UTA Arad a învins-o pe FCU Craiova cu scorul de 3-1, pe teren propriu, și va termina play-out-ul Ligii 1 pe prima poziție, indiferent de rezultatele din ultima etapă.
Olandezul Kevin Luckassen (6), Rareş Pop (31) şi portughezul Joao Pedro (66) au marcat pentru echipa antrenată de Mircea Rednic, în timp ce golul de onoare al oaspeţilor a fost semnat de nigerianul Jibril Ibrahim (87).
După acest succes, UTA are patru puncte avans faţă de Oţelul Galaţi, înaintea ultimei etape.
De cealaltă parte, FCU Craiova pare condamnată la retrogradare. Oltenii ocupă ultima poziție în clasament, cu 22 de puncte.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!