5 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportGuvernul Cioloș s-a instalat. Se caută majoritate parlamentară

Guvernul Cioloș s-a instalat. Se caută majoritate parlamentară

Guvernul Dacian Cioloș a operat schimbări în eșalonul doi al puterii și a creionat prioritățile perioadei următoare. Pentru materializarea acestora este nevoie de sprijinul Parlamentului, iar liberalii și-au propus să formeze o majoritate  pro-guvernamentală.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu ­le-a transmis libe­ra­lilor, printr-o scrisoare,că PNL va susţine Guvernul tehnocrat care este însă unul de tranziție, precizând că libe­ralii trebuie să formeze o majoritate pro-guvernamentală şi să nu lase PSD să facă agenda parlamentară. 

Mesajul liderului PNL vine în condițiile în care noul Executiv a primit votul de învestitură al Legislativului, dar este primul din  istoria post-decembristă care nu se bazează pe o majoritate consfințită printr-un protocol de guvernare. Pe hârtie, s-ar putea forma o majoritate fără PSD din care să facă parte PNL (176), UNPR (64), UDMR (25), Minorități (17), PSRO (12).

Această majoritate ar avea 294 de voturi, față de necesarul de 274. Însă, asocierea printr-un protocol cu UNPR ar crea probleme de imagine guvernului de tehnocrați, pentru că a venit la putere în urma unor manifestații de stradă, în care a fost cerută, printre altele demisia liderului UNPR Gabriel Oprea. O posibilă rezolvare ar fi ca UNPR să sprijine ­Guvernul fără a avea un protocol scris. Alternativa ar fi ca PNL să racoleze, individual, parlamentari nemulțumiți din UNPR, ­ALDE sau PSD.   De partea cealaltă, nici social-democrații nu vor să iasă din joc. Surse parlamentare afirmau că săptămâna viitoare ar urma să aibă loc o reuniune PSD-UNPR-ALDE pentru a se analiza dacă fosta coaliție mai poate avea o strategie comună.

Val de plecări din Guvern

În paralel, Dacian Cioloș a început schimbările în com­ponența și structura aparatului administrativ al cabinetului. Sorin Sergiu Chelmu a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, în locul lui Ion Moraru. Chelmu a fost secretar general în cadrul Departamentului pentru IMM, Mediul de Afaceri şi Turism, iar anterior a deţinut această funcţie şi la Ministerul Agriculturii (2012-2013, 2005-2009), adică inclusiv în perioada în care instituția a fost condusă de Dacian Cioloș.

Printr-o altă decizie, Ion Moraru a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului.  Ion Moraru a fost numit de Victor Ponta în 2012 și a fost audiat într-un dosar legat de achiziții IT pentru Minis­terul Educației. Moraru are, însă, statut de funcționar pu­blic, motiv pentru care nu poate fi concediat, ci doar mutat într-o altă funcție.

Pe de altă parte, schimbarea Guvernului a atras demisiile a nouă secretari de stat proveniți din ALDE, iar premierul trebuie să decidă în privința înlocuitorilor lor. Au fost eliberați din funcție la cerere, în ultimele zile – Valentin Olimpiu Șoneriu (Fonduri Europene), Ioana Andreea Lambru (SGG), Ioan Uțiu (Agricultură), George Octavian Turtoi (Agricultură), Dan Popescu (Mediu), Adrian-Dumitru Bughiu (Tineret), Narcis Beciu (Energie), Sebastian Hotca (Externe), Alina Cazanacli (Dezvoltare).

Este vacant și un post la Sănătate, după ce din Guvern a ieșit și Alin Iulian Tucmeanu, secretat de stat în Ministerul Sănătații, membru UNPR și omul lui Gabriel Oprea. Trebuie precizat că acesta a fost reținut de DNA într-un dosar de luare de mită și a fost revocat din funcție marți de premierul interimar Sorin Câmpeanu. Majoritatea noilor posturi sunt dorite de oameni din PNL, dar Cioloș ar dori să instaleze tot tehnocrați.

Bugetul și administrația, printre priorități

Executivul a adoptat și o ordonanţă privind organizarea ministerelor. „Sunt câteva modificări în structura unor ministere, cred că sunt doar cinci ministere care au fost afectate”, a spus Cioloş. El a precizat că este vorba de ­mici modificări de denumire şi crearea unui nou minister – Ministerul pentru consultare şi dialog civic – tocmai pentru a arăta că unul dintre obiectivele noului Guvern este comunicarea cu societatea civilă.

Premierul Cioloș a lansat și principalele teme de discuție pentru reuniunea informală de sâmbătă, când va discuta cu miniștrii care sunt prioritățile pe fiecare domeniu.  Dacian Cioloş vrea grăbirea pregătirii poiectului de lege privind Bugetul de stat pe ­anul 2016, cerându-i ministrului Finanţelor, Anca Paliu, ca, să vină cu o primă prezentare în acest sens. De asemenea, el i-a cerut ministrului Dezvoltării Regionale, Vasile Dâncu, să se gândească „în perioada imediat următoare” la principiile reformei administrative, precizând că acest aspect este legat de obiectivele principale din programul guvernului său. 

Ambasadorul american, Hans Klemm,  a spus  că este important angajamentul noului Guvern de a lupta împotriva corupţiei pentru a atrage investiţii americane suplimentare. Klemm a afirmat că nu a avut ocazia să se întâlnească cu noul premier, dar că s-a simţit inspirat când a citit programul de guvernare pentru că menţiona consolidarea parteneriatului strategic cu SUA.  

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Inteligenţa artificială, tot mai utilizată în procesul de recrutare: companiile încurajează candidaţii să o adopte

Recrutorii de top îndeamnă candidaţii să utilizeze inteligenţa artificială (AI) pentru redactarea CV-urilor şi a scrisorilor de intenţie, marcând o schimbare semnificativă în modul...

Mohamed Salah, aproape de despărțirea de Liverpool! „Normal că sunt dezamăgit”

Mohamed Salah, decisiv în victoria lui Liverpool cu Southampton, a declarat că viitorul său la echipa de pe Anfield este incert, deoarece nu a...

TikTok lansează măsuri pentru protejarea integrităţii alegerilor din România

În contextul alegerilor din România, TikTok anunţă o serie de iniţiative menite să combată dezinformarea şi să sprijine accesul utilizatorilor la informaţii corecte. TikTok subliniază,...
Ultima oră
Pe aceeași temă