2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportFormula 1Cele 20 de societăți comerciale înființate de Consiliul General, la cererea primăriței...

Cele 20 de societăți comerciale înființate de Consiliul General, la cererea primăriței Gabrielei Firea, sunt ilegale. Consilierii au aprobat crearea lor încălcând Legea Administrației Publice | DEZVĂLUIRE ROMÂNIA LIBERĂ

Cele 20 de societăți comerciale înființate recent de Consiliul General al Municipiului București la cererea primarului Gabriela Firea Pandele sunt ilegale. Motivul: consilierii generali au aprobat înființarea acestor societăți cu votul majorității simple, adică jumătate plus unu. Dar, pentru ca hotărârile de înființare să fie legale, era nevoie de votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție, conform Legii Administrației Publice. 

Legea Administrației Publice spune că, în chestiuni care țin de patrimoniu, e nevoie de două treimi din voturile consilierilor. Lege nerespectată, în mod evident și banal aritmetic, de către consilierii generali plătiți din banii publici. Mai mult, opoziția din Consiliul General susține că înființarea acestor societăți comerciale nu s-a făcut pe „model vienez”, cum spune primărița Firea, ci, mai degrabă, pe un “model voluntarez”. Adică preluat de la Primăria Voluntari, condusă de edilul Florentin Pandele, soțul primarului Gabriela Firea.     

Pleacă Speranța, vine nașa de cununie

La sfârșitul lunii ianuarie a acestui an, directorul de cabinet al primarului general Gabriela Firea Pandele, Speranța Cliseru, s-a retras din funcție: tocmai îi încetase detașarea de la Primăria Voluntari la Primăria Capitalei. Cliseru este considerată mâna -dreaptă a primarului Florentin -Pandele de la -Voluntari. În acea perioadă, se vehicula că prefectul Bucureștiului, colonelul magistrat Paul Nicolae Petrovan, urma să fie schimbat din funcție cu Speranța Cliseru. Zvonurile, însă, nu s-au adeverit.

Între timp, Gabriela Firea a -numit-o șefă de cabinet pe Alina Tarcevschi, nașa sa de cununie. Până să ajungă șefă de cabinet, Tarcevschi era consilierul personal al primarului pe relații externe și protocol. Însă, pe la jumătatea lunii februarie, Speranța Cliseru a reapărut întâmplător pe la primărie, într-o vizită. Ulterior, coincidență sau nu, primarul Gabriela Firea Pandele a introdus pe ordinea de zi a Consiliului General propunerea de obținere a unui acord de principiu pentru înființarea a 19 societăți comerciale. 

Firea citește legi -naționale și propune legi locale

După o lună de la plecarea Speranței Cliseru, pe 28 februarie 2017, a avut loc o ședință de Consiliu General. Care a fost prezidată de către Gabriela Firea, flancată în dreapta de prefectul Nicolae Petrovan și în stânga de pesedistul Marian -Orlando Culea, președinte de ședință. După vreo două ore de ședință, primarul Gabriela Firea le-a spus consilierilor generali că are în față un dosar cu toată legislația în vigoare aferentă noului model administrativ.

„Am citit aceste legi. Și Legea 215, a Administrației Publice Locale, și toate legile care se referă la delegarea serviciilor publice, și Directivele Uniunii Europene. Absolut tot. Am citit, m-am documentat și am venit cu această propunere”, i-a anunțat primarul Firea pe consilieri. Propunerea (practic, o lege locală pe care o voia votată de către “parlamentul” local, Consiliul General) se referea la obținerea acordului de principiu pentru înființarea a 19 societăți comerciale. 

“Cei care votează -împotrivă vor să -mențină corupția!”

Apoi, Firea li s-a adresat direct consilierilor care își exprimaseră intenția de a nu vota pentru înființarea celor 19 societăți. „Cei care votează împotriva înființării acestor societăți votează împotriva scăderii tarifelor pentru populație, împotriva eficientizării și rentabilizării actului administrativ, împotriva ordinii și disciplinei administrative. Vor să mențină corupția și birocrația care se află în acest moment în administrații, care, la rândul lor, au niște contracte cu câteva companii private. Oamenii de afaceri onești și cinstiți, străini și români nu au avut acces la bugetele Capitalei!”, a tunat primărița. Din sală s-au auzit vociferări, iar Orlando Culea, cu voce autoritară, a făcut eforturi să restabilească liniștea în sală. 

Primul acord de principiu a fost pentru o societate comercială pe acțiuni care are ca obiect principal de activitate „producerea, furnizarea energiei electrice și termice, servicii energetice și de mentenanță”. Orlando Culea a anunțat, după vot, că proiectul trecuse cu 30 de voturi “pentru” și 16 “împotrivă”. Apoi, cele 18 pro-iecte pentru care s-a cerut acordul de principiu au fost adoptate, unul după altul, cu un număr de voturi cuprins între 29 și 31. 

