Mai mulţi deputaţi ai grupului parlamentar popular-democrat propun, printr-un proiect de lege, ca membrii CNA să poată fi demişi pentru nerespectarea sau încălcarea atribuţiilor de serviciu şi să fie suspendaţi de drept din funcţie în cazul începerii urmăririi penale sau a trimiterii în judecată, informează Mediafax.
Proiectul de lege, care modifică Legea audiovizualului, este iniţiat de deputaţii Liliana Mincă, Daniel Fenechiu, Ştefan Dalcă, Ştefan Burlacu şi Marinel Cristinel şi se află în consultare publică la Camera Deputaţilor. Potrivit proiectului, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului vor putea fi demişi la propunerea comisiilor de specialitate ale Parlamentului şi în cazul nerespectării sau încălcării repetate a atribuţiilor de serviciu.
CITEȘTE ȘI: Care este postul de știri amendat de CNA
În prezent, membrii Consiliului pot fi demişi doar dacă sunt în incapacitate de a-şi exercita atribuţiile mai mult de şase luni şi dacă sunt condamnaţi penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Iniţiatorii mai propun, în proiect, ca, în cazul începerii urmăririi penale sau a trimiterii în judecată, membrii CNA să fie suspendaţi de drept, fie până la terminarea urmăririi penale – în situaţia în care se finalizează cu netrimiterea în judecată, fie până la pronunţarea unei hotărârii definitive – în situaţia trimiterii în judecată.
CITEȘTE ȘI: Vezi când se va modifica Legea audiovizualului
Iniţiatorii motivează necesitatea proiectului prin faptul că, în ultima perioadă, CNA a fost subiect de dispută politică şi publică, situaţia internă poate fi caracterizată prin disfuncţionalitate, iar în prezent legea nu prevede situaţia unui membru CNA urmărit penal sau trimis în judecată, ceea ce poate duce la „planarea unor dubii asupra acestuia în privinţa eticii care îi permite să mai voteze în cadrul Consiliului”.
„De asemenea, nici ipoteza în care încalcă, în mod repetat, atribuţiile prevăzute de lege nu este sancţionată, deşi, cu siguranţă, activitatea este perturbată în acestă situaţie”, mai susţin iniţiatorii.