10.6 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSportCSM, ÎCCJ și Parchetul General au semnat o declarație comună privind lupta...

CSM, ÎCCJ și Parchetul General au semnat o declarație comună privind lupta anticorupție

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Parchetul General şi Înalta Curte de Casație și Justiție au semnat o declaraţie comună, prin care intensifică lupta anticorupţie, documentul fiind publicat pe pagina oficială a CSM, scrie Mediafax.

Conform sursei citate, cele trei instituţii menţionate precizează în document că „(1) îşi exprimă, în mod ferm, angajamentul sistemului judiciar român de continuare şi intensificare a eforturilor de luptă împotriva corupţiei, prin toate mijloacele legale. (2) Aderă la valorile fundamentale, principiile şi mecanismul de monitorizare al strategiei naţionale anticorupţie 2016-2020”.

Cel de-al treilea punct al declaraţiei prevede faptul că procurorii şi judecătorii, inclusiv membrii CSM, îşi asumă îndeplinirea măsurilor ce ţin de competenţa autorităţii judecătoreşti.

Documentul mai prevede şi „participarea la îndeplinirea condiţionalităţilor stabilite prin mecanismul de monitorizare al Strategiei Naţionale 2016-2020”.

Actul este semnat de Mariana Ghena, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), şi Augustin Lazăr, procurorul-şef al Parchetului General.

CSM are rolul de garant al independenţei justiţiei şi veghează la buna desfăşurare a activităţii profesionale a procurorilor şi judecătorilor.

Parchetul General coordonează activitatea tuturor parchetelor şi are ca rol instrumentarea dosarelor penale. Totodată, procurorii sunt cei care decid dacă trimit dosarul pentru soluţionare instanţei judecătoreşti sau dacă vor clasa cauza.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este instanţa supremă în ierarhia instanţelor judecătoreşti şi are rolul de a asigura interepretarea şi aplicarea unitară ale legii. La această instanţa s-au judecat dosarele de mare corupţie.

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a explicat, pentru MEDIAFAX, că acest document a fost semnat după ce a fost adoptată Strategia naţioală anticorupţie, iar toate instituţiile juridice au fost consultate. Această declaraţie comună, explică sursa citată, conţine obiective generale, care sunt distribuite în funcţie de competenţă.

Mai mult, şefa ICCJ a adăugat că această declaraţie comună a fost semnată abia acum, deşi Strategia naţională anticorupţie a fost adoptată în 2016, pentru că structura conducerii CSM s-a schimbat, la începutul acestui an. De altfel, în toamna anului 2016 s-a pus problema, iniţial, ca fiecare instituţie să facă separat o declaraţie de aderare, dar vechea conducerea a Consiliului Superior al Magistraturii a decis să fie o declaraţie comună. Semnarea documentului nu a mai fost făcută în 2016, iar de la începutul lui 2017 CSM are altă conducere. Aşadar, acest document a fost semnat abia acum.

Sursa menţionată a mai spus că această declaraţie are rol preventiv, fiecare instituţie primind sarcini specifice.

La rândul său, reprezentanţii Ministerului Public, întrebaţi de oportunitatea ca cele trei instituţii să semneze un act comun, având în vedere rolul lor diferit, susţin că „fiecare dintre cele trei instituţii acţionează cu respectarea strictă a competenţelor specifice”.

„Documentul a fost semnat pentru a aduce la îndeplinire scopul Strategiei Naţionale Anticorupţie 2016-2020, respectiv promovarea integrităţii prin aplicarea riguroasă a cadrului normativ şi instituţional de prevenire şi combatere a corupţiei. Aceasta s-a realizat şi în contextul îndeplinirii condiţionalităţilor Mecanismului de cooperare şi verificare, în care fiecare dintre cele trei instituţii acţionează cu respectarea strictă a competenţelor specifice”, a explicat instituţia, pentru MEDIAFAX.

Cele mai citite

Ce decizii ar putea lua Mark Rutte, noul secretar general al NATO

Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin...

Scorul serii în Liga Campionilor la fotbal: Borussia Dortmund-Celtic Glasgow 7-1

Borussia Dortmund a realizat scorul serii de marţi în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, 7-1 cu Celtic Glasgow, pe teren propriu. MVP-ul...

Cetățean ucrainean salvat din munți. A trecut granița în România

Un cetățean ucrainean în vârstă de 38 de ani, care a traversat granița României prin Munții Maramureșului, a fost salvat în noaptea de marți...
Ultima oră
Pe aceeași temă