Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat că circa 20% din angajaţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor fi disponibilizaţi după restructurarea instituţiei, informează NewsIn.
La sfârşitul anului trecut, ANAF avea 29.421 de angajaţi, dintre care în Administraţia Fiscală – 24.233(din care peste 5.000 în Trezorerie), în Garda Financiară – 1.404 şi în Autoritatea Naţională a Vămilor – 3.784, potrivit raportului de activitate al instituţiei.
„ANAF va intra într-o restructurare, o realocare a personalului, deoarece trebuie să transferăm o parte dintre angajaţi către Direcţia Generală de Mari Contribuabili şi să reducem personalul de la ghişee pentru că vom continua procesul de depunere online a declaraţiilor. Va fi un întreg proces de restructurare, pentru că această instituţie trebuie să fie mai eficientă. Dacă vom aplica şi un sistem integrat de informatizare, 20% din personalul ANAF va trebui direcţionat spre alte sectoare”, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, la Realitatea TV.
Ialomiţianu a explicat că proiectele de acte normative pentru restructurarea ANAF urmează să fie discutate cu reprezentanţii Fondului Monetar, ai Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene.
„Avem pregătite proiectele de actele normative, care trebuie discutate deoarece suntem într-un acord care cuprinde şi îmbunătăţirea activităţii ANAF. Chiar dacă nu am fi încheiat un nou acord ar fi trebuit să continuăm implementarea reformelor. Agenţia Fiscală trebuie restructurată, activitatea trebuie îmbunătăţită, gradul de colectare trebuie să crească. Beneficiem de asistenţa experţilor pentru implemetarea acestor reforme”, a menţionat Ialomiţianu.
Referitor la rezervele exprimate de Eurostat, ministrul Finanţelor a precizat că România a prezentat în mod corect datele.
„Nu este vorba de a prezenta date incorecte, România a dat date corecte. Este vorba de o situaţie întocmită de Institutul Naţional de Statistică şi una întocmită de Banca Naţională, prin metode diferite, astfel că au apărut nişte diferenţe. Noi am comunicat Eurostat-ului şi am declanşat şi verificări. Ne încadrăm în ţinta convenită cu Comisia Europeană şi cu Fondul Monetar, nu este o vorba de a depăşi defictiul. Urmăm procedura pentru a clarifica cine are dreptate, Banca Naţională sau Institutul Naţional de Statistică”, a mai spus ministrul de resort.