13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSportGeoană:Guvernul, Parlamentul, puterea, opoziţia nu par a înţelege ce se întâmplă în...

Geoană:Guvernul, Parlamentul, puterea, opoziţia nu par a înţelege ce se întâmplă în Europa şi la noi

Senatorul independent Mircea Geoană a declarat, luni, de dazbaterea generală a proiectului de buget pe 2012, că Guvernul, Parlamentul, puterea şi opoziţia nu par a înţelege ce se întâmplă cu adevărat în Europa şi în România, potrivit Mediafax.

Geoană a susţinut că majoriteta deciziilor luate de ultimla cel mai recent summit al Consiliului European de la Bruxelles nu reprezintă elemente de noutate, cu exepţia deciziei de a avea un tratat interguvernamental care să regleze problema deficitelor şi a datoriei publice.

„Este singurul element de noutate – importantă, fără îndoială, dar neesenţială din punctul meu de vedere”, a spus Geoană despre decizia privind tratatul interguvernamental de uniune fiscală.

Senatorul independent a adăugat, totodată, că majoritatea deciziilor de guvernanţă economică au fost adoptate în urmă cu mai bine de şase luni, fără consultare politică şi fără informare a Parlamentulului, atunci când preşedintele Băsescu şi premierul au decis, la Consiliul European din martie, în numele României, aderarea la pactul Europlus.

Geoană a arătat că a cerut oficial, ca preşedinte al Senatului, să existe o consultare a Parlamentului cu privire la obligaţiile care decurg din pactul Europlus, el subliniind că regulile la care s-a aderat atunci obligă la trimiterea proiectului de buget – discutat acum, în decembrie – încă din luna aprilie la Comisia Europeană pentru o avizare prealabilă.

„De ce, pentru numele lui Dumnezeu, după atâţia ani de zile, în plină criză europeană şi cu o mare întrebare cu privire la capacitatea economică a României – Guvern şi Parlament, Putere şi Opoziţie – de ce ajungem să facem aceeaşi comedie cu privire la dezbaterea bugetului de stat în câteva zile, gâfâit în Parlamentul României, cu un minut pe amendament, fără niciun fel de capacitate de a dialoga cu privire la soluţiile reale de relansare economică?”, s-a întrebat, retoric, Geoană.

Geoană a vorbit, luni, în plenul Parlamentului, în calitate de senator independent, pe timpul alocat parlamentarilor independenţi.

Plenul Parlamentului a început, luni, dezbaterile asupra proiectului legii bugetului de stat pe anul 2012.

Şefii de stat sau de guvern din UE au convenit joi şi vineri, la Bruxelles, o serie de măsuri care vizează consolidarea guvernanţei fiscale şi coordonarea politicilor economice pe termen lung, respectiv întărirea mecanismelor de urgenţă ale zonei euro şi finanţarea FMI cu 200 miliarde euro pentru a încerca să abordeze tensiunile imediate cauzate de criză.

Noua guvernanţă fiscală presupune următoarele măsuri şi principii:

– Bugetele trebuie să fie echilibrate sau pe excedent, prevedere care va fi considerată respectată dacă deficitul structural anual nu va depăşi 0,5% din Produsul Intern Brut (PIB) nominal.

– Regulile vor fi introduse în sistemele legislative naţionale ale statelor membre, la nivel de Constituţie sau echivalent. Reglementările vor include un mecanism automat de corecţie care se va declanşa în cazul uei devieri. Fiecare stat membru va elabora propriul mecanism de corecţie, în baza principiilor indicate de Comisia Europeană. Curtea Europeană de Justiţie va avea jurisdicţia să verifice transpunerea acestor reglementări la nivel naţional.

Astfel, mecanismul automat de corecţie prevede intrarea automată în vigoare a unor măsuri de creştere a veniturilor la buget sau reducere a cheltuielilor publice dacă deficitul structural depăşeşte 0,5% din PIB. Scăderea indicatorului poate fi obţinută însă şi prin creşterea PIB.

– Statele membre aflate în procedura de deficit excesiv vor transmite Comisiei şi Consiliului UE spre aprobare un program de parteneriat economic care să detalieze reformele structurale necesare pentru a asigura o corecţie durabilă a deficitului excesiv. Implementarea programului şi a planurilor bugetare anuale coerspunzătoare va fi monitorizată de Comisie şi de Consiliu.

– Statele membre vor raporta în avans programele de emisiuni de obligaţiuni.

Cele mai citite

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...

Elena Lasconi promite transparență totală privind cheltuirea banilor Administraţiei Prezidenţiale

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că, dacă va câştiga alegerile, va face publice toate cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale şi va diminua bugetul acestei...

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...
Ultima oră
Pe aceeași temă