1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSportFostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, trimis din nou în judecată. Care...

Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, trimis din nou în judecată. Care sunt noile acuzații

Fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, în cazul restituirii în natură a unui imobil. Fostul primar va fi judecat în stare de libertate, după ce în luna noiembrie a fost eliberat condiţionat din închisoare, informează Mediafax.

În același caz, procurorii DNA le-au mai trimis în judecată pe Carmen Liana Grigorie, sub control judiciar, la data faptelor consilier juridic la Direcţia Contencios Juridic şi Asistenţă de Specialitate din cadrul Primăriei municipiului Craiova, acuzată de abuz în serviciu în formă continuată, şi pe Nicoleta Miulescu, în stare de libertate, la data faptelor secretar al Craiovei, acuzată de abuz în serviciu.

Conform rechizitoriului întocmit de către procurori, în anul 2007, Antonie Solomon, în calitate de primar al Craiovei şi de preşedinte al comisiei de aplicare a prevederilor Legii 10/2001, împreună cu Grigorie şi Miulescu, şi-au exercitat necorespunzător atribuţiile de serviciu în ceea ce priveşte emiterea unei dispoziţii de restituire în natură a unui imobil compus dintr-un teren de 1.310 metri pătraţi şi o clădire de 330 metri pătraţi, situat în municipiul Craiova.

Acest document a fost întocmit de către Liana Grigorie fără a ţine seama că actele prezentate de persoana care a făcut notificarea nu cuprindeau motivele de fapt pe care se întemeiază cererile de restituire şi erau contradictorii, întrucât prezentau aspecte diferite, neşutând demonstra calitatea de moştenitor legal sau testamentar al acesteia, existenţa unui act de deposedare abuzivă sau să stabilească faptul că imobilul a fost preluat abuziv şi fără ca notificarea să fi fost examinată pe fondul ei şi să fi primit o propunere de soluţionare din partea comisiei interne de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001.

Mai mult, susţin procurorii, Carmen Liana Grigorie a atestat în mod neadevărat că imobilul ar fi fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deşi era donat autorităţii publice locale prin act autentic.

Prin aceste demersuri, potrivit anchetatorilor, s-a produs o pagubă în dauna Primăriei Craiova în valoare de 2.064.216 lei, echivalentul a 660.000 euro.

Procurorii au instituit sechestrul asupra mai multor imobile aparținând lui Solomon şi Miulescu.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Craiova, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

În septembrie 2013, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, pentru fapte de corupţie, potrivit unei decizii a instanţei supreme, în acelaşi dosar în care omul de afaceri Cornel Penescu a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare.

Antonie Solomon era acuzat că a primit 50.000 de euro mită de la Cornel Penescu, acţionar principal al firmei PIC din Piteşti, pentru a-i facilita acestuia diverse servicii în Craiova.

În 10 decembrie 2014, fostul primar al Craiovei Antonie Solomon a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Pelendava, după ce magistraţii Tribunalului Dolj au respins recursul procurorilor DNA la cererea de eliberare condiţionată formulată de acesta și au menținut decizia dată de Judecătoria Craiova, în luna noiembrie, care admisese solicitarea de eliberare condiţionată a lui Solomon.

La ieşirea din penintenciar, Solomon a spus că nu știe ce rău a făcut orașului, însă știe că a făcut ”mult rău” familiei sale, susținând că dacă ar fi să mai ia o hotărâre s-ar înscrie în Partidul Proștilor, ”că doar ei pot fi fericiţi”.

Antonie Solomon a fost primar al Craiovei între 2004 şi 2012. În 2004, el a fost ales primar din partea PSD, iar la alegerile locale din 2008 a candidat din partea PDL şi a obţinut al doilea mandat.

În anul 2010, Solomon a fost arestat preventiv mai multe luni în dosarul de corupţie în care a fost apoi condamnat, în această perioadă el fiind suspendat din funcţia de primar. La eliberarea din arest, Slomon şi-a reluat funcţia de edil al Craiovei.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă