5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportFurtuna perfecta

Furtuna perfecta

» Ministrii democrat-liberali vor lucra temporar cu norma dubla sau chiar tripla pentru ca vor prelua cu titlul de interimat si portofoliile detinute pana acum de PSD.
» Cei zece ministri PSD si-au prezentat demisiile la cateva ore dupa ce Presedintia a anuntat ca Traian Basescu a semnat decretul de revocare a vicepremierului PSD, Dan Nica.
» Demisiile ministrilor PSD antreneaza caderea secretarilor de stat numiti de ei si se prefigureaza si schimbarea sefilor de institutii judetene, a caror numire abia s-a incheiat.

Ramas singur la guvernare prin demisiile celor zece ministri PSD, Partidul Liberal Democrat se pregateste sa preia toate posturile guvernamentale si cauta in provincie parlamentari dezertori pentru a-si asigura si majoritatea necesara in Legislativ. Social-democratii au "divortat" ieri de partenerii democrat-liberali, asa cum anuntasera ca o sa faca in cazul in care presedintele Traian Basescu semneaza decretul de revocare din functie a ministrului de Interne, Dan Nica. Nu si-au onorat intru totul promisiunea, ministrii PSD depasind cu mai bine de o ora termenul de 30 de minute pe care si-l impusesera dupa aflarea vestii de la Cotroceni.

Presedintele a semnat decretele de revocare a ministrilor PSD
Seful statului a dat asigurari ca retragerea nu impinge tara intr-o situatie extrema. "Va asigur ca Romania merge inainte!", a spus presedintele Traian Basescu. Potrivit acestuia, Cabinetul Boc II trebuie sa gaseasca solutii, in perioada celor 45 de zile de interimat, pentru asigurarea unei majoritati in Parlament. Pe de alta parte, presedintele a apreciat atitudinea premierului Boc pe tema revocarii lui Nica drept una "corecta". "Un ministru care discrediteaza, cu anticipatie si fara probe, un proces electoral important nu are ce sa caute in Cabinetul Romaniei", a declarat Basescu. El a explicat ca nu ar fi putut refuza cererea premierului contra lui Dan Nica pentru ca aceasta ar fi echivalat cu "pulverizarea" credibilitatii premierului. La momentul demisiilor de la Bucuresti presedintele era invitat la mai multe evenimente din Cluj, unde a si dansat.

PDL intarzie investitura in Parlament

Planurile PDL nu sunt inca batute in cuie, dar pe termen scurt preluarea portofoliilor PSD de catre ministrii pedelisti pare a fi optiunea preferata. Surse din conducerea PDL au declarat insa pentru Romania libera ca liderii isi doresc "un interimat cat mai scurt". "Vom incerca sa mergem in Parlament poate spre sfarsitul saptamanii urmatoare", au declarat sursele citate, adaugand ca liderii din teritoriu au pornit deja negocierile cu parlamentarii altor partide, care sa le asigure majoritatea necesara acordarii votului de incredere pentru Cabinetul Boc II. Aceeasi opinie este declarata deschis de vicepresedintele PDL Ioan Oltean, care a subliniat pentru Romania libera necesitatea prezentarii in Legislativ cu o noua echipa guvernamentala, pentru a castiga "legitimitate". "Noi ne asumam in mod clar guvernarea, motiv pentru care o sa venim in Parlament cu alti titulari, pentru ca este si foarte dificil sa conduci timp de 45 de zile mai multe ministere", considera Oltean. Intrebat daca vor avea emotii la votul din Parlament, Oltean spune ca votul va fi la limita, insa este convins ca PDL va reusi sa racoleze cel putin 26 de demnitari necesari. Aceasta, cu atat mai mult cu cat, potrivit unui ordin PDL transmis in judete, demnitarii PSD pe cale sa fie scosi din posturi vor primi oferte de a intra in partidul prezidential. In plus, UDMR se pare ca va sustine Guvernul Boc II in Parlament fara sa pretinda vreun portofoliu, primind in schimb posturi in teritoriu in fruntea deconcentratelor, informeaza surse PDL. Aceasta varianta ar putea preveni si eventuala motiune de cenzura anuntata de liberali, carora, in noul context, li s-ar putea alatura si pesedistii de la centru, loviti puternic de mutarile in forta ale PDL.
Un alt scenariu vehiculat ieri printre pedelisti implica asumarea guvernarii cu interimari pana la expirarea limitei constitutionale de 45 de zile, la care se adauga cele 15 de preaviz ale ministrilor PSD. "Am putea guverna pana la alegeri cu interimari, dar acum se pun pe hartie in partid care sunt riscurile si care sunt costurile. Am putea, pe de alta parte, sa mergem cu Guvernul in Parlament (cand ar expira interimatele – n.r.) cu doua saptamani inainte de alegeri, pentru ca riscurile sociale sunt mari, se anunta greve, proteste, se suprapune totul crizei economice", explica sursele citate. In cazul in care Emil Boc va aduce Cabinetul in Parlament, este posibil ca acesta sa propuna un guvern cu mai putine ministere, obtinute fie prin renuntarea la unele existente deja si transformarea lor in agentii guvernamentale, fie prin comasare. Surse din PDL mai spun ca pentru unele portofolii sunt preferati tehnocrati apropiati partidului (unii dintre ei isi fac deja lobby in Modrogan), dar in acest moment varianta de guvern alcatuit exclusiv de tehnocrati este exclusa.

Ministerele libere si-au primit interimarii
Premierul Emil Boc a anuntat componenta noului sau Cabinet. Astfel, Adriean Videanu va prelua Sanatatea, Radu Berceanu preia Agricultura, Emil Boc – Educatia, Catalin Predoiu – Externele, Sorina Placinta – Relatia cu Parlamentul, Elena Udrea – Mediul, Gheorghe Pogea – Munca, Gabi Sandu – IMM-urile.
Cel mai harnic dintre interimari a fost Vasile Blaga, care a preluat atat functia de vicepremier, cat si pe aceea de ministru de Interne, dat fiind ca este singurul pentru care Traian Basescu semnase deja decizia de numire. La intrarea in minister, secretarul general al PDL a anuntat ca nu se va ocupa deloc de campania electorala a lui Traian Basescu, in cazul in care acesta va candida, pentru a evita suspiciunile de fraudare a alegerilor care i-au fost puse in carca. Celelalte ministere libere nu si-au primit inca noii sefi. De altfel, numele acestora au fost doar speculate.

Urmeaza schimbari si in Parlament?

In plan parlamentar, ruperea coalitiei PDL-PSD nu va avea ca efect doar ingreunarea adoptarii proiectelor de legi, ci si o posibila antrenare a rediscutarii sefiei celor doua Camere. Ideea ca social-democratii ar putea cere schimbarea Robertei Anastase din functia de presedinte al Camerei Deputatilor este vehiculata de mai multe zile pe holurile Parlamentului. Ieri a venit o declaratie-avertisment de la PDL, prin vocea lui Adriean Videanu. Potrivit acestuia, grupul PSD din Senat va fi, probabil, "stimulat" sa ceara revocarea lui Mircea Geoana de la sefia Senatului, dupa ce acesta va pierde alegerile prezidentiale.
Regulamentul Senatului spune insa ca propunerea de revocare poate fi formulata fie de jumatate plus unu din numarul total de senatori, fie de minimum o treime din senatori, daca presedintele Senatului incalca prevederile Constitutiei sau incalca, grav ori in mod repetat, Regulamentul Senatului sau Regulamentul sedintelor comune. La Camera Deputatilor, in schimb, pe langa cele doua variante de mai sus a fost prevazuta si varianta revocarii la propunerea grupului parlamentar care l-a propus pe presedinte.

Presa internationala despre criza de la Bucuresti
AFP: "Coalitia aflata la putere in Romania s-a destramat joi, lasand tara in incertitudine, cu mai putin de doua luni inaintea alegerilor prezidentiale din 22 noiembrie (…). Tara este de mai multe luni in recesiune, dupa ani in care a inregistrat o crestere economica puternica".
Reuters: "Trebuie sa vedem cum un guvern minoritar – daca la asta se va ajunge – poate continua sa respecte programul impus de FMI. Aceasta este cheia".
Associated Press: "Mii de social-democrati isi vor pierde slujbele si pozitiile detinute in ministere si in administratiile locale din intreaga tara".
ITAR-TASS: "Dupa zece luni de la formare, s-a desfiintat coalitia de guvernamant (…) din cauza strategiei preelectorale a presedintelui roman, Traian Basescu".

A reinceput haosul administrativ in judete
Opt din cei zece ministri ai PSD s-au aliniat in sala de conferinte de la Palatul Victoria pentru a anunta ca si-au depus demisiile, dupa ce liderii PSD au decis sa scoata partidul de la guvernare. De la poza de plecare din Executiv au lipsit Ecaterina Andronescu, intarziata din cauza traficului, si Victor Ponta, plecat in Spania, fapt pentru care si-a trimis demisia prin socrul sau, Ilie Sarbu. Dar, o data cu plecarea ministrilor PSD, a fost reluata sarabanda schimbarilor pe criterii politice. Potrivit secretarului general al PSD, Liviu Dragnea, o data cu ministrii demisionari pleaca si secretarii de stat, sefii de agentii si toate celelalte persoane numite in functii politic, urmand sa ramana pe pozitii doar cei care au dat concurs. Prefectii, de pilda, despre care Dragnea a spus ca ar fi "fara de partid". Liderii de la centru ai PSD au insa probleme serioase in a-si impune in teritoriu decizia de iesire de tot de la guvernare. La scurt timp dupa anuntul lui Dragnea, conducatorii a trei filiale ale PSD declarau deja raspicat ca nu vor cere oamenilor lor sa demisioneze. Este vorba de organizatiile PSD Bistrita-Nasaud, Mures si Constanta, ai caror lideri au spus ca nu au nici un motiv sa plece directorii pusi de PSD si ca s-ar risca, in cazul in care se insista pe inlocuirea lor, sa "se arunce in aer" functionarea institutiilor. Multi sefi social-democrati din fruntea deconcentratelor vor refuza sa-si dea demisia, mizand pe faptul ca sunt functionari publici, ca au ocupat postul prin concurs si ca au incheiat un contract de management. Criza politica genereaza insa si situatii hilare, daca n-ar fi tragice. Un caz interesant este cel al lui Ion Florescu (PSD), prefectul interimar al judetului Gorj, care acum doua zile a participat la concursul pentru titularizarea pe post. Acesta urma sa fie numit ieri in functie de catre ministrul de Interne, Dan Nica. Insa colegii sai din Guvern si-au dat demisia. Iar acum, presedintele PDL Gorj considera necesara schimbarea rapida a prefectului Florescu.
Presedintele PSD Suceava, Gavril Marza, a declarat ca, daca directorii deconcentratelor vor fi dati afara, se vor adresa instantei pentru a-si recupera postul. La randul sau, secretarul executiv al PSD Constanta, Cristinel Dragomir, sustine ca reprezentantii partidului din conducerile deconcentratelor nu-si vor da demisia. In schimb, conducerile PDL din teritoriu au trecut deja la amenintari. seful PDL Constanta, Mircea Banias, spera ca directorii PSD din deconcentrate sa demisioneze "si sa nu astepte sa fie demisi". Totodata, liderul organizatiei PDL Covasna, Gheorghe Baciu, considera ca, "daca PSD vrea sa treaca in opozitie, sa fie in opozitie de sus pana jos".
Situatia din teritoriu devine extrem de confuza, avand in vedere ca deja multe directii judetene au, din punct de vedere juridic, cate doi sefi, unul numit de Guvernul PDL-PSD, altul liberal, care a dat in judecata statul cand a fost demis si si-a recastigat postul si drepturile financiare.
Disciplina de partid s-a dovedit a fi mai puternica la centru. Imediat cum s-a aflat de revocarea lui Dan Nica, si-a prezentat demisia Gelu Drajneanu, seful serviciului secret din MAI. Avalansa demisiilor a cuprins apoi randul secretarilor de stat, atat din ministerele conduse de PSD, cat si din cele conduse de PDL. Au anuntat ca si-au depus deja demisiile sau ca intentioneaza sa si le depuna in cel mai scurt timp mai mult de 12 secretari de stat din MAE, de la Economie, Turism, Transporturi, MAI, Agricultura, Mediu, Munca si IMM-uri. "Suntem uniti. Am fost numiti de catre partid, urmam deciziile partidului", a declarat Natalia Intotero, singurul secretar de stat al PSD din MAE. "Nu am ce cauta intr-un guvern ale carui idei nu le impartasesc", a spus si secretarul de stat pentru Comunitati locale din MAI, Catalin Vrabie.

Cele mai citite

2025, un an dificil pentru recrutare: alegerea între angajați performanți și salarii mai mici

Anul 2025 se preconizează a fi unul complicat pe piața muncii, cu provocări majore pentru firmele de recrutare. Negocierea pachetelor salariale devine tot mai dificilă,...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...
Ultima oră
Pe aceeași temă