1 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSportIon Iliescu: Angajarea răspunderii devine un abuz care duce la ocolirea Parlamentului

Ion Iliescu: Angajarea răspunderii devine un abuz care duce la ocolirea Parlamentului

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că angajarea răspunderii Guvernului pe un act normativ se impune în condiţii de constituţionalitate în cazuri extreme, de urgenţă, în caz contrar acest instrument devenind „un abuz care duce la ocolirea Parlamentului”, informează Agerpres.

„Angajarea răspunderii se impune în condiţii de constituţionalitate în cazuri extreme. Deci, este o urgenţă. Ce urgenţă au prezentat toate aceste acte legislative pe care Guvernul îşi tot angajează răspunderea? Devine un abuz care duce la ocolirea Parlamentului în loc să se meargă firesc, normal, în procesul legislativ spre dezbaterea parlamentară a legilor. Acesta este rolul Parlamentului, el este legislativul. Aceasta este o încercare a Executivului de a se substitui Legislativului şi asta este inadmisibil. Asta este o încălcare a regulilor democratice fundamentale”, a declarat, miercuri, la finalul lansării, la Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu” a ultimei cărţi a lui Lester Brown, „Lumea la marginea prăpastiei”.

În ceea ce priveşte intenţia Uniunii Social Liberale de a nu mai depune moţiune de cenzură după posibila angajare a Guvernului pe legea privind salarizarea profesorilor, Ion Iliescu a menţionat că Executivul are o majoritate sigură şi „de aceea apare şi în ochii opiniei publice ineficienţa acestui instrument la care apelează opoziţia”.

„În mod firesc, la fiecare angajare a răspunderii se iniţiază o moţiune de cenzură. (…) Dar opoziţia nu are ce face, nu are alte instrumente decât acesta, al bătăliei parlamentare, al confruntării parlamentare, al încercării de a trage de mânecă Guvernul când ia decizii care nu au acoperire. Din păcate, electoratul n-a ştiut să ia în serios această luptă”, a spus Iliescu.

Potrivit liderului de onoare al PSD, decizia ÎCCJ în cazul salariilor profesorilor „este imperativă”. „Este o altă încălcare a unor principii de raport între instituţii ale statului”.

Ion Iliescu a adăugat că se impune „o amendare” a Constituţiei, care să precizeze mult mai ferm cazurile de excepţie în care Guvernul poate să-şi asume răspunderea. „Să nu mai rămână la discreţia deciziei subiective a Guvernului că îşi asumă el răspunderea pentru fiecare lege inventată sau chiar necesară, ocolind procedura specifică unui stat democratic şi a democraţiei parlamentare, respectarea instituţiei Parlamentului. Asistăm la acest abuz şi din partea preşedintelui şi din partea Guvernului de ignorare a Parlamentului, de subminare a autorităţii Parlamentului, de nerespectare a instituţiei parlamentare”, a afirmat Ion Iliescu.

Fostul preşedinte a menţionat că, în contextul actual, partidele din arcul guvernamental au o majoritate în Parlament „asigurată uneori prin cârpeală”. „Aşa s-a întâmplat în cazul nostru, când nişte grupuscule de oameni, care părăsesc şi principii şi poziţii politice şi ideologice numai ca să se agaţe de puterea executivă, să intre la guvernare”, a adăugat liderul de onoare al PSD.

Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă