Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Wenger: „A fi pasionat este o muncă de egoist“

Învățăturile lui Arsène către mai tinerii antrenori

Fostul antrenor al echipei Arsenal, Arsène Wenger, recunoaște că obsesia pentru fotbal a „pârjolit“ totul în jurul său, astfel că a profitat de această vară liniștită pentru a le oferi apropiaților ce a mai rămas din ființa sa devorată de sportul-rege.

Marius Pantaie 0 comentarii

Actualizat: 22.08.2018 - 09:13

Era vara lui 2015, când un jurnalist de la The Guardian l-a întrebat pe Wenger dacă se gândește la retragere. Întrebarea era una de bun-simț, având în vedere că tehnicianul francez avea atunci 65 de ani și se afla la conducerea „Tunarilor“ de 19 ani. „Retragere? Da, mi-a trecut această idee prin minte, uneori, dar nu pentru mai mult de cinci secunde, căci mă panichez un pic“, a răspuns antrenorul.

Dăm puțin pe repede înainte și ajungem în februarie 2017, când Wenger este chestionat într-o conferință de presă pe tema viitorului său la Arsenal, acolo unde fanii începuseră să mustăcească pentru că echipa nu mai câștigase titlul în Premier League din 2004. Răspunsul său: „Intenția mea va fi să antrenez mereu la Arsenal“. La un an și trei luni după aceea, Wenger anunța că a hotărât să pună capăt lungii sale domnii la gruparea londoneză, care începuse într-o notă ironică, în toamna lui 1996, prin titlul dat de The Sun: „Arsène who?“.

 

Face sport, dar și mănâncă mult

Au trecut patru luni de când Wenger s-a despărțit de marea sa dragoste, iar jurnaliștii de la cotidianul Le Telegramme l-au găsit pe francez în Corsica, la „o cură de dezintoxicare“. Omul cu trei titluri de campion în Premier League le explică sintagma aleasă: „Este pentru prima dată în ultimii 35 de ani când nu sunt implicat în debutul unui campionat“. Evident, este întrebat cum se simte în noua ipostază, având în vedere panica de retragere pe care o avea în trecut: „Foarte bine, mai bine decât m-aș fi gândit. Când ai fost atât de ocupat așa cum am fost eu, te temi puțin de gol. Însă m-am organizat foarte rapid în această etapă nouă din existența mea: fac mult sport, mănânc copios aici cu prietenii mei, discut mult, de asemenea, pot să rămân ore întregi scrutând orizontul și citesc în fiecare zi“. Când vine vorba despre viitor, Wenger este rezervat, spunând că vrea să mai profite de câteva săptămâni de relaxare. El a adăugat: „Am decis să nu decid nimic. Am fost de-a dreptul intoxicat mult timp și mi-am promis să nu iau nicio decizie înainte de luna septembrie“. Cum dialogul a ajuns din nou la termenul „intoxicație“, jurnaliștii au replicat normal, întrebându-l pe reputatul antrenor dacă simte că și-a sacrificat viața pe altarul fotbalului. Wenger a fost extrem de tranșant pe acest subiect: „Da, evident. A fi pasionat este o muncă de egoist. Când ești pasionat, furi timpul pe care ar trebui să-l aloci celor pe care îi iubești și cărora ai fi putut să le oferi mult mai mult“.

 

Mai mult decât un antrenor

Știți, în general, replicile pe care le dau oamenii când sunt întrebați dacă sunt mândri de cariera lor. „Sunt foarte mândru de cariera mea“ este răspunsul în 99,99% din cazuri, indiferent dacă respondentul a fost doctor, profesor, antrenor, gunoier sau fierar-betonist. Pentru Wenger, mândria nu este „punctul forte“, după cum el însuși recunoaște. Pentru tehnicianul care va împlini 69 de ani în octombrie, cel mai important este că a muncit mereu cu „valorile care erau relevante în ochii mei – respectul pentru oameni, seriozitatea, integritatea, simțul responsabilității“. Este însă acest set de valori suficient pentru a rezista mai bine de două decenii la cârma unui club atât de mare și într-un campionat de o concurență înfiorătoare? Evident că nu. Poți să fii un tip politicos, serios, integru și devotat, însă asta nu înseamnă că poți ajunge și un mare antrenor și, mai mult, că poți rezista atât timp în fruntea unei echipe de anvergură. Să-i dăm din nou cuvântul lui Wenger, pentru ultima oară, ca să înțelegem de ce unii sunt antrenori mari, iar alții doar antrenori. „Longevitatea reflectă mai ales constanța în efort și concentrarea, faptul că m-am dăruit total acestui club. Ideal, pentru mine, un antrenor ar trebui să aibă o influență asupra îmbunătățirii individuale a jucătorilor, a stilului de joc și a rezultatelor, asupra structurii și dimensiunii unui club. Ca regulă generală, această influență nu poate fi exercitată eficient decât cu timpul și cu puterea pe care poți să o ai în sânul unui club. Longevitatea poate fi, de asemenea, o formă de rezistență, dar constanța în rezultate este esențială. [...] Nu am fost niciodată un profesor în sensul că știam mai multe lucruri decât alții, ci mai degrabă cineva care a putut să-i ajute pe unii să-și găsească drumul ce le permitea să se exprime. În accepțiunea mea, un antrenor, la fel ca un profesor, este un ghid. Mai departe, poate fi unul bun sau rău.“   

Comentarii

loading...