După ce au cerut timp de câteva luni un guvern tehnocrat, liderii USL ocolesc acum acest cuvânt şi vor „formule responsabile” care să pregătească terenul pentru alegeri anticipate, organizate cât mai rapid. Duminică seara, când circulau deja zvonuri despre demisia lui Emil Boc din fruntea guvernului, preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara la Antena 3 că USL nu e interesat de un premier tehnocrat, „oricât de prestigios, cu prestigiu autentic” ar fi acesta, pentru că „nu are niciun rost să vorbim despre altceva decât anticipate”.
Totuşi, în declaraţiile anterioare ale lui Antonescu şi ale preşedintelui PSD Victor Ponta, ideea guvernului tehnocrat era prezentată ca principala soluţie pentru ieşire din criză.
Iunie: Vrem guvern ca în Grecia şi Italia
Varianta unui guvern de tehnocraţi a fost vehiculată de USL încă de anul trecut, în iunie. „Solicităm şi sprijinim formarea unui guvern de tehnocraţi, ca în cazul Greciei şi al Italiei, care să ia măsuri economice în accord cu ce se decide la Consiliul European”, declara Victor Ponta, după o serie de consultări la Cotroceni.
Decembrie: „Haideţi să votăm cu toţii un guvern de tehnocraţi”
Ideea Guvernului de tehnocraţi a revenit în discursul Opoziţiei şi în decembrie, când din nou au avut loc consutări la Cotroceni. Atunci liderul PSD Victor Ponta prezenta toate avantajele unui guvern de tehnocraţi: membrii cabinetului nu pot fi acuzaţi că favorizează un partid politic anume, pot lua măsuri economice pe care politicienii nu le-ar lua în campanie şi asigură desfăşurarea unor alegeri corecte. „Mă uit la Italia şi la Grecia, guvernul de tehnocraţi are câteva avantaje. Haideţi să îl votăm cu toţii, haideţi să nu fie oameni politici, care pot fi acuzaţi că ţin cu unii sau alţii”, spunea Ponta. Totodată, USL argumenta în favoarea unui guvern de tehnocraţi şi din raţiuni economice. „Se pot lua nişte măsuri care poate atunci când ai campanie electorală nu-ţi convine să le iei”, explica Ponta.
Liderii Opoziţiei mai declarau atunci că un guvern de tehnocraţi ar garanta alegeri corecte. „Peştele de la cap se impute. Cu Boc în fruntea Guvernului se vor fura alegerile”, spunea Ponta. Totodată, el susţinea organizarea de alegeri anticipate, în ideea că „Guvernul de acum oricum ştie că pleacă în noiembrie şi fură”. „Am văzut mulţi lideri pedelişti care au spus: ‘Domnule, noi oricum plecăm în noiembrie, măcar acuma să mai facem ce putem face, să vindem societăţile cu capital de stat, să vindem Tarom-ul, să mai semnăm nişte contracte'”, declara Ponta.
Ianuarie: E nevoie de un guvern care să respecte parametrii cu FMI
Pe la jumătatea lunii ianuarie, în mijlocul protestelor, liderii USL au început să bată din nou monedă pe idéea guvernuui de tehnocraţi şi a organizării anticipatelor. „Nu vorbim de o doleanţă a Opoziţiei, ci a românilor: înlocuirea guvernnului cu unul de tehnocraţi care să respecte parametrii cu FMI şi Banca Mondială”, a mai spus Ponta. Liderul PNL, Crin Antonescu propunea atunci organizarea de alegeri anticipate până la sfârşitul lui martie.
Ieri, când PDL cerea un guvern tehnocrat, liderii USL vorbeau de „o formulă responsabilă”, „tranziţie democratică”, „deschiderea drumului către alegeri anticipate”, şi nicidecum de un guvern de tehnocraţi. „Suntem o corabie în derivă pe o mare extrem de agitată. E obligtoriu ca USL, care doreşte să conducă România, să vină cu soluţii responsabile”, a declarat Ponta.
Cristian Pârvulescu, preşedintele Pro Democraţia, a declarat într-o emisiune televizată că indiferent de varianta cu care va veni PDL, Opoziţia va avea reacţii negative. „Mai mult ca sigur vor refuza orice formulă propusă de preşedintele Traian Băsescu”, a spus acesta.