Un nou vot, o nouă -încălcare de lege

După o lună de la primirea votului pentru “acordul de principiu”, pe 29 martie a.c., în Consiliul General s-a decis și  înființarea, de facto, a primelor zece societăți pe acțiuni. Lista a fost deschisă de Compania Municipală de Dezvoltare Durabilă SA, unde acționari sunt Consiliul General și Ser-vice Ciclop SA, cu un capital -social de 120.000 lei. Banii vor fi asigurați din bugetul primăriei. Ulterior, au mai fost înființate alte nouă societăți pe acțiuni. Câte una pentru fiecare domeniu: energie, consolidări, străzi, parcări, trafic, sănătate, turism, parcuri și agrement. Nici de această dată, însă, consilierii nu au ținut cont de Legea Administrației Publice Locale. Conform căreia o astfel de hotărâre trebuia adoptată cu votul a minimum două treimi din numărul de consilieri. De ce nu s-a întâmplat asta? Pentru că municipalitatea susține că societățile înființate nu reprezintă o problemă de patrimoniu. 

Ciucu: „Prefectul e omul lor. Face ce zice Firea”

Consilierul general Ciprian Ciucu a declarat pentru RL că justificarea primăriei nu are bază legală: „Firmele nou-înființate au sediul social în spațiul unei companii private. Primăria spune că, dacă firmele nu au sediul într-o proprie-tate a Primăriei Capitalei, atunci nu e o chestiune de patrimoniu. Ei cred că au găsit o chichiță legislativă. Dar nu e așa. Ei varsă bani din bugetul Bucureștiului pentru capitalul social al acelor companii. E vorba de 120.000 lei pentru fiecare. Evident că înființarea societăților trebuia votată de două treimi. Ceea ce s-a întâmplat la Consiliu este ilegal. Acum două luni, au înființat o altă companie, dar cu două treimi. E o problemă mare de legalitate. Prefectul e omul lor. Face ce zice Firea”. Prefectul nu a putut fi contactat și, între timp, a și fost schimbat din funcție. 

Wring: „Acțiunile reprezintă patrimoniu”

În prezent, în Consiliul General sunt validați 50 de consilieri din 55. Dar, pentru a putea fi adoptate cele 19 proiecte de acord de principiu și înființarea celor zece societăți, era nevoie de votul a două treimi din numărul de consilieri generali. Cel puțin așa spunea Legea 215/2001, a Administrației Publice Locale. La articolul 45, alineatul 3, scrie negru pe alb că „hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în func-ţie”. Practic, fiecare acord de principiu pentru înființarea societăților trebuia adoptat cu minimum 34 de voturi. 

Această problemă de legalitate a fost sesizată și de consilierul Roxana Sanda Wring, care contestă modul în care s-a adoptat -înființarea societăților comerciale. Ea a explicat pentru RL cum s-a ajuns în această situație: „PSD a forțat nota pentru că știa că nu obține două treimi. A fost o -decizie politică. Am consultat mai mulți avocați care au zis că e o forțare a legii. Cei 120.000 lei reprezintă valoarea acțiunilor. Acțiunile reprezintă patrimoniul”.
Legat de acordurile de principiu, Wring a spus că este o găselniță a PSD: „«De principiu» înseamnă că a fost aprobată numai intenția. Nu s-a făcut nici un studiu de oportunitate. Povești de adormit copii. Noi vom contesta în instanță aceste decizii”.     

Speranța și Tudy, numiți de Firea în societăți

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea Pandele, și-a numit câte doi oameni în fiecare Consiliu de Administrație al celor zece societăți nou-înființate în subordinea Consiliului General. Printre persoanele propulsate de edilul Gabriela Firea Pandele se află fosta ei șefă de cabinet, Speranța Cliseru, considerată omul de încredere al primarului de la Voluntari, Florentin Pandele. 

Conform unui proces-verbal, Consiliul General l-a propus în Adunarea Generală a Acționarilor a Companiei Municipale de Dezvoltare Durabilă (CMDD) și pe Tudor Tim Ionescu, alias Tudy. Acesta este finul lui Călin Popescu Tăriceanu și fostul iubit al Oanei Zăvoranu. Timp de patru zile a fost chiar viceprimarul Capitalei. Însă, în urma presiunii publice, și-a dat demisia din funcția de viceprimar. Mai mult, chiar Zăvoranu a inițiat o petiție publică prin care cerea demiterea lui Tudy. 

