4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSportIohannis: Doresc tuturor «La mulți ani! » și un an 2015 binecuvântat

Iohannis: Doresc tuturor «La mulți ani! » și un an 2015 binecuvântat

Președintele Klaus Iohannis, care a asistat timp de aproximativ două ore la liturghia de la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Sibiu, le-a urat românilor, la ieșirea din lăcașul de cult, ”La mulți ani!” și ”un an 2015 binecuvântat”, el dând mâna cu mai multe persoane.

Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a spus, în predica pe care ținut-o la catedrala din Sibiu, că se simte onorat de faptul că președintele Iohannis a participat la slujbă și a afirmat că și patriarhul Daniel îl așteaptă pe șeful statului la o slujbă.

Streza a mai afirmat că îi va oferi președintelui pixuri și calendare cu însemnele Mitropiliei Ardealului.

După predică, în jurul orei 11.45, Iohannis a ieșit din catedrală însoțit de IPS Laurențiu Streza, cei doi făcând două fotografii pe scările lăcașului de cult.

Ulterior, președintele a dat mâna cu mai multe persoane aflate în curtea lăcașului de cult și le-a urat românilor ”La mulți ani!” și ”un an 2015 binecuvântat”.

”Vă doresc tuturor «La mulți ani!» și un an 2015 binecuvântat!”, a declarat jurnaliștilor Klaus Iohannis.

De asemenea, câțiva oameni l-au aplaudat pe șeful statului.

Apoi, Iohannis a intrat împreună cu Laurențiu Streza în reședința mitropolitului, unde a stat circa 20 de minute, iar la ieșire președintele a salutat oamenii și le-a spus din nou ”La mulți ani!”.

Klaus Iohannis a ajuns la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, cu hramul ”Sfânta Treime”, din Sibiu duminică, în jurul orei 10.00, fără soția sa, Carmen, el nefăcând declarații la intrarea în lăcașul de cult.

La slujbă au mai participat deputatul Raluca Turcan, care este și lider al PNL Sibiu, viceprimarul liberal al municipiului, Virgil Popa, precum și alți lideri ai PNL.

Liturghia duminicală de la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Sibiu a fost condusă de mitropolitul Ardealului, IPS Laurențiu Streza.

Într-un mesaj postat pe Facebook duminică, șeful statului preciza că, potrivit pravilelor Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de creștin luteran, va participa doar la prima parte a liturghiei, care se încheie cu citirea Evangheliei.

”Astfel, voi fi alături de toți românii ortodocși care, în primele zile ale anului 2015, se roagă pentru sănătate, înțelepciune și pace. Pe parcursul mandatului meu, voi fi prezent, periodic, la ceremoniile religioase ale cultelor legal recunoscute din țara noastră”, mai scria Iohannis.

Catedrala Mitropolitană Ortodoxă a fost ridicată la începutul secolului XX, după modelul celebrei Hagia Sofia din Istanbul, la scară redusă. Lăcaşul este şi sediul Arhiepiscopiei Sibiului şi Mitropoliei Ardealului.

Cele mai citite

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă