3.3 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSportFranţa se opune aderării României la Schengen în martie 2011

Franţa se opune aderării României la Schengen în martie 2011

Franţa se va asigura că decizia UE privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu va fi luată până în vara lui 2011, a declarat ministrul francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, informează Realitatea.net.

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, în 2011, ar putea fi amânată, anticipa luni agenţia France Presse care cita o sursă europeană. Aceasta a declarat că România şi Bulgaria au vocaţie pentru aderare, dar „nu a venit încă momentul”. Decizia trebuie luată în unanimitate de cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi cu siguranţă va fi o „amânare”, susţinea aceeaşi sursă, citată de France Presse.

La începutul lunii noiembrie, în timpul vizitei în Sloveni, preşedintele Traian Băsescu spunea că România îndeplineşte toate condiţiile pentru a adera la spaţiul Schengen şi a acuzat guvernele care susţin că România nu trebuie să fie inclusă în spaţiul Schengen ca urmare a problemei romilor sau a Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe justiţie că încalcă Tratatul de aderare a ţării noastre la Uniunea Europeană.

„Chiar dacă au fost guverne care au dat un semnal legat de o eventuală blocare a accesului României în spaţiul Schengen datorat problemei romilor sau altor probleme, de exemplu Mecanismul de Cooperare şi Verificare, tratăm aceste afirmaţii doar ca pe afirmaţii care nu respectă chiar Tratatul de aderare între UE şi România”, a spus Băsescu.

El a arătat că aderarea României la spaţiul Schengen din martie 2011 depinde numai de criterii tehnice, care sunt respectate, până în prezent, de ţara noastră.

„Problema accesului în spaţiul Schengen este o problemă tehnică. Sunt şase rapoarte ale Comisiei Europene cu privire la progresele dotării României cu cele necesare pentru a îndeplini toate standardele Schengen şi toate sunt pozitive. Credem că România îndeplineşte toate condiţiile pentru a adera la spaţiul Schengen. De fapt, este mult mai palpabil accesul în spaţiul Schengen decât intrarea în UE. Accesul în Schengen populaţia îl simte imediat, simte libertatea cu care circulă. Nu cred că vreun guvern va avea ca abordare finală neintrarea României în spaţiul Schengen din cauza problemei romilor. Ar fi şi o încălcare a Tratatului”, a subliniat şeful statului în 3 noiembrie.

În privinţa romilor, el a recunoscut că autorităţile de la Bucureşti trebuie să asigure acestor etnici din România servicii de sănătate sau educaţie.

„Susţin fără rezerve că trebuie să cunoaştem în mod real problemele romilor şi trebuie să le asigurăm acel minim legat de sănătate, de posibilitatea de a învăţa şi de posibilitatea de a avea un loc de muncă”, a menţionat Traian Băsescu.

Cele mai citite

Liu Yi, condamnat la 11 ani de închisoare și amendat cu aproape 500.000 de euro! Corupția lovește din nou fotbalul chinez

Liu Yi, fost secretar general al Federației Chineze de Fotbal (CFA), a primit o sentință severă în urma unei investigații de corupție. Instanța din...

Ultima actualizare Apple vine cu integrarea ChatGPT de la OpenAI

Apple a lansat recent o actualizare importantă a sistemului său de operare iOS, integrând ChatGPT de la OpenAI în dispozitivele sale, o caracteristică mult...

Joe Biden crede că politica economică a lui Donald Trump va fi un „dezastru”

Preşedintele american Joe Biden a criticat marţi cu fermitate politica economică pe care Donald Trump doreşte să o pună în aplicare, calificând-o drep un...
Ultima oră
Pe aceeași temă