1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportGigi Becali vrea să ceară azil politic în Dubai

Gigi Becali vrea să ceară azil politic în Dubai

Gigi Becali aşteaptă sentinţa  în Dosarul sechestrării celor trei indivizi acuzaţi că i-au furat limuzina la Dubai, unde susţine că a fost invitat de Cosmin Olăroiu, informează Pro Sport.

 

//
Într-o intervenţie televizată, Becali a anunţat că va reveni luni în ţară, dar a lăsat să se înţeleagă că o va face doar în cazul unui verdict favorabil. Patronul Stelei spune că s-a interesat deja şi tratatul de extrădare semnat între Emiratele Arabe Unite şi România e valabil doar în cazul crimelor, al traficului de droguri sau de armament, iar în cazul în care va fi condamnat nu va mai păşi pe teritoriul României: „Sunt pregătit. Am la mine tot ce îmi trebuie. Am şi avocat care să mă consilieze imediat. Eu pentru mama am plecat. Mi-e milă de ea, nu vreau să stea cu emoţii. E mai cald în Dubai, e bine”.

Sunt în Dubai la invitaţia lui Cosmin Olăroiu. Mâine au meci şi o să fiu prezent acolo. Luni o să fiu în ţară şi o să aştept decizia instanţei.

Nu mă tem de niciun fel. Aşteaptă familia mea decizia şi am spus că plec din ţară pentru liniştea familia. Poate să moară mama mea la auzul deciziei instanţei, aşa că i-am transmis că nu o să fiu în ţară.

Ipotetic vorbind. Dubai are tratat de extrădare pentru crimă droguri şi arme, nu pentru ce sunt eu acuzat. Sunt pregătit de orice, am soluţii pentru orice s-ar întâmpla.

Cum să mai stai în România dacă un stat face abuzuri?

Nimeni nu are siguranţă în România până nu pleacă Băsescu din fruntea ţării. El a distrus statul de drept.

 

Unde erai când eu eram arestat la şase dimineaţă, unde erai când mi-au luat 1.700.000 de euro, bani pe care nu i-am prmit nici până acum înapoi. Unde s-a mai pomenit ca premiera să fie considerată mită?

 Dacă se decide să fiu arestat, atunci o să plec în Ecuador, am timp în cele trei patru zile în care se discută ridicarea imunităţii parlamentare.

Finu’ şi Olăroiu plătesc… Eu nu plătesc nimic aici! Am piscină în cameră, tot luxul eu nu plătesc nimic. Costă camera 4.000 de euro pe noapte, dar nu au vrut să primească niciun ban. „Stai că mai vin atunci”, aşa am zis.

Ce, eu plăteam 52.000 avionul şi nu mai dădeam acum câte 4.000 pe zi? Eu luni după-amiază sunt în România. Nu mă urc eu în avion până nu aflu sentinţa. Dacă la 10 se anunţă sentinţa, la 10:30 sunt în avion.

Ce, eu am venit de prost aici?„, a declarat Gigi Becali la Sport.ro.

Cele mai citite

Kit complet pentru unghii: ce include și cum să îl folosești corect

Care este soluția ideală pentru a face acasă manichiuri profesionale, fără a investi în vizitele constante la salon? Cu siguranță un kit complet pentru...

Secretarul general al NATO, despre România: „Nu doar întăreşte securitatea Flancului Estic al NATO, ci şi mult mai departe”

Luni, la sediul NATO din Bruxelles, secretarul general al Alianței și premierul României au avut o întâlnire urmată de declarații de presă comune. Marcel Ciolacu...

UE analizează piețele agricole post-invazie în Ucraina: măsuri urgente pe masa Consiliului Agricultură și Pescuit

Miniștrii Agriculturii pregătesc strategii pentru 2025 la reuniunea Consiliului UE de la Bruxelles Miniștrii Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc luni, la...
Ultima oră
Pe aceeași temă