2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportFostul preşedinte venezuelean Carlos Andres Perez a murit

Fostul preşedinte venezuelean Carlos Andres Perez a murit

Fostul preşedinte venezuelean Carlos Andres Perez a murit sâmbătă, la vârsta de 88 de ani, în Miami, informează Globovision, relatează CNN, citat de NewsIn.

Perez, 88 de ani, a avut două mandate de preşedinte, primul din 1974 până în 1979, al doilea din 1989 până în 1993. În al doilea mandat, a supravieţuit unei tentative de lovitură de stat, condusă de Hugo Chavez – care a stat doi ani în închisoare, dar apoi a reuşit să devină preşedintele Venezuelei.

Parez a suferit un infarct, la spitalul Mercy din Miami.

Al doilea mandat al lui Perez a fost marcat de „El Caracazo”, serie de proteste şi revolte faţă de un pachet economic introdus de preşedinte, ce au dus la mai mult de 200 de morţi. Perez a fost pus sub acuzare pentru corupţie în 1993, cu câteva luni înainte de încheierea celui de al doilea mandat.

În septembrie 2009, guvernul de la Caracas a cerut Interpol ca Perez să fie arestat pentru rolul său din Caracazo şi extrădat din SUA, unde se mutase.

Cele mai citite

Președintele Iohannis, discurs în Bundestag: Uitarea trecutului conduce la repetarea greșelilor

Iohannis a amintit că 2024 marchează 80 de ani de la Debarcarea din Normandia și 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, momente...

Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri 

Pentru bebelușii născuți prematur fiecare zi este o luptă. Trupurile lor firave au nevoie de atingerea și iubirea părinților, atât de limitată în contextul...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă