0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportLege. Preşedintele este demis cu votul majorităţii celor care se prezintă la...

Lege. Preşedintele este demis cu votul majorităţii celor care se prezintă la referendum

Plenul Senatului a adoptat, astăzi, modificarea la legea referendumului, prin care preşedintele României va putea fi demis cu votul a jumătate plus unul din cei care se prezintă la referendum, faţă de prevederea actuală, privind suspendarea cu votul a jumătate plus unul din cetăţenii cu drept de vot, relatează Mediafax.

Propunerea de modificare a Legii referendumului a fost adoptată de plenul Senatului cu 75 de voturi „pentru”, 7 voturi „împotrivă” şi 3 abţineri.

Adoptarea propunerii a fost primită cu aplauze de plen.

Legea a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, decizia finală în acest caz urmând să fie luată în Camera Deputaţilor.

Propunerea legislativă semnată de senatorul PSD Georgică Severin şi senatorul PNL Cornel Pieptea modifică în Legea referendumului condiţia care trebuie îndeplinită pentru ca şeful statului să poată fi demis prin referendum.

Astfel, preşedintele ar putea fi demis dacă în favoarea acestei propuneri s-ar înregistra jumătate plus unul din voturile valabil exprimate, spre deosebire de condiţia aflată în prezent în vigoare, anume aceea ca în favoarea demiterii să se exprime jumătate plus unul din cetăţenii cu drept de vot.

Raportul la acest act normativ a fost aprobat luni în Comisia juridică.

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a suspendat, luni, şedinţa de plen pentru a acorda o pauză de consultare între liderii de grupuri, după ce liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a solicitat introducerea pe ordinea de zi a Legii referendumului, stabilindu-se ca legea să intre în plenul de joi.

Cele mai citite

Alegerile prezidențiale din România, în presa internațională: Șoc după avansul candidatului de extremă dreapta

Rezultatele parțiale ale alegerilor prezidențiale din România au atras atenția presei internaționale, care subliniază ascensiunea surprinzătoare a lui Călin Georgescu, un candidat independent asociat...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Fermierii cer credite pe termen lung, băncile promit creșterea finanțării în agricultură

Fermierii din România reclamă dificultăți în accesarea capitalului și solicită împrumuturi pe termen lung, de 20 până la 40 de ani, pentru a putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă