0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSportLegea lustraţiei l-ar scoate din politică pe Boc, fost lider UTC

Legea lustraţiei l-ar scoate din politică pe Boc, fost lider UTC

Dacă va deveni realitate, legea lustraţiei ar provoca un efect de domino: mulţi lideri politici de prim rang ar fi nevoiţi să se retragă din viaţa publică. Dacă proiectul legii lustraţiei ar tre­ce în forma actuală, premi­erul Emil Boc ar putea fi pri­mul demnitar lustrat al ţării. El ar cădea „victimă” promi­siu­nii făcute de partidul său revoluţionarului Teodor Mărieş că va promova legea lustraţiei în Parlament dacă acesta iese din greva foamei.

Blocat de multă vreme în Legis­lativ, proiectul de lege prevede interzicerea ocupării  funcţiei de demnitar  de către cei care au făcut parte din nomenclatura comunistă. Emil Boc a fost numărul doi în conducerea UTC în judeţul Cluj, ocupând funcţiile de preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti Comuniste din România (UASC), filiala Cluj, şi de vicepreşedinte al Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti de la Universitatea „Babeş-Bolyai”. Premierul Boc a beneficiat de privilegii comuniste în anii studenţiei: a stat într-un apartament din căminul studenţesc, şi nu într-o simplă cameră, ca orice student, şi a avut propriul birou la Casa Tine­retului. El a publicat în „Scân­teia” articole în care aducea elogii  „conducătorului iubit”, vorbind despre „marile realizări” ale comunismului. În 1984, după ce a fost admis la Facultatea de Isto­rie şi Filosofie a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Boc a fost încorporat pentru 9 luni  la UM 0412 Feteşti, o unitate a Securităţii din cadrul MI.

Interesant este că superiorul lui Emil Boc la UTC Cluj era socio­logul Vasile Dâncu, mult timp lider local al PSD, iar din conducerea filialei mai făceau parte Ioan Rus, figura proeminentă a social-democraţilor şi actualul preşedinte al PNŢ-CD.

Pe lista lustrabililor se află numeroşi parlamentari. În primul rând, ar putea să-şi piardă calitatea de senator liderul  PC,  Dan Voiculescu, acuzat de CNSAS că a colaborat cu  Securitatea sub  numele de cod „Felix” şi al cărui dosar se află în instanţă.  Chiar şi avocatul lui Voiculescu, deputatul PC Sergiu Andon, ar putea fi pe „lista neagră”. Andon, fost redactor al revistei „Flacăra”, îi înfiera în articolele sale pe românii care plecau frecvent în străinătate. Sub incidenţa prevederilor legii lustraţiei ar putea intra şi deputatul independent Vasile Soporan (fost PSD), deconspirat de CNSAS drept colaborator al Securităţii sub numele de cod „Vasea”( fiind recrutat de pe vremea când era licean), dar şi colegul său de grup parlamentar Şerban Mihăilescu, fost membru al Secţiei de ştiinţă şi învăţământ a Comitetului municipal PCR Bucureşti. Mai mulţi lideri PSD sunt în aceeaşi situaţie. De exemplu, şeful deputaţilor  PSD, Viorel Hrebenciuc, a  avut calitatea de şef în comitetul judeţean al PCR Bacău, iar europarlamentarul
Ioan Mircea Paşcu a fost membru CC al PCR. La liberali, deputatul Dan Ilie Morega este cunoscut drept unul dintre cele mai importante personaje comuniste din Gorj. El a fost preşedintele cooperativelor de consum din acest judeţ, fiind decorat de Nicolae Ceauşescu cu ordinul „Erou al muncii socialiste”.

Sorin Oprescu ar putea să-şi piardă funcţia de primar gene­ral al Capitalei. Acesta, fiul unui general de Securitate, a ocupat poziţia de preşedinte al UASC  la Facultatea de Medicină din Bucureşti.  Pe lista lustrabililor ar fi şi şeful SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. El a fost membru supleant al CC în cadrul PCR chiar din perioada când era elev  la Liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi.  

Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

Ciucă sugerează că Simion l-ar putea învinge pe Ciolacu în turul al doilea: Simion nu e Vadim

Nicolae Ciucă, liderul PNL și candidatul partidului la prezidențiale, a declarat, marți, că dacă Marcel Ciolacu (PSD) și George Simion (AUR) vor ajunge în...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă