7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSportFotbalCarmen București a câștigat Cupa României la fotbal feminin

Carmen București a câștigat Cupa României la fotbal feminin

Echipa de fotbal feminin Carmen București a câștigat în premieră Cupa României, după ce a învins-o în finală pe Universitatea Cluj, în prelungiri, cu scorul de 2-1, pe stadionul „Arcul de Triumf”.

După ce la finalul timpului regulamentar rezultatul a fost 0-0, Carmen București a deschis scorul în prelungiri prin Kara Rania Jouli. Universitatea Cluj a egalat la unu rapid, prin Carolina Țabur, însă Carmen a reușit să obțină din nou avantajul, Daniela Preda înscriind golul victoriei pentru bucureștence. Carmen și-a trecut astfel în palmares prima Cupă a României.

În drumul său către marea finală, Carmen București a trecut de AFC Chindia Târgovişte (8-1), CSM Alexandria (3-0), Politehnica Timișoara (1-0) și Clubul Sportiv Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud (5-0). Multipla campioană a României, Universitatea Cluj, a învins în fazele anterioare, fără să primească gol, ACS Atletic Olimpia Gherla (9-0), FC CFR 1907 Cluj SA (17-0)ACS Banat Girls (7-0) și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (3-0).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Percheziții în Prahova: 100 kg de articole pirotehnice confiscate, două persoane audiate

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale Polițiștii prahoveni au efectuate joi dimineață trei percheziții domiciliare...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Vladimir Putin despre scutul antirachetă din România: „Vestul nu are nicio șansă să intercepteze Oreșnik”

În cadrul unei conferințe maraton susținute la finalul anului, Vladimir Putin a abordat capacitățile militare ale Rusiei, inclusiv lansarea noii rachete hipersonice Oreșnik, despre...
Ultima oră
Pe aceeași temă