„Am spus da iubirii vieţii mele. Ce an!! Inelul e prea mic, dar asta nu contează deloc”, a scris jucătoarea de 26 de ani, pe Instagram.
Remko de Rijke, 31 de ani, este de mai mult timp în echipa sportivei, ca fizioterapeut, antrenor de fitness şi sparring-partner.
Anul 2018 a fost cel mai bun pentru Kiki Bertens, care a devenit a treia olandeză ce pătrunde în Top 10 WTA, după Brenda Schultz şi Betty Stove şi a participat pentru prima dată la Turneul Campioanelor. Ea a obţinut locul la competiţia de la Singapore, la care a ajuns în semifinale, după ce s-a retras Simona Halep, din cauza unei accidentări.