Guvernul Emil Boc intenţionează să-şi asume răspunderea pe proiectul de lege care prevede comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare, care ar urma să aibă loc în luna noiembrie 2012.
De asemenea, Guvernul îşi va angaja răspunderea şi pe proiectul promovării judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Decizia a fost luată luni, în şedinţa Coaliţiei, arată surse citate de Mediafax. Agajarea răspunderii pe cele două proiecte ar urma să aibă loc până de Crăciun.
Opoziţia a anunţat deja că dacă Emil Boc îşi va angaja răspunderea pe acest proiect, atunci va depune moţiune de cenzură.
Ministerul Administraţiei şi Internelor a lansat în dezbatere publică, săptămâna trecută, un proiect de comasare a alegerilor în 2012, care menţine norma de reprezentare a parlamentarilor din legislaţia în vigoare, ceea ce înseamnă că numărul acestora nu va scădea, ci dimpotrivă, va creşte, de la 471 la 484.
Pe de altă parte, premierul Emil Boc a susţinut că proiectul MAI de comasare a alegerilor este doar unul tehnic, care va fi discutat în coaliţie şi va putea include unele modificări. El a cerut în acelaşi timp opoziţiei să susţină revizuirea Constituţiei pentru formarea unui Parlament unicameral cu 300 de parlamentari.
În privinţa numirilor în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Guvernul îşi va asuma răspunderea pe un proiect de lege, care în varianta iniţială a fost respins de Parlament şi care prevede că accesul la această calitate să fie permis numai celor cu o vechime în funcţia de judecător sau procuror de cel puţin 15 ani. În prezent, vechimea minimă necesară pentru cei care doreau să promoveze la ICCJ este de 12 ani.
Proiectul mai prevedea ca promovarea la ICCJ să se facă dintre judecătorii şi procurorii care au îndeplinit efectiv, cel puţin cinci ani, funcţia de judecător la curtea de apel sau de procuror la parchetul de pe lângă ICCJ în ultimii zece ani ca judecător sau procuror, au obţinut calificativul „foarte bine” la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar, s-au remarcat în activitatea profesională, scrie Mediafax.