2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportFOTO. Iohannis s-a întâlnit cu şeful diplomaţiei italiene. Despre ce au discutat

FOTO. Iohannis s-a întâlnit cu şeful diplomaţiei italiene. Despre ce au discutat

Klaus Iohannis l-a primit, joi, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Afacerilor Externe al Italiei, Paolo Gentiloni, printre temele de discuție fiind migrația, situația din Grecia și din vecinătatea estică, în special din Republica Moldova și Ucraina, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale

S-a evidenţiat, în context, dinamica deosebită a schimburilor şi cooperării economice româno-italiene, Italia fiind cel de-al doilea partener comercial al României şi unul dintre primii investitori în economia românească. De asemenea, interlocutorii au subliniat în acest cadru rolul important pe care îl au, în intensificarea relaţiei bilaterale, comunitatea română din Italia, respectiv italiană din România”, mai informează Administrația Prezidențială.

 

Cele mai citite

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....
Ultima oră
Pe aceeași temă