în Comisia de unificare a PNL. "Vom ieşi cu o propunere, ce va fi înaintată tuturor grupurilor parlamentare, prim-ministrului, cel care are atribuţii în buna desfăşurare a activităţilor Televiziunii publice", a susţinut Gorghiu.
Cât priveşte situaţia televiziunilor Antena Group, Alina Gorghiu a reiterat poziţia PNL potrivit căreia "cât este o procedură judiciară în curs, omul politic nu are ce să comenteze".
"Există în cazul Antenelor şi cale juridică de atac, probabil că s-a şi apelat la ea. Sunt şi alte instituţii media care se află în impas şi, dacă s-ar interveni pentru fiecare politic, nu ar fi corect din punct de vedere al apărării actului de justiţie", a subliniat copreşedintele PNL.
Copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga au participat sâmbătă, la Bacău, la lansarea oficială a candidatului partidului pentru funcţia de primar al municipiului reşedinţă de judeţ – senatorul Dragoş Luchian.
Gorghiu a declarat că acesta "respectă întocmai criteriile de integritate stabilite de PNL", dar "este şi un profesionist în administraţie prin experienţa acumulată".
Fost viceprimar în perioada 2004 – 2012, Dragoş Luchian s-a prezentat în faţa membrilor şi simpatizanţilor PNL care s-au aflat sâmbătă în sala Teatrului "Radu Beligan" din oraş cu un "Proiect pentru Bacău".
Într-o declaraţie acordată AGERPRES, Luchian a spus că a gândit reperele acestui proiect împreună cu arhitecţi, specialişti în domeniul administraţiei, oameni de afaceri, precum şi reprezentaţi ai societăţii civile.
"Reperele acestui proiect le-am gândit împreună cu arhitecţi, specialişti în domeniile administraţiei, oameni de afaceri, reprezentaţi ai societăţii civile, dar şi din analiza înscrisurilor postate de populaţia municipiului, timp de o lună, în cele mai tranzitate de cetăţeni opt zone ale municipiului. Urmează ca toate cele stabilite să fie amendate în cursul dialogurilor directe, personale cu populaţia oraşului", a spus Dragoş Luchian.