6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSportFormula 1Hotnews, pe urmele lui Dragnea. Dezvăluire despre afacerile fiului președintelui PSD

Hotnews, pe urmele lui Dragnea. Dezvăluire despre afacerile fiului președintelui PSD

O firmă de porci din Bărăgan a ajuns, în aprilie 2014, de la firma Tel Drum la fiul șefului PSD, Liviu Dragnea, după un transfer prin intermediari, scrie Hotnews.ro. 

Printre primele măsuri anunțate de liderul PSD, Liviu Dragnea, după câștigarea alegerilor parlamentare, se numără subvenția la tomate și, coincidență, la porc. Motivația președintelui Camerei Deputaților a fost că românii consumă carne de porc de import, însă fiul politicianului importă porci chiar din Germania și Olanda și îi vinde pe piața din România, unde controlează tot lanțul de la producție la desfacere, adaugă sursa citată.

”Exportăm 20 de mii de tone, importăm 230 de mii de tone, adică exportăm 30 milioane de euro, încasăm 30 de milioane de euro din export şi plătim peste 350 de milioane de euro – deci românii duc în afară ţării 350 de milioane de euro că să mâncăm de Crăciun carne de porc din Germania, din Olanda, din Ungaria. Nu putem să mâncăm carne de porc din România, aici suntem?! Programul nostru este că 8 ani de zile să fie ajutor pentru îngrăşare, 10 mii de euro anual pentru fermele cu 200 de capete", a declarat Dragnea.

La fermă de proci lucrează ţărani din Salcia, o comună săracă, angajaţi pe salariul minim (1.200 – 1.400 lei) sau chiar mai puţin, după cum spune o localnică nemulţumită că soţul ei primea doar 6 – 7 sute de lei. Cu toţii ştiu că lucrează la Dragnea, despre care spun deţine în Salcia şi fostul CAP, unde sunt silozuri, plus câteva mii de hectare de teren agricol. De pildă, silozurile din imaginea de mai jos trec drept tot ale familiei Dragnea, arată Hotnews, în anchetă.

„Lucrez la Romcip, la fermă lui Dragnea. Este de mult fermă lui, nu ştiu exact anul, de mulţi ani. Salariile sunt foarte mici, maximum e salariul minim pe economie, da’ puţini îl iau. Condiţiile de muncă sunt groaznice. Dacă dumneavoastră deschideţi fabrică alături, va garantez că toată lumea o să vină să lucreze la dumneavoastră”, se plânge femeia. Recunoaşte că nu l-a văzut niciodată pe şeful PSD în curtea Romcip, dar că fiul mai trece uneori.

Din documentele obţinute de HotNews.ro rezultă că fiul lui a primit afacerea cadou, iar la numai o lună după alegeri, promisiunea șefului PSD se concretizează într-o ordonanță de urgență. Proiectul nu a fost încă adoptat. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunţa pe 6 februarie că a notificat Bruxelles-ul pentru accordarea ajutorului de stat şi afirma că "dacă nu sunt în stare să impun regulă pentru că ţară mea, că agricultură să se dezvolte, atunci nu am ce caută că ministru".

HotNews.ro a solicitat în urmă cu trei zile Agenţiei de Plăti şi Intervenţii în Agricultură (APIA) date privind  valoarea subvenţiilor acordate fermei Romcip – Salcia SĂ, însă până la ora publicării anchetei nu au primit informaţiile solicitate.

Potrivit sursei citate, un intreprinzator local, cu câteva zeci de hectare de teren cumpărat în zonă, susţine că mare parte din zona este a lui Dragnea. „Are fermă de porci, de vite, are 13.000-14.000 de hectare de pământ. Are şi utilaje, la Liţa (n.r. comună de lângă Turnu Măgurele)”. Localnicul mai adaugă faptul că șeful Camerei Deputaților deține monopolul asupra zonei.

În Alexandria, Roșiorii de Vede, Craiova, Turnu Măgurele, Otopeni şi în Bucureşti, ferma deţine magazine de desfacere unde vinde produse din carne de porc. O afacere prosperă care a crescut în fiecare an, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe, începând cu 2012, când  fermă era deţinută de Petre Pitiş, director şi preşedintele Consiliului de Administraţie de la Teldrum. 

Cum a ajuns ferma de porci în posesia fiului lui Liviu Dragnea

Potrivit sursei citate, după Revoluţie, fosta întreprindere agricolă de stat se privatizează, ajunge formal la angajaţi care vând în cele din urmă conducerii. Directorii administrau patru ferme situate în jurul comunei teleormănene Salcia. Ferma de porci este preluată, odată cu ascensiunea lui Liviu Dragnea, de către directorul Tel Drum, Petre Pitiş.

