UPDATE Gheorghe Bunea Stancu NU este arestat preventiv de instanța Tribunalului Galați, chiar dacă a transmis telefonic instrucțiuni suspecților din dosarul în care a fost arestat la domiciliu. Decizia a fost pronunțată de judecătoarea L.Chiriță, după cum apărea pe afișajul instanței. DNA a contestat hotărârea Tribunalului. Curtea de Apel Galați va da decizia definitivă.
Într-un caz similar al primarului din Bacău, Romeo Stăvărache, care din arestul la domiciliu a luat legătura cu alți inculpați din dosarul său, instanța a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
UPDATE. Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu este în sala de judecată a Tribunalului Galați. El a fost adus de acasă, unde se afla "în arest'". De această dată, Bunea Stancu nu a mai venit cu alaiul la Tribunal, așa cum s-a întâmplat data trecută, când instanța a refuzat arestarea preventivă. Nu a fost văzut nici măcar fiul său, care apare în interceptările publicate în exclusivitate de România Liberă.
Judecarea arestării preventive a fost cerută de DNA deoarece președintele CJ Brăila, Bunea Stancu, arestat la domiciliu, a încălcat regula de a nu lua legătura cu alți suspecți din dosar. Instanța deliberează cu ușile închise, potrivit noilor proceduri penale.
––
––
"De aici încolo, îi spui lu' domnu' respectiv, orice problemă este pe <<CONCIVIA>>, nu are treabă cu mine, nu are treabă cu RĂZVAN, de la mine citire…" – ordin transmis de baronul PSD, președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, către administratorului firmei unde era acționar majoritar, firmă spre care a dirijat majoritatea contractelor de achiziții publice. Administratorul firmei, Vasile Soare, este și el urmărit penal, ca și patronul său, Bunea Stancu.
Tribunalul Galați judecă marți cererea DNA de arestare preventivă a lui Gheorghe Bunea Stancu, președintele PSD al Consiliului Județean Brăila, cerere făcută de procurorii anticorupție tocmai pentru că baronul PSD de Brăila a fost prins transmițând instrucțiuni către alți suspecți din dosar, instrucțiuni asemănătoare cu fragmentul redat mai sus, deși Bunea Stancu era arestat la domiciliu și legea îi interzicea să ia legătura cu ceilalți suspecți sau cu martorii din dosar.
Citește și: EXCLUSIV. Tribunalul Galați îl protejează pe baronul PSD Bunea Stancu?
După ce a obținut interceptările convorbirilor prin care baronul PSD Bunea Stancu transmitea instrucțiunile către alți suspecți, DNA a cerut, joi 21 august, Tribunalului Galați să-l aresteze preventiv pe motiv că președintele CJ Brăila nu a respectat condiția esențială de a nu comunica cu ceilalți suspecți din dosar.
În loc să judece solicitarea DNA în regim de urgență, Tribunalul Galați a programat procesul abia pentru data de 26 august. DNA a făcut o revenire la cerere pentru urgentarea judecării, dar Tribunalul a respins solicitarea procurorilor anticorupție.
Sursele RL din Brăila susțin că Bunea Stancu ar fi continuat să-și instruiască subordonații și după ce Tribunalul Galați a refuzat să judece în regim de urgență arestarea preventivă cerută de DNA. Și o va face și în continuare dacă Tribunulul nu dispune arestarea preventivă, spun specialiștii consultați de RL, deoarece autoritățile locale care ar trebui să asigura paza "arestului la domiciliu", închid ochii pentru că ar fi sub papucul baronului PSD.
Lanțul convorbirilor prin care s-au transmis instrucțiuni
În ziua de 9 august, la ora 11.25, Gheorghe Bunea Stancu, prin telefonul fiului său Răzvan, ar fi vorbit cu intermediarul Sorin Costin, pentru a-i transmite instrucțiuni suspectului Vasile Soare, administratorului firmei CONCIVIA, controlată de baronul PSD. Vasile Soare este și el suspect în dosar , fiind începută urmărire penală împotriva sa.
Grija lui Bunea Stancu era ca Soare, administratorul firmei CONCIVIA să nu-l sune pentru a-l întreba cum să rezolve anumite probleme ale societății. Dacă ar fi fost interceptată o astfel de convorbire, ar fi reprezentat o probă și mai directă a legăturii lui Bunea Stancu chiar cu administrarea firmei către care a dirijat majoritatea contractelor de achiziții publice din calitatea sa de președinte al Consiliului Juțean Brăila și de ordonator principal de credite. Adică, la dosar s-ar mai fi adăugat o infracțiune.
Citește și: VIDEO. DNA cere, din nou, ARESTAREA șefului suspendat al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu
În plus, în convorbirile telefonice, administratorul CONCIVIA, Vasile Soare, ar fi scăpat detalii despre modul în care baronul PSD Bunea Stancu a dirijat majoritatea contractelor de achiziții publice ale Consiliului Județean Brăila către firma sa, iar aceste amănunte care ar fi îngreunat situația juridică a lui Bunea Stancu.
În primul rând, Soare trebuia învățat să nu-i dea telefoane lui Bunea Stancu pentru rezolvarea problemelor societății CONVICIA și să nu-i facă vizite la domiciliu ziua, în văzul tuturor.
După ce a vorbit cu fiul lui Bunea Stancu și apoi cu un “domn” ( care ar fi însuși Bunea Stancu-surse), intermediarul Sorin Costin a luat legătura telefonică cu administratorul CONCIVIA, Vasile Soare, căruia i-a transmis ordinele baronului PSD. România Liberă redă doar câteva scurte fragmente din dialogurile interceptate.
„Spune-i să nu cumva, să facă greşeala(…)să ia legătura sau să-i răspundă la telefon sau dacă vine la poartă, să nu-l primească pă VASILE, pă SOARE”!
* Convorbire dintre Răzvan, fiul lui Bunea Stancu, și intermediarul Sorin Costin din data de 9 august
SORIN: Ce faci, dom'le?
RĂZVAN ( fiul lui Bunea Stancu): Ce să fac, bine! Ă… p-acasă, p-aicea.
(…)
SORIN: Spune-i să nu cumva, să facă greşeala, că…
RĂZVAN: Da.
SORIN:… să… să ia legătura sau să-i răspundă la telefon sau dacă vine la poartă, să nu-l primească pă VASILE, pă SOARE.
RĂZVAN: Da, da, da. Păi fac acuma o listă, cu toţi ăştia de aicea. ( o listă cu toți învinuiții și toți martorii din dosarul Bunea Stancu -nn)
SORIN: Pentru că este… este parte în aşa şi…
RĂZVAN: Da, da.
SORIN:… el poate că din neştiinţă, din … na, ca tot omul…
RĂZVAN: Da, da.
SORIN:… s-ar putea să vină. Deci dacă este…
RĂZVAN: Nu, deci nici, nici eu nu o să-i… n-o să-i mai răspund la telefon, nici o problemă.
SORIN: Poftim?
RĂZVAN: Nici eu, nu-i mai răspund, nu. ( ceea ce poate însemna că i-a mai răspuns! -nn)
SORIN: De ce? A, nici tu nu mai răspunzi? Dar ce treabă ai tu?
RĂZVAN: Nu! Bine, n-am.
SORIN: Da. Bine mă, hai! Bine, bine!
RĂZVAN: Staţi puţin, că vrea să vor…
* Domn ( Bunea Stancu), ORDIN către intermediarul Sorin :„Orice problemă este pe CONCIVIA nu are treabă cu mine, nu are treabă cu RĂZVAN, de la mine citire”
Răzvan pasează telefonul unui „domn” (Bunea Stancu- sursele RL) pentru a continua convorbirea cu SORIN
DOMN: Să trăieşti, SORIN!
SORIN:Să trăieşti, bună dimineaţa!
DOMN: Deci, vezi că RĂZVAN nu mai are ce să caute la "CONCIVIA"!
SORIN: Da domnule, ştiu!
DOMN: De aici încolo, de aici încolo, îi spui lu' domnu' respectiv, orice problemă este pe "CONCIVIA", nu are treabă cu mine, nu are treabă cu RĂZVAN, de la mine citire...
Instrucțiuni pentru vizite nocturne
DOMN: Tu… acuma n-ai cum să vii, că-i presa pe aicea şi te filmează, dă-i în mama lor! Nu vreau să te filmeze, mai pă seară, vorbim noi mai pă seară, vedem noi.
SORIN: Da dom'le dar nu am nici o jenă, dom'le, eu îs mut, nu… îs imun! Ei mă întreabă, eu nici nu-i bag în seamă, ca şi cum văd nişte statui!"
Gheorghe Bunea Stancu a fost reținut de DNA pentru că în perioada 2009-2013 a direcționat contracte de achiziții publice ale Consiliului Județean Brăila, în special către firma sa CONCIVIA, dar și către firme controlate de clienți PSD, între care SC Tancrad SRL Galați. Tribunalul Galați a respins solicitarea DNA de arestare preventivă (cazare în celula Poliției ) și a decis că e suficientă arestarea la domiciliu.
Acum, la noua cerere a DNA de arestare preventivă există probe concrete că Bunea Stancu a încălcat regulile arestului la domiciliu. E greu de precizat dacă instanța Tribunalului Galați va fi, în continuare, indulgentă cu baronul PSD și-l va lăsa să doarmă acasă pentru a putea primi vizite nocturne de consiliere juridică.