6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportFormula 1Serial RL. Butoanele din Parlament ale baronilor 
de Constanţa, Mehedinţi și Prahova

Serial RL. Butoanele din Parlament ale baronilor 
de Constanţa, Mehedinţi și Prahova

RL continuă serialul despre conexiunile dintre baronii penali ai României şi unii dintre parlamentari. După ce în numărul trecut aţi aflat care sunt legăturile dintre aleşii din Braşov, Vrancea, Buzău şi Hunedoara şi preşedinţii de CJ din aceste judeţe, astăzi continuăm dezvăluirile cu cazurile de la Constanţa, Mehedinţi şi Prahova.

Citește și: Serial RL. Reţelele de interese din Parlamentul României

Rețelele clientelare parazitează sistemul politic românesc de la rădăcină, liderii locali își trimit la centru numai oamenii de încredere. Într-un sistem în care ascensiunea în funcții nu e dictată de competență, ci de relații, menirea inițială a parlamentului – de a servi interesele alegătorilor – se pierde. Așa se pot explica inițiative legislative controversate din ultimii ani, precum îngrădirea drepturilor procurorilor, superimunitatea parlamentarilor, migrația aleșilor locali. Ele erau menite să servească aleșilor și susținătorilor lor, și nu cetățenilor.

CONSTANȚA. Mazăre, 
fratele și retrocedările 

„Prețuiesc foarte mult politicieni ca Radu Mazăre sau Nicușor Constatinescu, oameni care au demonstrat, până acum, că politica înseamnă, în primul rând, să construiești pentru cei care te-au ales, care te-au învestit cu încrederea lor”, declara actualul deputat Mircea Titus Dobre într-un interviu acordat ziarului Observatorul de Constanța, în plină campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 2012. Se pare însă că procurorii au dat însă un alt sens politicii făcute de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre și președintele CJ Constanța Nicușor Constinescu, cei doi fiind anchetați pentru fapte de corupție. 

Mircea Titus Dobre, fiul consilierului municipal PSD Marius Dobre, a devenit deputat în 2012, iar funcția deținută înainte a fost de consilier județean. La doi ani după câștigarea unui fotoliu în Parlamentul României, senatorul Mircea Titus Dobre a fost în centrul unui scandal în urma unor anchete de presă care dezvăluiau că firma sa și a tatălui său derula contracte de furnizare de zeci de milioane de lei cu Primăria Constanța. „Dacă eu sau tatăl meu am intrat în politică, vreți ca firma să nu mai participe la licitații publice?” întreba, retoric, deputatul Dobre.

Citește și: Cum a schimbat Radu Mazăre Constanța

Și deputatul constănțean Cristina Ileana Dumitrache, 32 de ani, era consilier județean în echipa fostului primar Radu Mazăre, la Constanța, în momentul în care a candidat pentru primul său mandat în Parlamentul României. Cristina Dumitrache este fiica fostului consilier județean Ion  Dumitrache, un apropiat al lui Radu Mazăre și un om de afaceri cunoscut în județ. Apropierea dintre fostul consilier județean și fostul primar s-a reflectat și în unele dintre inițiativele legislative ale deputatului Dumitrache. Cea mai cunoscută propunere legislativă a acesteia este aceea prin care a cerut legalizarea prostituției, în martie 2015. Întâmplător sau nu, Radu Mazăre a fost un vehement susținător al legalizării celei mai vechi profesii.

„Da, trebuie legalizată prostituţia, având în vedere că privim către Europa de Vest, atâta vreme cât în Germania, Franţa, Olanda este legal… în 80% din ţările vestice este legal. Uitaţi-vă în ziare, la mica publicitate şi ce vedeţi acolo, vi se ridică părul în cap. «Fac sex de tot felul, şi d-ăla, şi d-ăla…». Este reclamă pe faţă“, a spus Mazăre, în 2011.

Contactată de „România liberă”, Dumitrache a respins acuzațiile că inițiativa sa legislativă ar fi avut vreo legătură cu insistențele lui Radu Mazăre. „Eu cu Radu Mazăre nu știu dacă am discutat de trei ori, la un loc. Nici măcar nu am lucrat prea mult cu el, eu eram singurul deputat PSD din afara municipiului,” a spus Dumitrache. Aceasta nu a negat că tatăl ei și cu Mazăre se cunosc. “Ce înseamnă prieteni de familie? Nu-și petrec concediile împreună. Dar bineînțeles că se cunosc,” a spus aceasta, negând însă că acest lucru ar fi contat în câștigarea mandatului de parlamentar și că Mazăre sau Constantinescu ar fi făcut vreodată presiuni asupra ei sau i-ar fi cerut favoruri, înainte sau după ce au început problemele lor cu legea.

Un alt scaun de deputat arondat circumscripției Constanța este ocupat de Radu Babuș, și el fost consilier județean constănțean. Acesta a condus, între 2003 și 2012, Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat, instituție subordonată primăriei constănțene. Timp de 6 ani, între 2006 și 2012, Babuș a fost consilier județean din partea PSD. În prezent, Babuș  este cercetat penal alături în conexiune cu dosarul retrocedărilor din Constanța, care îl are în centru pe fostul edil Radu Mazăre. Procurorii îl acuză pe Babuș că, în perioada în care a condus RAEDPP Constanța, “a stabilit, cu intenție, o valoare diminuată față de valoarea comercială reală a bunurilor aparținând autorității publice în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora.” Mai exact, el ar fi vândut un teren de circa 500 de metri pătrați din zona Cazinoului la un preț subevaluat, unei firme  apropiate de Radu Mazăre. Ulterior, Babuș a fost scos de sub urmărire penală din dosarul respectiv.

Radu Babuș a declarat, pentru „România liberă”, că nici unul dintre foștii săi șefi – Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu – nu a făcut presiuni asupra sa, că nu i-au cerut ajutorul în problemele lor penale.

„Nu. Niciodată. Nici măcar discuții adiacente, Doamne ferește,” spune deputatul. 

La cei 42 de ani ai săi, deputatul Eduard-Stelian Martin este la al treilea mandat în Parlamentul României. Propulsarea într-un scaun în Camera Deputaților a avut loc în 2004, când era consilier județean în Constanța, în timpul primului mandat al lui Radu Mazăre.

Vicepreședinte al organizației PSD Constanța și președinte al PSD Techirghiol, Eduard Martin este fiul fostului prefect al județului, Gheorghe Martin. Tânărul Martin este și unul dintre cei mai avuți parlamentari de Constanța, el fiind asociat, printre altele, la firma de colectare a deșeurilor Polaris M Holding SRL, una dintre cele mai profitabile din domeniu, care are contracte cu zeci de autorități publice din țară. Numele lui Martin apare ca suspect în dosarul în care edilul Mazăre este acuzat de luare de mită. Mai exact, firma lui Martin i-ar fi dat lui Mazăre 7 milioane de euro, sub forma unor contracte de publicitate TV fictive, în schimbul atribuirii contractului de salubrizare al municipiului Constanța.

Cât privește procesul legislativ, Martin a fost unul dintre inițiatorii proiectului care cerea ca plajele să fie administrate nu la nivel central, de Apele Române, ci de autoritățile centrale. Primarul constănțean ceruse în mai multe rânduri ca plaja de la Mamaia să fie trecută în subordinea sa.

„Au fost discuții cu primarul Mazăre, sigur. Dar eu am considerat întotdeauna că normal ar fi ca plajele să fie administrate de autoritățile locale în dreptul cărora se află. Năvodari, de Primăria Năvodari, Mangalia, de Primăria Mangalia, Mamaia, de Primăria Constanța,” a explicat, pentru „România liberă”, deputatul constănțean. Proiectul său și al colegilor săi a picat, plajele au rămas la Apele Române.

Cât privește presiuni sau favoruri din partea liderilor locali, colegul de dosar al lui Mazăre le neagă cu desăvârșire: “Nu. Niciodată.”

Fratele fostului primar Radu Mazăre, Alexandru Mazăre, a intrat în politică în urmă cu mai bine de 11 ani. În 2004, la un an după ce fratele său schimba tabăra PD cu cea din PSD, Alexandru Mazăre câștiga un scaun de deputat pe listele aceluiași partid. În 2008, fratele edilului a câștigat un nou mandat, de data aceasta de senator, urmând să aibă același noroc și în 2012. Senatorul este cercetat pentru complicitate la luare de mită și fals în declarații în dosarul în care fratele său este acuzat că a luat mită pentru a-l ajuta pe un om de afaceri să câștige contractul pentru construirea locuințelor sociale din campusul Henri Coandă din Constanța.

