O firmă din agricultură care a rezistat cu bine celor peste două decenii de tranziție la economia de piață este distrusă pas cu pas, ajungând în insolvență din vina statului, dar și din cauza primarului din localitate, aflat într-un veritabil război de guerillă cu cel care administrează afacerea. Este vorba de Agromec Berheci SA. Economistul Ion Banu, care a lucrat o viață în agricultură, a construit în jurul fostei societăți de mecanizare a agriculturii o afacere prosperă, cu utilaje agricole moderne, fabrică de ulei cu linie de îmbuteliere, siloz etc.
A demarat afacerea la începutul anilor ‚90. După apariția Legii 18/1991, în perioada 1995-1999, Agromec a început să cumpere terenuri agricole în zona comunei gălățene Ghidigeni. Legea 18 prevedea că 10 ani de la retrocedare nu pot fi încheiate acte notariale de vânzare a terenurilor, dar tranzacțiile puteau fi efectuate sub rezerva prezentării ulterioare la notar pentru încheierea contractelor în formă autentică. Când administratorul Agromec i-a invitat la notar pe cei de la care cumpărase terenurile au început să apară problemele. Unii nu mai voiau să meargă la notar. A deschis acțiuni în instanță și a obținut mai multe sentințe prin care erau confirmate tranzacțiile. Spre exemplu, prin sentința 929/01.06.2006, în dosarul 1522/324/2006, Judecătoria Tecuci constata „cu caracter autentic convenția de vânzare- cumpărare încheiată la 01.06.1999 între Agromec Berheci, în calitate de cumpărător și Duțu Vasilica, în calitate de vânzător cu privire la suprafața de 5.000 mp cu prețul de 1.000.000 lei“.
„Reîmproprietăriți“ de primar, după ce și-au vândut terenurile
Problemele s-au complicat după ce în primăvara lui 2007 primarul Eugen Tăbăcaru (PNL) a convocat 46 de localnici și i-a pus în posesie pentru a doua oară cu terenurile pe care oamenii le vânduseră deja Agromecului. Era vorba de o suprafață totală fiind de 36,4 ha. Potrivit lui Banu, primarul le-a insuflat ideea să susțină că nu ar fi vândut terenurile, ci le-ar fi dat în arendă. Lucru neadevărat, pentru că terenurile respective figurau în evidențele Primăriei Ghidigeni ca fiind vândute de cei 46 cu acte legale către Agromec.
„Unitatea noastră și-a lucrat terenul până în primăvara lui 2007 moment în care dumneavoastră domnule primar în mod ilegal și abuziv ați efectuat măsurătorile în teren și i-ați pus în posesie pe foștii proprietari cu toate că noi, proprietarii de drept, aveam delimitate suprafețele conform schițelor topografice și ne lucram pământul de aproape 10 ani fără să ne fie tulburată posesia de cineva“, se spune într-o adresă a Agromec către primărie.
Primarul a răspuns că nu făcuse decât să facă măsurători, dar declarațiile olografe ale localnicilor menționează că au fost invitați ca să fie puși în posesie.
Talmeș-balmeș în regia instituțiilor statului
Agromec a cerut Poliției cercetarea cazului de tulburare de posesie. În acest context a fost constituită o comisie a primăriei care a confirmat că toți cei 46 au vândut terenurile în litigiu către Agromec.
„Comisia constituită din ing. Durbacă Ghinel, Rusu Nela, referent, și Sălăvăstru Cosmin, în calitate de jurist, a verificat în evidențe și în teren și a constatat că persoanele care se regăsesc în tabelul anexat au înstrăinat cu acte legale către SC Agromec Berheci teren arabil în Sola Cerbeanu“.
