Filosoful Gabriel Liiceanu intervine în scandalul înfiinţării Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL), ce urmează a fi condus de fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu. Proiectul de lege privind infiinţarea Institutului a fost avizat miercuri, cu o serie de amendamente, de către senatorii din Comisia pentru învăţământ. La şedinţa Comisiei au participat însuşi Emil Constantinescu, dar şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, unul dintre susţinătorii săi.
În cadrul dezbaterilor, senatorul USR Vlad Alexandrescu a acuzat că prin această decizie s-ar putea crea “încă o sinecură în România”. În replică, Emil Constantinescu s-a declarat indignat de aprecierile lui Alexandrescu, pe care le-a catalogat drept o “jignire profundă”.
În acest context, Gabriel Liiceanu a publicat, pe contributors.ro, o scrisoare deschisă adresată fostului preşedinte, extrem de critică, în care îi adresează o întrebare directă: „Domnule Constantinescu, vă întreb din toată inima: chiar credeți că în clipa de față României îi arde de „Institute ale Levantului?”
„Vă adresez aceste rânduri în mod public, de vreme ce povestea asta ne privește pe toți, fiind vorba 1. de bani publici, 2. de felul în care se raportează un asemenea proiect la prioritățile țării noastre și 3. de felul în care este el conceput, rămânând să judecăm dacă parfumata poveste a Levantului dumneavoastră, care urmează să redreseze imaginea României în lume”, scrie Liiceanu.
Reputatul intelectual apreciază că decizia de înfiinţare a Institutului Levantului „nu este altceva decât un nume pompos, o cocardă, o cochilie vidă, o decorație, un cadou, încă <<o formă fără fond>> sau – de ce nu? – un cadou făcut din banii noștri, o sinecură, din multele forme fără fond și sinecuri din care se alcătuiește istoria civilizației noastre moderne.”
„Nu vă jignește să fiți susținut de un președinte de Senat cu dosar penal”
În opinia sa, „a te socoti jignit de concluzia unui lanț de argumente nu e un argument, ci un mod de a fugi de purtarea discuției pe fond.” „Așa se face că, de fapt, nu i-ați răspuns domnului Vlad Alexandrescu la nici un argument, ci v-ați rezumat la retorica de tipul <<cum îndrăznești să nu fii de-acord cu mine?>>”.
Filosoful Gabriel Liiceanu vorbește, într-un text publicat pe Contributors, că, spre deosebire de anii ’50, în care deținuții erau reeducați prin violență, metodele de astăzi de înjosire a individului s-au mutat în sufragerie, prin intermediul televizorului și a propagandei.
Apoi, adaugă: „Dar la felul în care ne jignesc zi de zi, pe noi toți, isprăvile oamenilor noștri politici nu vă gândiți? Nu vă jignește să fiți susținut de un președinte de Senat cu dosar penal pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului? Dar la ordonanțele nocturne nu vă gândiți? La proiectul celor 20 de firme ale primăriei din București, la zecile de mii de titluri doctorale luate peste noapte de toți agramații, la stelele generalissimului Oprea, la aroganța și hoțiile parlamentarilor? Pe dumneavoastră astea toate nu vă jignesc?”
În cadrul pledoariei sale împotriva Institutului Levantului, Gabriel Liiceanu invocă poziţia lui Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române și „medievist de top”. Acesta a susţinut că: „Oportunitatea unui astfel de institut la nivelul actual al potențialului științific național nu ni se pare justificată, întrucât centrele de cercetări academice, universitare și muzeale din România nu dispun în momentul de față decât de un număr foarte redus de autentici specialiști capabili să abordeze cu competență problemele complexe legate de civilizația Levantului, iar aceștia sunt aproape în totalitate ajunși la o vârstă înaintată.”
„Iată ce spune cel care are autoritate în materie, și nu unul care, ca eminent profesor de geologie, ar trebui să se gândească la un institut de cercetare a degradării solului în România în urma defrișărilor dezmățate, și nu la Levant, care – sper să acceptați fără rezerve acest lucru – nu e chiar punctul dumneavoastră forte”, scrie Gabriel Liiceanu extrem de acid
ISACCL va studia religiile abrahamice și va proteja „arealele geologice” din „spațiul istoric al Levantului”. Institutul va fi subordonat Parlamentului, va fi finanțat de stat și va avea 36 de angajați. Sediul să fie asigurat de regia protocolului de stat, iar bugetul Institutului este estimat la 2,6 milioane de lei anual. Guvernul Dacian Cioloş s-a opus finanţării ISACCL, deoarece suma necesară ar fost luată din Fondul de rezervă al Guvernului și s-ar fi ieșit din plafonul cheltuielilor de personal.
Filosoful Gabriel Liiceanu a publicat, pe platforma Contributors.ro, un dialog cu jurnalista Ramona Ursu, pe tema protestelor, a corupției și a democrației . Astfel, Gabriel Liiceanu a arătat că șeful PSD, Liviu Dragnea, ”s-a născut în epoca greșită, dacă are apetituri de tiran și e dispus să facă orice ca să-și salveze pielea”. Totodată, filosoful a explicat că protestele din decembrie 1989 nu pot fi comparate cu manifestațiile din Piața Victoriei, pentru că, atunci, oamenii luptau pentru libertate, riscându-și viața, în vreme ce, în prezent, românii își dobândesc conștiința.