2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSportGeoana nu are voie de la partid sa semneze cu C.V.T.

Geoana nu are voie de la partid sa semneze cu C.V.T.

In timp ce revolutionarii luau cu asalt poarta sediului din Kiseleff, in sedinta Biroului Permanent al PSD se dadea, ieri, si un asalt asupra lui Mircea Geoana. Inflamati in weekend de perspectiva semnarii unui protocol de colaborare cu PRM, liderii PSD i-au reprosat lui Mircea Geoana ca nu i-a intrebat si pe ei inainte sa ia decizii. Numai trei membri ai BPN i-au luat apararea lui Geoana, sustinand necesitatea parafarii oficiale a unei intelegeri de colaborare cu PRM: Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc si presedintele PSD Mehedinti, Eugen Nicolita. Hrebenciuc era motivat de faptul ca el a fost cel care a negociat cu Vadim Tudor si l-a convins sa semneze un protocol alaturi de Geoana, iar Mitrea a fost indignat de vehementa cu care pesedistii l-au atacat pe presedintele PSD, pe motiv ca ii submineaza acestuia autoritatea. Secretarul general al PSD i-a aparat onoarea lui Geoana, chiar cu riscul de a-i jigni pe colegii sai. In momentul in care Adrian Severin i-a spus lui Mircea Geoana ca „asteptam sa-mi dati si mie un telefon, sa ma intrebati daca sunt de acord sa avem protocol cu PRM”, Mitrea a reactionat dur: „Ei, asta-i buna! Acum trebuie ca presedintele partidului sa-i ceara voie si femeii de serviciu cand vrea sa ia o decizie!”. Cu toata apararea organizata de secretarul general, Geoana nu a avut sorti de izbanda, visul sau de a-si vedea semnatura pe hartie alaturi de cea a lui Vadim fiind spulberat. Ioan Rus, venit special de la Cluj pentru a impiedica oficializarea aliantei cu PRM, impreuna cu Vasile Dancu, George Maior, Victor Ponta, Titus Corlatean si chiar Nicolae Vacaroiu s-au declarat categoric impotriva semnarii de catre presedintele PSD a unui act de colaborare cu Vadim Tudor. Ce-i drept, pesedistii si-au scos la iveala si cu aceasta ocazie ipocrizia, avand in vedere ca in unanimitate au convenit necesitatea unui sprijin reciproc PSD-PRM, dar nu sub forma de protocol semnat. Fratia pesedisto-peremista, contestata pe alocuri in presa de unii, este recunoscuta insa de toti ca un lucru natural si firesc. Divergentele aparute la varful partidului au vizat nivelul la care sa se semneze un protocol de colaborare. Adica, sa nu fie semnat de presedintele partidului, pentru a nu angaja la nivel de imagine intreg PSD, nu atat de teama opiniei publice din Romania, cat pentru ochii celor de la Partidul Socialistilor Europeni, care au reactionat cu indignare la aflarea vestii ca Geoana se infrateste cu un partid catalogat, in Occident, drept extremist si xenofob. In cele din urma, liderii PSD au decis sa retraga oferta facuta lui Vadim si sa nu-i dea voie lui Geoana sa semneze maine protocolul cu acesta. In schimb, s-a convenit ca liderii grupurilor parlamentare vor avea libertatea sa inceapa negocieri cu omologii lor de la PRM, pentru a ajunge la un acord in ceea ce priveste colaborarea dintre cele doua partide. Cu mentiunea ca este vorba despre o colaborare strict parlamentara. Liderul grupului de la Cluj, Ioan Rus, a precizat, la finalul sedintei BPN, ca „nu este neaparat vorba despre un acord scris de colaborare”. Mircea Geoana a declarat ieri, dupa sedinta, ca „a insarcintat grupurile parlamentare sa stabileasca mentiunile si elementele colaborarii cu PRM”, precizand ca Viorel Hrebenciuc va fi, ca de obicei, negociator-sef.

Cele mai citite

Demisie la nivel înalt în Rusia. Responsabilul pentru sistemul de plăți digitale al băncii centrale din Rusia renunță la poziție

Olga Skorobogatova, prim-viceguvernator al Băncii Centrale a Rusiei, a demisionat recent, marcând sfârșitul unei perioade semnificative în dezvoltarea digitală a sectorului bancar rus. Olga...

Marius Șumudică, înainte derby-ului cu CFR Cluj: „Sunt puternici”

Înaintea derby-ului cu CFR Cluj, Marius Șumudică (Rapid) a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre viitorul meci. https://www.youtube.com/watch?v=pQ-S7m4cpGI Marius Șumudică, declarații înainte...

Emisiile de CO2 asociate AI ar putea crește de peste 10 ori până în 2030 fără inovații energetice și tehnologice

Adoptarea pe scară largă a hardware-ului pentru Inteligență Artificială (AI) în centrele de date, fără implementarea unor soluții inovatoare în domeniul energetic și tehnologic,...
Ultima oră
Pe aceeași temă