Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a declarat luni că Ministerul Apărării Naţionale, alături de MAI, sunt două elementele fundamentale ale stabilităţii statului român, punctând că militarii au demonstrat că sunt acolo unde trebuie, nu doar în teatrele de operaţie, ci şi în sprijinul oamenilor, atunci când le este greu, relatează Agepres.
„Am în faţa mea foarte multe obiective. Am în faţă foarte multe lucruri de îndeplinit. Am, de asemenea, o săptămână în care am lucrat împreună cu dvs, am lucrat împreună cu Ministerul Apărării şi cu dl ministru Oprea şi am înţeles cu adevărat că sunteţi la datorie atunci când este nevoie de dvs, că sunteţi la datorie atunci când cetăţenilor României le este greu şi pentru asta vă mulţumesc”, a spus ministrul de Interne, la bilanţul activităţii pe 2011 a MApN.
Acesta a ţinut să mulţumească Ministerului Apărării pentru efortul depus, alături de MAI, pe teren, în sprijinirea oamenilor afectaţi de căderile masive de zăpadă. „Aţi demonstrat că sunteţi acolo unde trebuie, nu numai în teatrele de operaţie, ci şi aici, când tuturor ne este greu. Sunt convins că a noastră colaborare va fi în continuare perfectă. MApN alături de MAI sunt două elemente fundamentale ale stabilităţii statului român şi efortul nostru este comun. (…) Funcţiile vin şi trec, rezultatele rămân, dacă ele există. Mult succes vă doresc şi vă mulţumesc pentru sprijinul ce l-aţi acordat în această perioadă dificilă ce am parcurs-o împreună”, a conchis Berca. AGERPRES