În același an în care Radu Mazăre a trecut la PSD, membru al aceluiași partid a devenit un alt constănțean. Nicolae Moga este în prezent senator PSD la al doilea mandat și a  fost consilier municipal în Constanța, sub conducerea lui Radu Mazăre. Recent, între 31 martie și 31 iunie, Nicolae Moga a fost numit șef interimar al PSD Constanța, după ce Radu Mazăre a părăsit funcția din cauza problemelor cu legea.  În ianuarie 2015, senatorul constănțean s-a declarat împotriva recomandării lui Victor Ponta ca membrii PSD cu probleme în justiție să se suspende din partid sau să își dea demisia. Ambii săi apropiați și foști șefi, Mazăre și Constantinescu, aveau și au mari probleme cu justiția.

MEHEDINȚI. Duicu, drepturile 
procurorilor și cătușele

„Eu cred că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic, ş.a.m.d.”, a spus deputatul de Mehedinți Marius Manolache, imediat după ce a votat pensii speciale pentru parlamentari. Cu această declarație intră în istorie deputatul care, deși era născut în București și lucra în Ilfov, și-a câștigat mandatul în colegiul din Mehedinți, cu ajutorul fostului șef al județului, arestat pentru corupție, Adrian Duicu. Pe lângă această afirmație și faptul că este finul premierului Victor Ponta, Manolache se mai poate lăuda și cu faptul că este el însuși urmărit penal și că a cerut schimbarea legislației penale astfel încât drepturile procurorilor să fie îngrădite.

Citește și: EXPLOZIV: Judecătorul lui DUICU, “votat” pentru CSM cu autocarul PSD, primește cadou de la SENAT un mandat de șase ani!

Un alt parlamentar care a ales fieful lui Duicu este bucureșteanul Șerban Nicolae, aflat la al doilea mandat în Senat. Fostul consilier al lui Ion Iliescu a cerut sprijinul lui Duicu pentru a candida la Mehedinți, deși locuiește în București. Presa locală a scris despre vizitele pe care senatorul PSD i le făcea acasă fostului baron local, una dintre ele având loc în ziua alegerilor prezidențiale din 2014. Nicolae este autorul amendamentului care prevedea ca orice cetățean care dezvăluie informații din dosare penale riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare și al proiectului care a scăpat arestații preventiv de purtarea de cătușe.

PRAHOVA. Cosma „presidente“, 
fiul „Vlăduț“ și prietenii vechi

În dosarul de corupție al baronului de Prahova Mircea Cosma este urmărit penal și fiul acestuia, Vlad Cosma, deputat PSD. Acesta a fost alături de tatăl său, președinte al CJ Prahova, și în politică, fiind coordonator de campanie al celor mai importante alegeri din Prahova, dar și, spun procurorii, în afaceri ilegale. Tatăl și fiul sunt acuzați de infracțiuni precum luare de mită și trafic de influență în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herțanu, în care procurorii anchetează fraudarea de fonduri europene.

Urmărit penal în același dosar este prietenul apropiat al lui Victor Ponta, Sebastian Ghiță, care a obținut în 2012 un post de deputat tot în Prahova. Potrivit unor stenograme DNA, Ghiță i se adresa lui Mircea Cosma cu “presidente” și folosea apelativul „Vlăduț” referindu-se la fiul acestuia.

Printre consilierii județeni pe care i-a avut șeful PSD Prahova și al CJ Prahova, Mircea Cosma, s-a numărat și senatorul Augustin Mitu. Acesta este un fost consilier municipal al Ploieștiului și fost purtător de cuvânt al filialei PSD municipale. Vechiul membru PSD are o firmă de panouri publicitare abonată la contracte publice, potrivit presei locale.

Fostul prefect al Ploieștiului, Radu Oprea, a devenit senator, în 2012, tot sub oblăduirea lui Mircea Cosma. Potrivit presei locale, Radu Oprea este fiul lui Nicolae Oprea, un prieten vechi al lui Cosma. Media prahoveană a scris și despre conexiunile de afaceri dintre Oprea și apropiați ai lui Cosma. Astfel, Oprea a fost partener de afaceri al nașului fiicei lui Mircea Cosma în firme care au câștigat contracte bănoase cu autoritățile locale, inclusiv pentru programul „Cornul și laptele”.

„România liberă“ va continua şi în zilele următoare serialul despre relaţiile dintre oamenii din Parlament şi baronii locali cu probleme penale. 

Dacă eu sau tatăl meu am intrat în politică, vreți ca firma să nu mai participe la licitații publice?“ Marius Dobre, deputat de Constanţa

Cele mai citite

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă