Cozmin Gusa a redactat un manifest al unei noi politici – nededicate perpetuarii „eternului scandal”. Detaliile raman evazive, autorul multumindu-se sa schiteze o agenda bazata pe regenerarea sentimentului de solidaritate nationala. „Oameni curajosi, nesantajabili si independenti” reprezinta, de-acum, cheia viitoarelor succese, acestia urmand a fi recrutati din randurile „generatiei active”.
Mesajul se adreseaza tineretului roman, pe care autorul evita sa-l flateze da capo al fine. Valorile culturale ale tinerilor s-au erodat in timp, iar presiunile economice ii determina deseori la conduite neonorabile – totusi, acestia reprezinta unica resursa veritabila. In paginile celor „10 pacate ale Romaniei” (Asociatia Initiativa 2003, Bucuresti, 2006), Gusa afirma ca se simte mai legat de aceasta generatie sacrificata decat de actuala clasa politica. Autorul se prezinta ca fire constant deschisa ineditului, indiferent de riscuri, si ca victima a oligarhilor pesedisti si pedisti, numindu-si oponentii.
Exista, desigur, o serie de raspunsuri inteligent formulate referitoare la cauzalitatile deficientelor Romaniei – argumentele invocand figuri ale esaloanelor doi si trei care au modelat tranzitia in conformitate cu propria agenda, respectiv cupiditate, cat si imensele averi facute pe spinarea celor multi de niste indivizi proveniti din randurile fostului Partid Comunist sau ale Securitatii si dotati cu informatiile si ferocitatea necesare accederii la putere si influenta. Autorul releva existenta unei oligarhii lipsite de disciplina care, spre deosebire de cea americana sau rusa, nu are no-tiunea intereselor nationale.
El insista asupra faptului ca individul solitar ramane lipsit de putere, dar, cum-necum, continua sa se plaseze in centrul atentiei cartii sale. Potrivit autorului, Becali este un produs al „lumii nonvalorilor”. In schimb, fostii colegi pesedisti Rus si Dancu se aleg cu acolade, iar Iulian Vlad si Virgil Magureanu sunt prezentati intr-o lumina semipozitiva. Gusa se pronunta pentru un nationalism estompat, in baza caruia „autoritatile de la Bucuresti” trebuie „sa se raporteze mereu la populatie, mai mult decat la UE”. Potentiali aliati sunt fie ignorati (ca de exemplu doamna Macovei sau reprezentantii societatii civile), fie denigrati (Andrei Marga, „un tip aventurist”).
Astfel de aprecieri pot lesne deveni chiar propriul epitaf. Gusa releva o profunda neintelegere a sistemului administrativ, in special a sabloanelor comportamentale ce con-stituie principala piedica din calea schimbarilor. Sa-si fi achizitionat casa de la Cornu sau restul bunurilor fara a fi facut compromisuri? I s-a parut sau nu reprobabila atitudinea prietenului sau Victor Ponta de preluare subita a apararii lui Tender?
Cum se explica gradul de proeminenta de care se bucura Cozmin Gusa in randurile mass-media, cand tocmai acestea se afla majoritar in mainile acelor oligarhi pe care ii numeste si ocaraste? Cartea merita lecturata. Spune suficiente despre intentiile autorului. Absenta totala a spiritului autocritic, a oricarei tentative de veridica autoexaminare constituie pe departe aspectele cele mai relevante ale operei.
