Nebunia plagiatelor a ajuns la un nou nivel: un membru al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) ar trebui să analizeze suspiciunile de plagiat care planează asupra fiului său, care tocmai a fost avansat șef de lucrări la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași.
O instituţie de învăţământ superior din Iaşi şi-a recompensat un angajat asupra căruia planează două suspiciuni de plagiat. Asistentul universitar Felix Andy Jităreanu, de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, a fost acuzat, anul trecut, că a plagiat masiv în lucrarea de doctorat susţinută în 2010. Cu toate acestea, în urmă cu două luni, universitatea a organizat un concurs prin care tânărul a avansat de la gradul de asistent la cel de şef de lucrări.
„România liberă“ a descoperit că Jităreanu mai este suspect de încălcarea regulilor academice şi într-un articol ştiinţific publicat în 2012, „victime“ fiind doi profesori din Noua Zeelandă. Cu ajutorul acelui articol, universitarul a luat timp de doi ani o bursă de aproape 1.000 de euro pe lună. „Cred că poziţia universităţii este greşită – plagiatorii în serie n-ar trebui promovaţi, ba dimpotrivă”, ne-a declarat unul dintre profesorii plagiaţi. Profilul lui Jităreanu corespunde perfect beizadelei academice: tatăl a fost rector şi şef al Sena-tului la aceeaşi universitate, timp în care i-a scos fiului post la concurs, iar apoi acesta şi-a dat doctoratul, în timp ce mama este profesor la aceeaşi -facultate.
Recunoaște că a plagiat
În 2012, Felix Andy Jităreanu a publicat în Revista „Lucrări Ştiinţifice. Seria Agronomie”, volumul 55 (nr. 1), paginile -89-93, articolul în limba engleză „Studies on global trends in wine marketing”. Publicarea a fost parte a obligaţiilor asumate de autor în cadrul unei burse post-doctorale de 4.190 lei pe lună, din fonduri europene, achitată timp de 24 de luni.
Cea mai mare parte a acestui material este o compilaţie a -unor fragmente copiate cuvânt cu cuvânt dintr-o lucrare scrisă cu patru ani înainte de profesorii neo-zeelandezi Colin -Michael Hall şi Richard -Mitchell. Este vorba de „Wine marketing: A practical guide”, First edition, Butterworth-Heinemann, Oxford-Burlington.
Din creaţia acestora, Felix Andy Jităreanu a preluat clasificări, un tabel şi fragmente întregi, ad litteram, fără a menţiona acest lucru în notele de subsol. Reaua-credinţă şi intenţia de a ascunde adevă-rata provenienţă a textelor este trădată de înlăturarea unor menţiuni gen „see Chapter 2“, eliminarea -unor alineate sau prin reformulări minore ale textului-sursă. De exemplu: „What is clear from all this research is that there is no such” (Hall, Mitchell)/ „Research indicates that is no such” (Jităreanu). Volumul „Wine marketing: A practical guide” nu apare decât în bibliografie, cu anul de apariţie eronat: 1996 în loc de 2008.
Felix Andy Jităreanu a recunoscut pentru „România liberă“ că a greşit, dar spune că a retras articolul de pe site-ul revistei. Prea puţin contează acest lucru: lucrarea este prezentă în biblioteci, în ediţia tipărită a revistei, ba şi în baze de date internaţionale, fiind citată ulterior, în articolele lor, de alţi autori care nu şi-au dat seama de plagiat. „În mod indubitabil, lucrarea autorului Jităreanu este un plagiat“, a declarat profesorul clujean Dorin Isoc, după ce a comparat fragmentele. Acesta este coordonatorul platformei plagiate.ro.
Coordonatorul plagiate.ro: „Fals, deturnare de fonduri“
O problemă cu posibile conse-cinţe penale sau financiare în cazul acestui articol este aceea că a fost scris în cadrul unei burse finanţate din fonduri europene. „Situaţia este una deosebit de serioasă. Practic, este vorba cel puţin despre o infracţiune de fals, combinată cu o deturnare de fonduri. Foarte posibil că procurorii şi judecătorii vor face încadrarea corectă. Chiar şi în absenţa bursei, cazul era grav, întrucât se aplică prevederile Legii Educaţiei şi sancţiunea pentru plagiat este drastică”, a declarat profesorul Dorin Isoc.
„E o problemă. Pot să spun, însă, că, de cele mai multe ori, bursierii noştri au scris mai multe articole decât cele impuse în contracte”, a precizat profesorul -Ioan Ţenu, preşedintele Comisiei de Etică de la universitatea unde predă Andy Felix Jităreanu.
În mai mult de 90% din articolele şi cărţile semnate în -cariera universitară de Jită-reanu junior, acesta are calitatea de co-autor. „România liberă“ a descoperit doar trei articole în care acesta este unic autor, unul fiind cel de mai sus.
A copiat şi greşelile de gramatică
Felix Andy Jităreanu nu este la prima suspiciune de plagiat. În 2015, săptămânalul ieşean 7EST a dezvăluit că o bună parte din lucrarea sa de doctorat, „Contribuţii privind implementarea marketingului în unităţile agricole integrate din judeţul Iaşi“, susţinută în 2010, era plagiată.
„Dintr-un total de 214 pagini, cât are teza de doctorat, în cel puţin 35 sunt paragrafe plagiate, aproape toate fiind scrise după modelul «copy-paste», din alte cărţi. În total, 837 de rânduri din lucrarea de doctorat sunt copiate cuvânt cu cuvânt din mai multe lucrări”, scria publicația citată.
„Regret că unii oameni se pretează la aşa ceva! Mi se pare foarte grav. Tatăl său, fiind cunoscut în cadrul universităţii, l-a făcut să creadă, probabil, că nimeni nu-i va controla teza. Dacă cita lucrarea mea, tot era plagiat, dar, aşa, e plagiat total!”, declara atunci Iosefina Moroşan, unul dintre autorii plagiaţi, a cărei lucrare nu apărea nicăieri menționată în teza de doctorat a lui Felix Andy Jităreanu.
De la Laura Ţimiraş, alt autor care nu figura nici în notele de subsol, nici în bibliografie, doctorandul a copiat până şi greşelile, cum ar fi virgula dintre subiect şi predicat. Pe baza acestui doctorat, Jităreanu a avansat la gradul de asistent, anterior fiind preparator.
USAMV promite o nouă analiză a plagiatelor
La momentul apariţiei investi-gaţiei, Felix Andy Jităreanu a negat plagiatele, recunoscând doar că a omis să citeze un autor, punctul său de vedere fiind asumat şi de conducătorul său de doctorat, Aurel Chiran. Ulterior, Comisia de Etică a Universităţii de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași a analizat lucrarea şi a ajuns la concluzia că au existat nişte „omisiuni minore”, care nu impietează asupra originalităţii lucrării.
„România liberă“ l-a întrebat pe preşedintele comisiei de la acel moment, prof. univ. Mihail Axinte, cum se explică prezenţa paginilor întregi, fără ghilimele, sau lipsa menţiunii unor autori gen Moroşan şi Ţimiraş. „Noi n-am găsit aşa ceva”, a răspuns acesta. Noul preşedinte al Comisiei de etică, prof. univ. Ioan Ţenu, a declarat pentru „România liberă“ că forul pe care îl conduce va (re)analiza cele două lucrări.
Cine să verifice doctoratele?
Cazul Jitărenilor vine în sprijinul taberei celor care susţin ca analiza lucrărilor de doctorat să fie făcută la Bucureşti, de CNATDCU. „Într-o societate normală, probabil că principiul autonomiei universitare ar trebui aplicat până la capăt, inclusiv în cazul competenţei universităţilor de a analiza, prin comisiile de etică, lucrări de doctorat. Pe de altă parte, într-o societate normală astfel de cazuri nu s-ar fi întâmplat, astfel de doctorate nu ar fi trecut de Comisia de mentori sau de Comisia de etică de la bun început. Deci da, consider că este absolut necesar ca analiza doctoratelor – şi a şcolilor doctorale – să cadă în atribuţia unei comisii independente precum CNATDCU. Ba mai mult, consider că un comitet de analiză în cadrul CNATDCU, pentru fiecare caz în parte, ar trebui să conţină cel puţin un expert extern, dacă se poate ne-legat de sistemul academic românesc. Principiul autonomiei universitare se aplică doar într-o societate care-şi permite acest principiu”, a declarat universitarul Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk, cel care a depus sesizările de plagiat în cazurile Ponta, Oprea, Tobă şi Kövesi.
Există şi o tabără care se opune acestui lucru. „Nu cred că este bine. În mod real nu există o astfel de autoritate. Fiecare universitate trebuie să-şi facă curat la sine acasă. Dacă nu ştie sau nu vrea, sunt forme de constrângere”, a afirmat profesorul Dorin Isoc.
Hall: „Atunci, ce li se spune studenţilor?“
Universitatea i-a dat ocazia lui Felix Andy Jităreanu, în această vară, să avanseze şi, din asistent, a devenit şef de lucrări. Din Comisia de concurs pentru acest post a făcut parte şi profesorul Aurel Chiran, îndrumătorul lucrării sale de doctorat. Referitor la această avansare, unul dintre cei doi profesori plagiaţi în articolul din 2012, profesorul Colin Michael Hall, care a confirmat încălcarea regulilor academice în cazul său, a declarat pentru „România liberă“: „Consider că atitudinea universităţii este greşită – plagiatorii în serie nu ar trebuie să fie promovaţi, ci dimpotrivă. Pot înţelege că apar greşeli determinate de practici de lucru defectuoase, dar când există o serie de astfel de evenimente şi când persoanele respective nu şi-au schimbat obiceiurile sau când superiorii lor nu au încercat să le atragă atenţia asupra a ceea ce ei fac, atunci apare o mare problemă, atât în plan individual, cât şi pentru modul în care o instituţie este condusă. De asemenea, chestiunea depăşeşte cazul unui lector pentru că dacă plagiatul este acceptat şi universitatea nu caută să încurajeze un comportament responsabil din partea cadrelor didactice, atunci ce li se spune studenţilor despre etica pe care ar trebui să o adopte în relaţiile lor personale şi profesionale?“
Jităreanu junior: „Voi ştiţi cine sunt eu?!“
Povestea lui Andy Felix Jităreanu (32 de ani) pare un caz şcoală despre încrengăturile din lumea academică. Este fiul profesorului universitar Gerard Jităreanu, fost rector al Universităţii de Agronomie din Iaşi (2004-2012), şef al Senatului instituţiei (2012-2016). Lui Jităreanu Junior i s-a scos post la concurs în timpul mandatelor tatălui său. Coleg de bancă, în şcoala generală, cu fostul primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, Jităreanu senior a avut sprijinul acestuia în 2009, în timpul guvernării PDL-PSD, devenind secretar de stat în Autoritatea Naţională pentru Cercetarea Ştiinţifică. Este o „vedetă” în domeniul în care profesează, fiind mulţi ani preşedinte al Comisiei de Agricultură din CNATDCU, for care validează lucrările de doctorat venite din ţară înainte ca doctoranzii să primească titlul prin ordin de ministru. Gerard Jităreanu a susţinut că nu mai era membru al Comisiei în 2011, când s-a analizat teza fiului său. A revenit în această Comisie, în acest an, fiind, însă, simplu membru. Tot la Universitatea de Agronomie din Iaşi predă şi mama/soţia celor doi, Doina Carmenica Jităreanu.
Despre Jităreanu Junior, 7EST a mai scris că, în urmă cu câţiva ani, „a fost prins băut la volan, în Copou, şi, nervos, a făcut scandal poliţiştilor, care au chemat imediat presa. Felix Jităreanu ţipa: «Voi ştiţi cine sunt eu?!»”