O emisiune sportivă nu are nevoie de știri senzaționale pentru a face audiență, ci doar de simpla prezență a unei gazde potrivite. O demonstrează italianca Maria Arreghini, o prezentatoare sportivă care face furori atât pe sticlă, cât și pe rețelele de socializare.
Tânăra de 24 de ani a devenit celebră în peninsulă în momentul în care a început să prezinte o emisiune sportivă dedicată pasionaților de fotbal și box, care se bucură și acum de o audiență impresionantă. Și asta nu doar datorită faptului că Maria a intervievat de-a lungul timpului nume mari din ambele sporturi, precum pugilistul italian de la categoria semigrea Daniele Scardina sau fostul star al Tottenham-ului Adel Taarabt, ci mai ales datorită formelor sale bombastice Cu un corp ca tras prin inel, o piele bronzată și un bust extrem de generos, Maria pune pe jar imaginația oricărui împătimit al sportului și nu numai.
Iar când nu face furori la televizor, blondina își exersează veleitățile de model și își amețește fanii pe rețelele de socializare cu fotografii incendiare. Postările constante din viața ei de zi cu zi, din vacanțe sau de la job i-au adus un flux enorm de fani virtuali pe Instagram, acolo unde Maria a strâns aproape 600.000 de urmăritori.
Recent, italianca a postat imagini de la o ședință foto de pe marginea lacului Como, în care aceasta apare într-un costum de baie verde, care abia reușește să îi mai susțină bustul voluptos. Jurnalista a glumit: „Am trecut prin niște momente grele în viața mea, dar nu se compară cu cele prin care trece sutienul meu”.
Bineînțeles că imaginea a stârnit un val de aprecieri și comentarii de la fani, care au concluzionat că sutienul blondei este „făcut din oțel” și că imaginile cu ea ar trebui să fie declarate „ilegale”. „Nu sunt necesare lecții de înot pentru ea, poate pluti singură”, a glumit un fan, în timp ce un al doilea a adăugat: „Sperăm la o vară plină de fotografii ca acestea”.
Maria și-a câștigat adevărate legiuni de fani virtuali, printre care se află și celebrul Conor McGregor. Pugilistul a fost surprins apreciindu-i fotografiile senzualei prezentatoare pe Instagram. Fanii au glumit pe acest subiect, postând în comentarii un GIF cu luptătorul UFC care râdea și se distra de minune. Cu toate acestea, alții au fost mai expliciți în ceea ce privește presupusul interes al lui McGregor pentru blondă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!