7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSportGeoană, despre manifestările de la Iaşi: Nu a existat manipulare sau implicare...

Geoană, despre manifestările de la Iaşi: Nu a existat manipulare sau implicare politică

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, luni seară, la Antena 3, despre evenimentele de la Iaşi, unde şeful statului a fost huiduit în timpul manifestărilor dedicate Zilei Unirii, că nu a existat nicio formă de manipulare sau implicare politică.

El a ţinut să menţioneze că a fost prezent la evenimente şi că are experienţa întrunirilor unde există „mobilizare” de partid. „Astăzi nu a existat nicio formă de implicare sau manipulare politică”, a spus Geoană, în acest context.

Fostul preşedinte al PSD a menţionat că a trecut prin mulţime, la Iaşi, în cursul dimineţii, şi a sesizat un amestect de indignare la adresa şefului statului cu „deznădejde pe care puteai să o tai cu cuţitul”, informează Mediafax.

„Nu am simţit niciodată o mai mare ostilitate la adresa preşedintelui Traian Băsescu”, a spus Geoană, menţionând că a fost oprit de stradă de oameni care întrebau de ce a fost adus Băsescu la Iaşi.

El a spus că la Iaşi au fost prezenţi rezervişti militari nemulţumiţi, dar şi simpli ieşeni. Geoană a menţionat că şi aceştia erau la fel de nemulţumiţi şi de indignaţi la adresa şefului statului.

Geoană a ţinut să îl felicite pe primarul Iaşului pentru organizare şi pe cei din opoziţie pentru că nu s-a implicat în evenimente. „Ar fi fost de ajuns o scânteie pentru ca să se producă o explozie la iaşi”, a declarat Geoană.

El a mai spus că din acest moment nu mai este nicio legătură între români şi conducerea ţării.

Preşedintele Traian Băsescu a participat, luni dimineaţă, la manifestările organizate la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor, el fiind huiduit puternic şi fluierat de mulţime încă de când şi-a făcut apariţia în Piaţa Unirii, atât în momentul în care i-a fost prezentat onorul şi a fost intonat imnul de stat, cât şi pe parcursul discursului pe care l-a ţinut în faţa celor peste o mie de persoane. Şi miniştrii Teodor Baconschi şi Elena Udrea au fost huiduiţi.

Ulterior, Traian Băsescu a fost huiduit şi la Focşani.

Elena Udrea a precizat, într-o postare pe blogul personal, că ceea ce s-a întâmplat, luni, la Iaşi, cu un cor compact şi bine delimitat de pensionari militari, „pare mai degrabă un act cabotin”, ea precizând că a auzit lozinci politice specifice lui Ponta şi Antonescu.

 

Cele mai citite

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

O mașină de jucărie cu explozibil a fost depistată pe aeroportul din Chișinău

O jucărie sub formă de maşină, care avea componentele unui obiect explozibil, a fost depistată pe aeroportul internaţional Chişinău, a confirmat şeful Inspectoratului General...
Ultima oră
Pe aceeași temă