Preşedintele de onoare al PSD Ion Iliescu califică drept „o minciună şi o provocare” informaţia referitoare la existenţa unor negocieri cu UDMR pentru şefia Senatului, precizând totodată că liderul social-democrat Victor Ponta se află la o reuniune politică în China, potrivit Mediafax.
„E o minciună şi o provocare! Nici vorbă de o asemenea discuţie în conducerea PSD! Dealtfel preşedintele Ponta se află la o reuniune politică în China”, scrie Iliescu cu blogul său, apreciind drept stranie apariţia unei asemenea ştiri.
El face referire şi la declaraţia liderului UDMR Kelemen Hunor, prin care „bomba a fost dezamorsată”.
Site-ul Impactnews a relatat, miercuri, despre negocieri „extrem de serioase” pentru formarea unei noi majorităţi, discuţii în care PSD ar fi propus UDMR fotoliul de preşedinte al Senatului, a doua funcţie în stat. Potrivit sursei citate, UDMR „priveşte cu interes spre propunerea PSD”.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Uniunea nu negociază cu PSD obţinerea şefiei Senatului, el calificând informaţiile apărute pe acest subiect drept „zvonuri” lansate cu scopul de a crea tensiuni în coaliţie.
Kelemen a negat informaţia, precizând, miercuri seară, pentru corespondentul MEDIAFAX, că UDMR de obicei nu discută funcţii.
„Nu am negociat cu PSD, nu am discutat funcţii, noi de obicei nu discutăm funcţii şi nu pot să confirm o astfel de ştire, nu pot să confirm acest zvon. Nu este adevărat. Cineva are tot interesul să creeze tensiuni în arcul guvernamental, în coaliţie, şi prin astfel de zvonuri lansate pe piaţă. Nu este adevărat”, a spus liderul UDMR.