Ginerele lui Sandu Anghel, Marius Constantin, susține că familia sa i-a oferit suma de 600.000 de euro lui Mircea Băsescu pentru scoaterea socrului său din închisoare, dar că nu le-a fost returnată decât o parte din sumă, iar el și soția sa au cerut să le fie înapoiați toți banii, informează Mediafax.
Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel, a fost audiat, vineri, la Tribunalul Constanța, ca martor în dosarul în care Mircea Băsescu este judecat pentru trafic de influență, iar Marian Căpățână pentru complicitate la trafic de influență.
El a spus că în anul 2011, după ce Sandu Anghel a fost arestat preventiv, Florin Anghel a vorbit cu Mircea Băsescu pentru a găsi o modalitate de a-l scăpa pe tatăl său de la închisoare.
„Din spusele lui Florin Anghel am aflat că i-a dat lui Mircea Băsescu suma de 600.000 de euro. Mircea Băsescu i-a spus să-i dea banii lui Marian Căpățână, iar acesta a avut rolul de cărăuș. În perioada când s-au dat banii eram arestat și nu am fost de față când s-a întâmplat acest lucru”, a spus Marius Constantin.
El a afirmat că a aflat toată această poveste atunci când a fost eliberat din închisoare, în octombrie 2013.
Marius Constantin a susținut că, în mai 2014, după ce și Florin Anghel și Fănica Anghel au fost arestați în dosarul în care ar fi trebuit să intervină Mircea Băsescu, el și soția sa, Izaura Anghel, urmau să recupereze restul banilor de la fratele fostului președinte al României.
„Până atunci Mircea Băsescu ne returnase 315.000 de euro din suma de 600.000 de euro. Pentru a recupera restul banilor, am venit la Constanța împreună cu Izaura Anghel și cu Grinică Ion Anghel. Pe data de 26 mai 2014, Mircea Băsescu ne-a spus că ne va da peste o săptămână deoarece nu îi are atunci. Pe 29 mai 2014, eram la București și Mircea Băsescu ne-a sunat spunându-ne să venim la Constanța că are banii. Am ajuns acasă la Mircea Băsescu, iar el ne-a spus ca să mergem la biroul lui pentru că acolo are banii. A mers cu mașina noastră, acolo ne-a dat 10.000 de euro, iar când am ieșit am fost luați de procurori”, a afirmat Marius Constantin.
La acest termen fusese citată pentru a declarații în fața instanței și soția lui Mircea Băsescu, Doinița, care s-a prezentat la Tribunal, dar a refuzat să facă acest lucru.
Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Tașcă, a solicitat instanței audierea a doi martori la termenul următor, fiind vorba de avocatul Sorin Calafus și fostul comandant al Poliţiei Judeţene Constanța Dumitru Catană. Apărătorul lui Mircea Băsescu a precizat că prin audierea avocatului se va stabili modalitatea prin care Mircea Băsescu a vrut să ajute familia Anghel, Sorin Calafus reprezentându-l la un termen pe Sandu Anghel, iar prin declarațiile fostului șef al Poliției Constanța se va demonstra că autoritățile știau de presiunile pe care familia Anghel le făcea asupra lui Mircea Băsescu. Acesta declarase, în luna noiembrie a anului trecut, că în anul 2011 a avut o discuție cu șeful IPJ Constanța, Dumitru Catană, în care îl informa de comportamentul familiei Anghel și de insistențele acestora la adresa sa.
Avocații lui Marian Căpățână au solicitat ca la următorul termen să fie audiat ca martor Ion Preda, fostul șofer al lui Căpățână, pentru că bărbatul ar fi fost de față în momentul în care șeful său a primit banii de la familia Anghel. De asemenea, apărătorii lui Marian Căpățână au cerut ca cei doi inculpați să fie supuși testului poligraf pentru a se stabili care dintre ei spune adevărul.
Instanța a hotărât să fie audiați ca martori Dumitru Catană și Ion Preda, iar în privința avocatului Sorin Calafus nu a fost luată deocamdată vreo decizie, urmând să se stabilească dacă audierea acestuia este utilă cauzei.
De asemenea, Tribunalul a respins solicitarea de efectuare a testului poligraf pentru cei doi inculpați.
Tribunalul Constanța a stabilit ca următorul termen în acest dosar să fie în 17 iunie.
Mircea Băsescu este judecat, alături de Marian Căpăţână, într-un dosar privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. Cei doi au fost arestaţi preventiv după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, ce ar proba traficul de influenţă de care este acuzat fratele fostului preşedinte Traian Băsescu.
În 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, care se afla în arest preventiv din 20 iunie 2014, să fie judecat în arest la domiciliu, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul lui Marian Căpăţână.