Colegii nu își amintesc figura lui Gabriel Oprea din timpul școlii de ofițeri de la Sibiu și nu cunosc pe nimeni din „promoția 1983“ care să fi ajuns general cu mai multe stele așa cum s-a întâmplat cu vicepremierul. Ei cred că această distincție militară foarte înaltă poate fi obținută cu sprijin politic, se datorează funcțiilor publice deținute de Oprea și denotă orgoliu cazon. Misterul vieții lui Oprea este amplificat de faptul că nimeni nu își amintește ca vicepremierul să se fi născut în localitatea indicată în propria biografie.
Există în acest moment multe semne de întrebare referitoare la viaţa și cariera liderului UNPR, Gabriel Oprea. În urma unei investigații derulate în mai multe localități, am aflat că primii săi ani de studiu, în care nu s-a evidențiat în vreun fel printre colegi, nu îi recomandau cariera militară de azi încununată cu patru stele de general. În localitatea în care Gabriel Oprea declară că s-ar fi născut, nimeni nu pare să îl fi văzut la față vreodată. Nici colegii săi de la școala de ofițeri din Sibiu, pe care i-am intervievat și care astăzi sunt pensionați cu grade mult mai mici, nu își amintesc figura din tinerețe a lui Oprea. Acesta nu a urmat o armă de prestigiu care să îi dea posibilitatea de a se remarca în operațiuni militare de anvergură.
Criteriile de promovare a lui Gabriel Oprea la București în Ministerul Apărării sunt neclare din moment ce repartiția venea în plic și nu putea fi contestată de camarazii săi. Colegii săi de la Școala Militară de ofițeri activi din Sibiu (astăzi denumită Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu“) nu știu un alt militar – în afara lui Gabriel Oprea – care să fi dobândit gradul de general cu două stele cât timp a fost ofițer activ. Iar gradele pe care le-a obținut de când a trecut în rezervă țin de conexiunile sale politice și de orgoliu, cred foștii colegi ai actualului vicepremier.
Nimeni nu îl vrea de fiu al satului
Prima oprire pe firul vieții vicepremierului: comuna Fundulea – localitate aflată aproape de București – și unde, potrivit propriului CV, la 1 ianuarie 1961 se năștea Gabriel Oprea. După ce am fluturat numele vicepremierului mai multor localnici, o femeie ne-a arătat o casă înaltă, fără vreo arhitectură deosebită, care se înălța câțiva metri deasupra unui gard de lemn. “Aici stă doar o femeie care probabil îi ajută să întrețină casa. Mai vin părinții la sfârșit de săptămână, dar pe el nu l-am văzut niciodată. Casa a fost cumpărată de mama domnului Oprea, când aceasta a ieșit la pensie”, ne explică o vecină. Deci, nu ne aflăm în fața casei părintești unde a văzut lumina zilei Gabriel Oprea. De la școala, aflăm că Gabriel Oprea nu ar fi urmat clasele I-VIII în localitate. Iar primarul localității Fundulea, Dorel Dorobanțu, este categoric: „Aici în localitate la noi nu îl știe nimeni, nici școala nu a făcut-o aici. El e fie din Polcești, fie din Tămădău Mare”.
Polcești e un sat la care ajungi pe un drum pietruit, are vreo 20 de case ascunse de o vegetație bogată. Localnicii sunt mai degrabă revoltați că îl căutăm pe Gabi Oprea la ei în sat, iar un domn în vârstă ne gonește: „Ce să caute ăla la noi”. La primăria Sărulești – de care aparține satul Polcești – nimeni nu a auzit de Oprea decât de la televizor. Tot necunoscut este și la Primăria din Tămădău.
După ce ne-am pierdut în labirintul primilor ani de viață ai generalului Oprea, am decis că nu pot fi decât două explicații: fie bravul militar de azi și-a șters urmele și a dispărut din memoria colectivă a localnicilor, fie a stat extrem de puțin în acestă regiune și apoi s-a mutat.
Clasa muncitoare, favorizată
Nici biografia sa oficială nu spune mai multe despre perioada copilăriei și adolescenței. Singura certitudine este că la vârsta de 20 ani se afla la Sibiu, unde era student în cadrul Școlii Militare de Ofițeri Activi, la Intendență. Printre ofiţeri, intendența nu era recunoscută drept o armă de elită, precum grănicerii sau parașutiștii ori vânătorii de munte. Asta deși intendiștii sunt indispensabili și pe vreme de pace și de război, fiind cei care asigură aprovizionarea trupelor combatante, care verifică stocurile, care se îngrijesc ca militarilor să nu le lipsească hrana, hainele sau alte dotări conexe. Gabriel Oprea a absolvit Școala de Ofițeri din Sibiu în anul 1983, alături de maiorii în rezervă Gheorghe Diaconescu și Dorin Marin. Cu amândoi am vorbit despre viața de zi cu zi de la Școala de Ofițeri, despre examenul de admitere şi despre modul în care se făcea repartiția absolvenților pe posturi. Am discutat, de asemenea, și despre cariera militară pe care o puteai urma ca absolvent al acestei şcoli.