În final, ajunge la fiul şefului PSD pentru ridicolă suma de 500 de lei, după cum rezultă din contractele obţinute de HotNews. Fiul preşedintelui PSD a obţinut cu această suma modică o companie zootehnică integrată cu o cifra de afaceri de 30 de milioane de lei la momentul achiziţiei, anul 2014.  Dragnea jr, reprezentanţi ai Romcip SĂ, cât şi cei ai Tel Drum, inclusiv directorul Petre Pitiş, au refuzat să răspundă la întrebările HotNews.ro. 

Cât despre Tel Drum SA, companie cu acţionariat ascuns, unde acţiunile sunt la purtător, Liviu Dragnea s-a jurat mereu că nu ar avea vreo legătură şi că nu i-ar cunoaşte pe acţionari.

”Nu am. Singură mea legătură e că de 11 ani se tot vorbeşte asta. M-am plictisit, este mult prea mult. Se tot repetă genul asta de afirmaţii mincinoase şi care sunt prostii", declara Liviu Dragnea în ianuarie 2015 citat de presă locală. 

În noiembrie 2009, sunt înregistrate la Registrul Comerţului contracte prin care cei şase acţionari semnificativi ai Romcip SĂ (cu puţin peste 51% din S.A) îşi vând acţiunile către Petre Pitiş, directorul şi preşedintele consiliului de Administraţie al Tel Drum, compania deţinută până în 2001 de Consiliul Judeţean Teleorman.

Liviu Dragnea a fost preşedinte al CJ Teleorman între 2000 şi 2012. La propunerea sa şi cu votul consilierilor judeţeni Tel Drum este privatizat în 2001 pentru 400.000 de lei. Până atunci compania nu primea nici măcar contracte de lucrări de la CJ Teleorman, care era unicul acţionar. CJ-ul lui Dragnea lucra cu un antreprenor din Giurgiu.

Cumpărătorul Tel Drum este Marian Fiscuci, un coleg de liceu al lui Dragnea. Liderul PSD semnează contractul de vânzare din postul de preşedinte de CJ. Doar activele contabile erau de 2 milioane de lei.

Teodor Niţulescu, fostul baron de Teleorman detronat de Dragnea din poziţia de şef al CJ, a declarat pentru HotNews.ro că actualul şef al PSD i-a propus să preia amândoi Tel Drum şi să împartă compania de construcţii.

În 2006, la Registrul Comerţului figurau că acţionari ai TelDrum Marian Fiscuci – 9,33%, Liviu Lucian Dobrescu – 43,99%, iar Mugurel Sorin Gheorghies – 44%, toţi trei fiind foşti colegi de-ai lui Liviu Dragnea. De atunci, acţionariatul a devenit unul ascuns, acţiunile fiind la purtător. Petre Pitiş devine preşedintele Consiliului de Administraţie de la Tel Drum pe 30 iunie 2008.

Teodor Niţulescu a declarat pentru Hotnwes.ro că, în opinia şi din informaţiile sale, Tel Drum este companie controlată de Liviu Dragnea, iar actionarii sunt doar de faţada, interpuşi.

Revenind la Romcip SA, în noiembrie 2009, acționarii semnificativi (Lucreţiu Crăcea, Stan Dobre, George Trifu, Maria Păun, Zamfira Şerbănescu şi Mişu Dumitru) îşi vând participaţiile deţinute la Romcip SA pentru suma  totală de 300.000 de lei.

Marilena Erimia, fost membru în Consiliu de Administraţie de la Romcip SĂ, ne-a confirmat că din informaţiile sale, fermele aveau nevoie de infuzie de capital şi achiziţia acţiunilor a fost făcută cu sume modeste. “Romcip nu o ducea prea bine. Eu nu am fost acíonar semnificativ, nu am avut acţiuni. Nu ştiu cât s-a plătit. Oricum nu cred că foarte mult, fermele aveau nevoie de finanţare, nu mai aveam bani”, şi-a amintit această.

Pe  26 aprilie 2010, participaţia lui Petre Pitiş creşte de la aproape 52% până la 78%. Saltul se face în urmă  unei majorări de capital (cu suma de 210.000 de lei) printr-o subscriere motivată de lipsa de lichidităţi. 

Pe 27 ianuarie 2011, Petre Pitiş avea deja 98,72%, iar 10 acţionari nesemnificativi deţin 1,28% în capitalul social. Trăgând linie, directorul Tel Drum obţine Romcip-ul, cea mai mare fermă de porcine din Teleorman cu 510.000 de lei (300.000 lei – participaţiile acţionarilor semnificativi, 210.000 de lei – subscrierea).

După ce s-a chinuit cinci ani să ajungă până la 99,84% din Romcip SĂ, Petre Pitiş vinde în ianuarie 2014 fermele de porci unei firme obscure din Bucureşti,  Ludikon System SRL, deţinută de Ilie Liviu Dragne (fără a la sfârşit, pare să fie simplă coincidenţă de nume). Acesta este un consătean din Graţia, comună teleormăneană unde s-a născut şi Liviu Dragnea în 1962.

Cert este că Ilie Liviu Dragne (născut în 1968 în comună natală a lui Liviu Dragnea) îşi are reşedinţa într-un bloc sărăcăcios din Capitală, Sectorul 3. Vecinii spun că de şase luni nu l-au mai văzut trecând pe acasă. Pe uşa locuinţei scrie încă familia Dragne, iar aici era şi sediul Ludikon System care deţine Romcip SĂ Salcia.

Vecinii au declarat pentru jurnaliștii Hotnews că nu l-au auzit pe “nea Ilie” să se laude cu vreo rudenie cu Liviu Dragnea. Când le-am spus că vecinul lor deţine mai multe firme, şi-au făcut cruce şi au spus că nu-şi imaginau că ar fi mare om de afaceri.

“Acum noi nu ştim ce făcea omul, dar nu l-am auzit de afaceri. Se îmbracă simplu, că noi, cu haine vechi uneori. Aici este un bloc de pensionari, cu locuinţe mici, înghesuite. Nu cred că are cineva fermă de porci cu cifre de afaceri de milioane aşa cum spuneţi dumneavoastră”, a fost reacţia vecinilor.

Ilie Liviu Dragne mai deţine acum acţiuni la firmele: La Zooveg 2010 SRL, Interfrigo Logistics SRL, S&P Investment Management SRL şi Solartech RVC SRL. În aprilie 2014, la trei luni după ce Ilie Liviu Dragne cumpără cu 800.000 de lei Romcip SĂ, în Ludikon Systems intră un nou acţionar.

Este vorba de o persoană din Teleorman, născută în 1989: Valentin Ştefan Dragnea. Până atunci, din 2013, acţionarul unic al Ludikon Systems a fost Ilie Liviu Dragne. Fiul preşedintelui PSD obţine iniţial 10% din actuni printr-un aport de capital de 50 de lei.

Peste numai două săptămâni, Valentin Ştefan Dragnea ajunge din minoritar cu 10% acţionar cu 90% în Ludikon (firma care, repetăm, devenise acţionarul majoritar al fermei de porci), după ce primeşte de la Ilie Liviu Dragne încă 80% din acţiunile Ludikon plătind pentru ele valoarea nominală: 450 de lei. În datele de la Registrul Comerţului nu figurează nici un alt contract de vânzare – cumpărare pentru altă sumă.

Tel Drum şi Familia Pitiş garantează creditele firmei deţinute de Dragnea Jr

După ce fermele Romcip SA ajung în acte pe numele fiului lui Dragnea, societatea prelungeşte un contract de creditare de tip factoring până în noiembrie 2015 cu Unicredit Bank, împrumut cu o valoare de 2 milioane de lei. Contractele de creditare de tip factoring înseamnă că debitorul cedează la banca sumele viitoare ce urmează să fie încasate de la parteneri.

Pe lângă ipotecă mobiliară pusă pe viitoarele încasări ale Romcip, înţelegerea cu banca este garanata cu bilete la ordin emise în alb pe numele lui Petre Pitiş şi a Danei Mihaela Pitiş. Petre Pitiş nu mai avea nicio legătură cu fermele de porci de şase luni, cu toate acestea el garantează un credit al firmei controlate de fiul lui Dragnea.

Mai mult, inclusiv firma condusă de Pitiş, Tel Drum, semnează un contract de fideiusiune în formă şi conţinutul agreat de banca în favoarea Romcip. Această convenţie înseamnă că Tel Drum se angajează să achite, cu titlu gratuit sau în schimbul unei remuneraţii, obligaţia debitorului dacă acesta din urmă nu o execută.

La finalul anului 2014, acţionariatul Romcip SĂ arată astfel: Ludikon System SRL – 99,84% şi Mişu Dumitru, medicul veterinar al fermelor, 0,16%. Acesta din urmă îşi vinde apoi mică participaţie lui Dragne.

La finalul anului 2016, Ludikon Systems îşi schimbă denumirea în S&P Investment Management. La începutul anului în curs, şi Romcip SĂ şi schimbă denumirea Fermele Salcia SA. 

Fermă de porci are următoarele sedii secundare: fermă zootehnia de Creştere şi Îngrijirea porcilor – comună Salcia, judeţul Teleorman, Secţia de Prelucrarea a cărnii şi a Produselor din carne – comună Salcia. Anul trecut, Valentin Ştefan Dragnea a trecut şi două mărci ale Fermei Salcia pe numele sau. Este vorba de marca "Salcia Teleorman 1991" pentru carne şi produse agricole şi marca "Salcia – bunătăţi că odinioară" tot pentru produse din carne şi produse agricole.

Cele mai citite

Sondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%,...

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...
Ultima oră
Pe aceeași temă