4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportFotbalDeclarațiile lui Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul către succesul...

Declarațiile lui Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul către succesul istoric din Cupa României

Florin Maxim, antrenorul care a condus-o pe Corvinul Hunedoara spre câștigarea primei Cupe a României din istoria clubului, susține că elevii lui au avut şansa de partea lor la executarea loviturilor de departajare.

„Am crezut de când a început competiţia, pentru că ăsta era singurul trofeu pe care puteam pune mâna. Am simţit o energie pe parcursul acestei competiţii, că este momentul nostru. Nu a fost simplu, absolut cu toate echipele pe care le-am întâlnit. A fost o presiune pe noi, şi pe mine şi pe jucători, ne-am dorit să nu ne pierdem echilibrul. Aceste momente aşa se câştigă, să treci peste momentele grele şi să câştigi. Astăzi şansa a fost de partea noastră. Trebuie să învăţăm şi din fotbalul mare, să ne uităm şi la Real Madrid cum suferă până în ultimul minut ca să câştige. Şi asta pentru că au susţinere să câştige în orice moment”, a declarat Maxim la DigiSport.

În vederea participării în Europa League, tehnicianul a spus că a făcut deja o listă cu jucători pe care şi-ar dori să îi transfere pentru a întări echipa. „Ne-am şi gândit la o listă cu jucătorii pe care îi putem aduce, pentru că nu avem un buget foarte mare pentru cupele europene. Mai vin ceva din partea UEFA, chiar m-am gândit la această listă şi sper să o putem completa. Este frumos. Ştim că nu putem să întindem plapuma prea mult, mai ales că anul viitor va începe şi construcţia stadionului”, a spus Maxim.

Antrenorul a simţit că energia suporterilor i-a influenţat într-un mod pozitiv pe jucătorii săi: „Despre suporteri ce să mai spun. Eu cred în aceste energii, au fost toate cu noi şi acasă şi în deplasare. Am simţit că vom câştiga, nu pot să vă explic de ce.”

Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi la loviturile de departajare. La finalul timpului regulamentar scorul a fost 2-2, la fel ca și după 120 de minute de joc.

Dacă va primi licenţă din partea UEFA, Corvinul va reveni în cupele europene după 42 de ani de absență.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

România încheie 2024 pe locul 38 în clasamentul FIFA. Performanță stabilă pentru națională

Naționala României finalizează anul 2024 printre cele mai bune 40 de echipe din lume, ocupând locul 38 în clasamentul FIFA din decembrie. Conform ultimului clasament...

Arsenal, Liverpool și Newcastle s-au calificat în semifinalele Cupei Ligii Angliei!

Cele trei echipe au obținut victorii importante în sferturile de finală, avansând în „careul de ași” al competiției. Ultima semifinalistă va fi decisă mâine,...

Nuclearelectrica semnează un contract de aproape două miliarde de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Proiectul vizează prelungirea duratei de viață operațională a Unității 1 cu 30 de ani, contribuind astfel la atingerea obiectivelor de decarbonizare ale României Nuclearelectrica și...
Ultima oră
Pe aceeași temă