Constatarea comisiei nu a rezolvat situația. Ion Banu a depus plângeri la Parchetul Judecătoriei Tecuci. Procurorul Mihaela Maxim a dispus NUP pentru cei 46, Agromec a contestat rezoluția, Judecătoria Tecuci i-a dat dreptate, dispunând începerea urmăririi penale față de cei 46. Parchetul a constestat sentința și dosarul 3571/324/2008 a ajuns pe rolul Tribunalului Galați care prin sentință definitivă a respins recursul Parchetului, dispunând cercetarea penală a celor 46. Surpriza e că a apărut un nou NUP al procurorului Maxim, în pofida sentinței definitive. A urmat plângerea penală împotriva procurorului, soluționată tot cu NUP. NUP-urile împotriva celor 46 au rămas definitive în baza unei sentințe din 2009 a Judecătoriei Tecuci.
Administratorii Agromec încearcă și în 2015 să își dovedească proprietatea asupra unor terenuri cumpărate în urmă cu 20 de ani. Este dus acest război în condițiile în care Agromec a dovedit proprietatea în cazurile a jumătate din plângeri cu documente ce dovedeau intabularea la OCPI Tecuci, iar în celelalte cazuri cu plângeri prin sentințe definitive și irevocabile.
Sentințe judecătorești ignorate de primar
Războiul a continuat și pe alt front, al recunoașterii sentințelor de către Primăria Ghidigeni. Prin adresa 225/22.11.2008, Agromec i-a cerut primarului Eugen Tăbăcaru să elibereze un certificat fiscal pentru 8 sentințe judecătorești definitive și irevocabile pentru a putea intabula terenurile cumpărate. Primarul a ignorat cererea. După șase ani, în 2014, Agromec a depus la Primăria Ghidigeni adresa nr. 1161/20.02.2014, solicitând din nou eliberarea adeverinței din care să rezulte înregistrarea la Registrul Agricol a terenurilor a căror cumpărare era confirmată prin cele 8 sentințe. În sfârșit, prin adresa 1161/19.03.2014, primarul Eugen Tăbăcaru a răspuns că Agromec este înregistrată cu terenurile prevăzute în 7 din cele 8 sentințe, anunțând însă că unul din terenurile în discuție, de 1,75 ha, fusese vândut! Vândut cu complicitatea primarului, care „reîmproprietărise“ cu acte unui localnic care anterior își vânduse terenul Agromecului.
Primăria, obligată la daune
Între timp, Agromec a intrat în insolvență. Administratorul judiciar Laura Crețu a cerut ca Primăria Ghidigeni să plătească daune pentru că, prin blocarea intabulării terenurilor a căror proprietară era în baza celor 8 sentințe, cu un total de 5,6 ha, Agromec nu a putut beneficia de fonduri europene, implicit de subvenții. În dosarul 3176/121/2014, aflat pe rolul Tribunalului Galați, primarul a cerut respingerea acțiunii, pentru că la un moment dat eliberase o adeverință prin care ar fi precizat că Agromec deține în proprietate o suprafață totală de 77,44 ha. Dar adeverința era evazivă, nu specifica datele terenurilor. Pe 25.05.2015 instanța a dispus expertiza contabilă judiciară care să evalueze pagubele suferite de Agromec. Experta Mariana Panțuru a stabilit că Primăria Ghidigeni a prejudiciat Agromec Berheci cu 81.949 lei. În dosar e fixat un nou termen pe 20 ianuarie 2016.
Proprietăți confirmate după 20 de ani
Acum, administratorul judiciar Laura Crețu a început o nouă serie de procese prin care să obțină în instanță confirmarea proprietății asupra terenurilor cumpărate în perioada 1995-1999. Au fost obținute cinci sentințe favorabile, în litigiile cu Virgil Catrin, Marghioala Duțu, Lilian Pandele, Ionel Pandele și Costică Vișan, în care Judecătoria Tecuci recunoaște dreptul de proprietate a Agromec asupra unei suprafețe totale de 2,5 ha, obligând pe fiecare din cei 5 „reîmproprietăriți“ la daune de zeci de milioane de lei vechi pentru tulburarea de posesie.