Liderul PIN, Lavinia Sandru, a negat, sambata, informatiile legate de ridicarea de catre procurorii DNA a sotului ei, primarul municipiului Slatina, Darius Valcov, scrie Mediafax.
Ea a precizat ca, in urma stirii aparute pe surse juridice ca sotul ei a fost ridicat de procurorii anticoruptie, a vorbit cu acesta, care a negat informatia.
Surse juridice au declarat, sambata, ca primarul municipiului Slatina, Darius Valcov, care si-a anuntat recent demisia din functia de presedinte al PDL Olt, a fost ridicat de procurorii DNA.
Primarul municipiului Slatina, Darius Valcov, si-a anuntat, joi seara, demisia din functia de presedinte al PDL Olt, dupa ce membrii Biroului Politic Judetean ar fi incercat sa revina asupra unei decizii prin care i se retrasese sprijinul politic inspectorului general al ISJ Olt, Marius Balasa.
Potrivit purtatorului de cuvant al PDL Olt, Roxana Dragomir, primarul Slatinei si-a anuntat demisia din functia de presedinte al organizatiei la un post local de televiziune.
Valcov si-a motivat decizia prin incercarea colegilor sai din cadrul Biroului Politic Judetean (BPJ) al PDL Olt de a reveni asupra unei hotarari de retragere a sprijinului politic inspectorului general al ISJ Olt, Marius Balasa.
"Gestul sau a devenit public aseara (joi – n. r.), dupa ce si-a anuntat demisia la Olt TV. In urma cu o saptamana, in cadrul BPJ Olt s-a decis retragerea sprijinului politic pentru domnul Marius Balasa, care este prim-vicepresedintele organizatiei, dar si inspectorul general al ISJ Olt. Ieri (joi – n. r.), s-ar cam fi dorit sa se revina asupra deciziei, iar domnul Valcov nu a dorit. Nu are o problema cu omul, ci cu principiul", declara, vineri, purtatorul de cuvant al PDL Olt, Roxana Dragomir.
Primarul Slatinei, Darius Valcov, este casatorit din mai 2005 cu Lavinia Sandru, presedinte al PIN.