“Școala Militară de Ofițeri Activi cuprindea: infanteria, grănicerii, chimia, intendență și finanțe. Eram în total 325-350 de inși numai în anul I doar la infanterie. În cadrul armei unde era înregimentat domnul Oprea – intendență – existau mai puține locuri. În anul I, primeai gradul de elev fruntaș, în anul II – elev caporal, în al treilea elev-sergent. Dacă în primul an, permisiile se acordau o dată pe lună, în anul al II-lea, MApN a schimbat sistemul, învoirile acordându-se în funcție de rezultatele la învățătură”, ne explică maiorul în rezervă Gheorghe Diaconescu. Maiorul Dorin Marin susţine că în Școala de Ofiţeri erau anumiți privilegiați, pe care îi identifică cu studenții care aveau “origini sănătoase”. “Eu am terminat liceul militar şi am intrat la paraşutişti. Și m-am pensionat atunci când am avut un accident. Am preferat să mă retrag, decât să stau să dau cu mătura pe acolo. Erau trei categorii de elevi la Școala de Ofițeri: cei cu liceul militar, cei care proveneau din clasa muncitoare şi elevii de la alte licee care vroiau să se facă ofiţeri în ultima secundă. Clasa muncitoare, cum le spuneam noi, erau o tagmă separată: foști activiști pe la UTC, cu 7-8 ani în producție, erau deja parte din sistem, toţi cu pile mari. Ei intrau la Şcoala de Ofiţeri târziu, pe la 24-26 de ani şi erau privilegiaţi. Sunt lucruri pe care le-am simţit.”
Magicienii de la intendență
Dorin Marin nu l-a cunoscut pe Gabriel Oprea, dar spune că “cei de la intendenţă erau importanți în susţinerea trupelor, ei fiind răspunzători cu aprovizionarea armatei. Ei făceau cursuri și aplicații de logistică”. La rândul său, Gheorghe Diaconescu explică sistemul pe care trebuia să îl cunoască un absolvent al cursurilor de intendență precum Gabriel Oprea, despre a cărui figură maiorul spune că nu îi este familiară nici măcar acum, acum când îl vede la televizor: “Ei știau foarte bine de unde trebuia să se aprovizioneze armata. Nu existau licitații, concursuri de oferte ca acum. Era vorba de un sistem de producție foarte centralizat și în armată ca și în întreg sistemul comunist. Dacă era nevoie, schimbau producția de mașini de spălat în producția de armament, precum la Cugir, iar fabricile de țigări se puteau transforma în 48 de ore în fabrici de cartușe. Nu exista posibilitatea ca instituțiile civile să participe la aprovizionarea armatei decât prin structuri militare”. Potrivit propriului CV, imediat după absolvire îl găsim pe Gabriel Oprea ca ofițer economist la Ministerul Apărării Naționale. Sursele Rl spun că acesta ar fi muncit în cadrul Rezervelor Statului la București (instituție pe care a și condus-o ulterior, între 2001 și 2002). Cert este că în 1985 actualul vicepremier se înscrie la Facultatea de Drept din București. Maiorul în rezervă Gheorghe Diaconescu ne-a explicat modul în care se făceau repartițiile la absolvire, unul nu foarte transparent, prin care Gabriel Oprea ar fi ajuns în Capitală: “Spre sfârșitul școlii, fiecare a primit o listă din care trebuia să bifeze trei locuri unde voia să fie înregimentat după terminarea școlii. Eu am bifat București, Pitești, Craiova, deși nu știam la ce garnizoană sunt locuri disponibile. După examenul final, fiecăruia dintre cei care promovau, la jumătate de oră după terminarea festivităților, i se înmâna un plic cu ordinul de serviciu în care scria că locotenentul X este repartizat în orașul Y, garnizoana Z. Desigur contau mediile, dar nu se afișau rezultatele, repartiția se primea individual. Toți plecam de la gradul de locotenent la absolvire”.
