Selecționerul echipei de fotbal a Albaniei, italianul Giovanni De Biasi, s-a declarat mulțumit de performanța jucătorilor în meciul cu România și a precizat că este optimist în legătură cu calificarea în optimile de finală la Campionatul European de fotbal 2016, informează Agerpres.
„Sperăm că vor fi scoruri mari în celelalte meciuri. Sunt optimist şi cred că e realizabilă calificarea în optimi. Cred acest lucru, ne descurcăm bine în acest tip de turneu, sunt echipe de nivel mai înalt, dar ne vom pregăti (…). Avem câteva zile de pregătire, vom urmări meciurile care au mai rămas şi ne vom antrena. Dacă vom rămâne în competiţie va fi complicat, deoarece sunt echipe puternice”, a spus De Biasi.
Citește și: FOTO+VIDEO. EURO 2016: Albania înfrânge România, după 68 de ani. Golul victoriei, marcat de Sadiku, în min. 43. Românii părăsesc competiția
El a mai precizat că, în meciul cu naționala României, echipa sa a arătat „putere, rezistenţă, calitate” și a jucat „mai mult cu mintea”, decșarându-se „foarte satisfăcut” de performanța echipei.
„Avem o echipă tânără şi e un avantaj enorm pentru noi, iar timpul ne va arăta dacă vom fi mai maturi şi mai pregătiţi pentru astfel de turnee”, a concluzionat De Biasi.
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de formaţia Albaniei cu scorul de 1-0 (1-0), duminică seara, pe Stade de Lyon, în Grupa A la EURO 2016 şi a părăsit competiţia după ce a terminat pe ultimul loc în grupă.