Primarul general Gabriela Firea Pandele și-a numit doi membri și în Consiliul de Administrație al CMDD: Speranța Cliseru și Vasile Săvoiu. Ascensiunea politică și cariera în administrația publică a Speranței Cliseru sunt strâns legate de edilul Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea Pandele. În anul 2004, Cliseru a fost unsă în funcția de director executiv al Primăriei Voluntari. Apoi, din 2011, a fost instalată în funcția de administrator public al orașului Voluntari. După încă un an, a fost angajată la cabinetul de senator al Gabrielei Firea.

Din 2013, Speranţa Cliseru s-a reîntors la Primăria Voluntari. Unde, pentru scurt timp, a deținut funcția de director executiv adjunct. În acelaşi an, premierul Victor Viorel Ponta a numit-o în funcția de prefect al județului Ilfov. În 2014, însă, aceasta a revenit pe funcția de director executiv la Voluntari. În iunie 2015, Florentin Pandele a numit-o în funcția de director general la societatea Green City Voluntari, din subordinea Consiliului Local. 
Vasile Săvoiu este directorul executiv al Direcției Buget din cadrul PMB.

Toți oamenii primăriței

Juristul-șef al Primăriei Capitalei, Adrian Iordache, a fost uns în Consiliul de Administrație la Compania Municipală Energetică la propunerea edilului Gabriela Firea. Un alt membru promovat de Firea este Sorin Chiriță, consilierul primarului pe atragere de fonduri europene. El a fost președintele CA al RADET, apoi a fost numit administrator special al regiei. 

O altă persoană promovată de Gabriela Firea în CA al Companiei Municipale Străzi, Poduri și Pasaje este Mirela Ioniță, considerată o apropiată a primarului Robert Negoiță de la Primăria Sectorului 3. Până să fie promovată de Negoiță, Mirela Ioniță a lucrat ca director economic al Primăriei Sectorului 3. De unde primea un salariu de bugetar de aproximativ 2.000 lei pe lună. Din salariul de bugetar, Mirela Ioniță și-a permis să își cumpere genți de lux. Paparazzi de la o publicație de profil au supranumit-o „Doamna Hermes”, datorită faptului că a fost pozată îmbrăcată cu haine de lux de la Channel și poartă genți de la Luis Vuitton și Hermes. 

Într-una dintre fotografii, Mirela Ioniță și-a asortat la ținuta de lux o geantă Hermes a cărei valoare este de 8.500 euro. Edilul Gabriela Firea nu a uitat-o nici pe Geta Drăgoi, șefa Resurselor Umane din Primăria Capitalei, cea care gestionează subordonații primarului. Ea a fost numită în CA al Companiei Municipale de Servicii Medicale. Alături de ea a mai fost numit și Răzvan Nițu de la Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Înainte de a lucra la ASSMB, Nițu a fost inspector în cadrul ANAF. 

În schimb, consilierii generali i-au propus în AGA pe Honorius Circa și Mircea Ardeleanu. Primul este un fost consilier local PDL la Sectorul 3, care s-a remarcat după ce a reclamat lucrările ilegale de pe Bulevardul Unirii făcute din ordinul lui Robert Negoiță. Ulterior, a trecut sub aripa protectoare a lui Robert Negoiță și a PSD, care l-a propulsat în funcția de city manager al sectorului 3. Din această funcție, a fost făcut comisar-șef la Garda de Mediu București. Apoi, a ajuns pe listele consilierilor generali de la PSD.

CONTRADICȚIE. Firmele au sediul social în spațiul PMB 

Firmele nou-înființate la solicitarea primarului general Gabriela Firea au sediul social într-o clădire din strada Aristide Demetriade nr. 2. Imobilul face parte din proprietatea publică a Primăriei Municipiului București, conform unei hotărâri din anul 2008. La această adresă a funcționat compania Apa Nova, care și-a mutat sediul din cauza faptului că imobilul a fost expertizat din punct de vedere seismic ca necorespunzător. Potrivit unor surse apropiate primarului Firea, compania de apă și-a mutat sediul invocând faptul că imobilul a fost expertizat și încadrat la categoria clădirilor cu risc seismic pericol public. Culmea, faptul că sediul e într-o clădire a PMB ar pune în pericol inclusiv argumentul legal al primarului Gabriela Firea, care susține că doar într-un astfel de caz ar fi nevoie să se respecte prevederea legislativă referitoare la votarea cu două treimi a hotărârilor de înființare a societăților comerciale.

 

Cele mai citite

Volodimir Zelenski: Rusia a lansat atacuri „inumane” în ziua de Crăciun

Loviturile au rănit cel puțin șase persoane în orașul de nord-est Harkov și au ucis unul în regiunea Dnipropetrovsk, au declarat guvernatori ucraineni Rusia a...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...
Ultima oră
Pe aceeași temă