Preşedintele Klaus Iohannis le-a adus un omagiu evreilor care au murit pentru credinţa lor, vineri, la un eveniment organizat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România. Preşedintele a declarat că ţara noastră este recunoscătoare comunităţii evreieşti pentru ceea ce suntem ca naţiune, informează Mediafax.
Klaus Iohannis a precizat în discursul susţinut la eveniment că cea dintâi datorie a sa, pentru că este pentru prima oară în Templul Coral, este să ureze tuturor cetățenilor români de credință iudaică, precum și familiilor din Israel sau de pretutindeni, pace în suflete și multă sănătate.
”În acest loc, care a însoțit vreme de trei secole bucuriile și tristețile comunității evreiești, dați-mi voie să aduc, totodată, un omagiu tuturor celor care au suferit pentru credința lor iudaică. Amintindu-le memoria, astăzi, aici, e o datorie de onoare. În viața românească, comunitatea evreiască a impulsionat dezvoltarea economică, a alimentat viața culturală, a îmbogățit identitatea noastră. De aceea, generațiile anterioare merită cuvântul meu bun și mai ales convingerea adâncă a faptului că România vă este astăzi recunoscătoare pentru ceea ce suntem ca națiune”, a spus şeful statului.
Citeşte şi: Preşedintele Iohannis dedică noua sa carte, Primul pas, tuturor românilor care l-au votat
Preşedintele a amintit că, aşa cum a anunțat la începutul mandatului, îşi respectă promisiunea de a lua parte la ceremonii religioase ale cultelor legal recunoscute în România.
Iohannis a menţionat că aceasta nu este însă o vizită de curtoazie, ci o prezență firească în sânul unor oameni pe care îi prețuieşte pentru încrederea cu care sprijină cel mai demn drum cu putință: o Românie democratică, ferm ataşată valorilor europene și euroatlantice.
”Sunt convins că o Românie care încurajează diversitatea și toleranța este o țară mai puternică și mai prosperă”, a apreciat preşedintele.
Potrivit lui Klaus Iohannis, prezența sa în acest lăcaș de cult mozaic, loc de rugăciune, de adunare și de învățătură, este un semn al prețuirii și al speranței.
”Al prețuirii pentru ceea ce ați clădit și continuați să clădiți pentru România. Și al speranței că întreaga comunitate evreiască va contribui și mâine, alături de familiile voastre din Israel, prin fapte și prin idei, la viitorul nostru comun”, a mai afirmat şeful statului, încheindu-şi discursul cu urarea: „Chag Shavuot Sameach!”
Iohannis a fost prezent la Templul Coral din București, la evenimentul-dezbatere ”Decalogul – fundament al justiției” organizat de Federația Comunităților Evreiești din România. Şeful statului a purtat pe cap, la eveniment, kipa, scufia tradițională evreiască.
Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit ultimul la acest eveniment deşi iniţial pe program figura ca al doilea vorbitor, după Patriarhul BOR, Preafericitul Daniel. Deputatul Aurel Vainer a explicat, ulterior, că a fost ”o inadvertenţă” în program.