Gradele ca orgoliu militar
Gheorghe Diaconescu a fost la vânători de munte la Curtea de Argeș până în ianuarie 1991, când, la cerere, s-a transferat la Pitești, la Arhivele Militare. A ieșit la pensie cu gradul de maior în 1999, obținut la termen, pe baza propriilor rezultate. Marin Dorin a fost parașutist și s-a pensionat tot cu gradul de maior. În schimb, camaradul lor Gabriel Oprea și-a continuat ascensiunea militară: în 1990, anul în care a absolvit Facultatea de Drept, a devenit ofițer de justiție militară activ. A fost promovat general de brigadă cu o stea în noiembrie 2001 și a primit a doua stea în 2003, când încă era militar activ. În același an – 2003 – camarazii săi Marin Dorin și Gheorghe Diaconescu aveau abia gradul de maior și trecuseră în rezervă. Ulterior, actualul vicepremier a mai primit două stele, ultima în 2008, când era și el în rezervă. Analizând studiile lui Gabriel Oprea, maiorul Marin Dorin susține că acesta ar fi putut ajunge până la gradul de colonel activ. “Dumnealui a luat nişte grade în rezervă pentru nişte merite indirect, pe care probabil le-a avut. Nu uitați că este șeful unui partid care e mâna dreaptă la guvernare. Mulţi şi-au luat grade militare în rezervă pentru servicii aduse comunităţii sau sistemului de apărare. Sunt absolut subiective. Fiecare, dacă poate şi se descurcă, îşi pune patru stele. Nu mai există un control. Eu dacă insistam şi umblam luam două stele aiurea. La ce îmi folosesc, dacă toţi colegii mă știu drept maior?”. Și totuși, de unde acest apetit al lui Gabriel Oprea pentru grade, fie acestea și onorifice? “Domnul Oprea se pare că a rămas impregnat cu tradiția gradațiilor din timpul carierei militare. E un fel de orgoliu, mândrie dusă la extrem. Până la gradul de colonel cred că a avansat pe bune. Că şi-a mai luat câteva stele de general după, care nu îi aduc nimic, este doar un orgoliu de militar”, încheie maiorul.
Recomandări din civilie
La rândul său, maiorul în rezervă Gheorghe Diaconescu admite că nu a auzit ca vreun coleg de-al său de armă să fi ajuns general activ precum Gabriel Oprea: “Cunosc colegi la mine în promoție care anul trecut au primit gradul de colonel activ”. Admite că gradele obținute în rezervă sunt pur onorifice și spune că “sunt convins că cei care oferă gradele în rezervă sunt acoperiți de lege. Propunerea de avansare în rezervă poate veni de la un centru militar județean sau de la MApN, de la un birou de evidență a cadrelor în rezervă. În cazul domnului Oprea, am înțeles că a avut și alte activități și funcții, fiind în rezervă precum: consilier, prefect, parlamentar.
Probabil oamenii care au putere de decizie au analizat și au decis că Oprea – chiar dacă este în rezervă – a rămas activ și a avut diverse activități, inclusiv legate de zona politică. Experiența acumulată în aceste domenii, viziunea dobândită ca civil l-au recomandat pentru a înainta în cariera de militar în rezervă”.
Am dorit să clarificăm toate aceste aspecte mai puțin luminate din copilăria, adolescența și tinerețea lui Gabriel Oprea, iar în acest sens am înaintat câteva întrebări prin intermediul Biroului de presă al Ministerului de Interne și la recomandarea purtătorului de cuvânt, comisarul de poliție Monica Dajbog. Până la această oră, generalul Gabriel Oprea a fost lipsă la raport, fapt pe care vi-l consemnăm ca atare.
Cei „sub acoperire“ au evoluat mai bine
Maiorul Gheorghe Diaconescu își amintește că în Școala de Ofițeri Activi de la Sibiu exista un serviciu de contrainformații care recruta oameni din unitate pentru propriile sale structuri. “Erau 2-3 cadre în fiecare unitate militară, îi știam, ne făceau controale și ne dădeau instrucțiuni legate de mânuirea documentelor secrete etc.”, afirmă ofițerul. Camaradul său Marin Dorin susține că, în cariera militară, au avansat și au dobândit grade mai înalte “cei care au fost ajutaţi şi împinşi. Dintre toate categoriile, securiştii au avut cele mai mari grade. La absolvire, unii se duceau în diplomaţie, în cercetare, în spionaj. Securiştii se duceau pe filiera lor, le pierdeai urma imediat. Dovada: acum 15 zile am fost la întâlnire cu promoţia clasei mele. Din treizeci şi ceva, am fost doar zece prezenți. Am colegi de care nu am auzit nimic de 30 de ani. Pentru Direcția de Informații a Armatei (DIA) se alegeau cadre din toate segmentele şi dintre cei care au terminat liceul militar şi dintre cei cu origini muncitorești. Eu făceam practica sportivă la DIA, dar nu m-au selectat pentru că nu aveam legătură ombilicală cu sistemul. Eram doar sportiv pentru ei, nu eram ciripitor, securist .Toţi care au fost selectaţi pentru DIA au evoluat în carieră un pic mai bine”.
